Furt auto

Și-a parcat mașina și nu a mai găsit-o

Un tânăr din municipiul Suceava a reclamat la poliție că i-a dispărut mașina, un Alfa Romeo, din locul în care o lăsase parcată.
Păgubitul, Ilie N., în vârstă de 29 de ani, a declarat, vineri seară, că și-a parcat mașina, înmatriculată în Italia, la intersecția dintre străzile Calea Burdujeni și Calea Unirii.
„Partea vătămată a declarat că a parcat autoturismul în ziua de 29.09.2011, iar în seara de 30.09.2011, în jurul orei 21.20, a constatat lipsa acestuia”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, precizându-se că valoarea prejudiciului a fost estimată la 6.500 de lei și că s-au dispus măsuri de căutare și identificare a autoturismului sustras.

Recomandări

Bătaie între două grupuri rivale, în urma căreia unul dintre beligeranți a plecat fără un adidas și vesta cu care era îmbrăcat

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Licitarea locurilor de parcare continuă în Suceava, dar se înființează o comisie de îmbunătățire a regulamentului de atribuire

Primarul Vasile Rîmbu a a precizat că în cele mai multe cazuri locurile de parcare au fost rezervate prin atribuire directă, doar 10 la sută fiind licitate