Defecțiuni

Și-a parcat autoutilitara și după câteva minute a aflat că aceasta este în flăcări



Prin intermediul serviciului de urgență 112 a fost solocitat sprijinul pompierilor suceveni Foto Jurnalul de Neamț
Prin intermediul serviciului de urgență 112 a fost solocitat sprijinul pompierilor suceveni Foto Jurnalul de Neamț

O autoutilitară a luat foc sâmbătă seară, la numai câteva minute după ce proprietarul acesteia o parcase. Incidentul a avut loc în perimetrul fostei fabrici IRA Suceava, în apropierea Policlinicii Bethesda. Pentru stingerea incendiului a fost solicitat, prin intermediul serviciului de urgență 112, sprijinul pompierilor suceveni. Autospeciala de stingere cu apă și spumă a intervenit prompt și a reușit să oprească extinderea flăcărilor către partea din spate a autoutilitarei, în care se afla polistiren. Focul a mistuit elemente combustibile din compartimentul motor și mare parte din cabina autovehiculului. Pompierii spun că incendiul a plecat de la un scurtcircuit, produs la un conductor electric defect.



Recomandări