Și-a părăsit copiii și a plecat cu iubitul



Foto: Panthermedia
Foto: Panthermedia

O tânără în vârstă de 20 de ani și-a părăsit copiii în locuința socială în care stăteau de câteva luni și a fugit cu iubitul.
Speriați că au rămas singuri în casă, cei doi micuți, o fetiță de patru ani și un băiețel de trei ani, au ieșit din locuință și s-au rătăcit prin apropierea Gării Ițcani.
Pe 5 mai, la ora unu noaptea, minorii au fost găsiți în parcul Gării Ițcani de către un polițist. Copiii au fost duși imediat la Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență Suceava.
Cei doi frați provin dintr-o relație de concubinaj, nefiind recunoscuți de tatăl natural.
Șapte luni în Centrul Maternal
Din datele pe care le-am obținut de la asistenții sociali care au instrumentat cazul celor doi minori reiese că mama acestora nu și-a neglijat niciodată copiii, ci, mai mult, și i-a crescut în condiții foarte grele, fără să fie de acord cu abandonul lor într-un centru de plasament.
Femeia a trăit în concubinaj cu tatăl copiilor mai mulți ani, în diferite locuințe închiriate, cu mari sacrificii. Tânăra mamă era bătută de concubin și cu greu își putea crește copilașii. Anul trecut, în luna octombrie, femeia și-a luat copiii și a solicitat sprijin din partea Centrului Maternal Suceava. Ea a fost internată în acest centru, unde copiii au primit toate îngrijirile necesare, iar femeia a fost consiliată psihologic.
Tânăra a fost ajutată de Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava să primească o locuință socială, în cartierul Ițcani. Cei doi copii frecventau cursurile Centrului de Zi, unde erau aduși zilnic de către mamă, încă din luna martie a anului trecut.
La sfârșitul lunii aprilie a acestui an, femeia a anunțat personalul de la Centrul de Zi că nu mai poate aduce copiii în centru, pentru că și-a găsit un loc de muncă. Din câte se știe, femeia a lucrat doar două zile.
După ce copiii au fost găsiți în miez de noapte în parcul Gării Ițcani și au fost preluați de Protecția Copilului, mama minorilor a fost dată dispărută.
Și-a pierdut locuința socială
După trei zile, mama copiilor a venit singură la Centrul de Urgență să-și vadă copiii, dar nu a putut să explice cum au ajuns minorii în parcul gării, în miez de noapte.
„A stat doar cu capul în jos. Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava a făcut o anchetă socială la locuința femeii. Ancheta s-a dovedit a fi nefavorabilă. Femeia și-a pierdut locuința”, ne-a explicat purtătoarea de cuvânt a Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Nicoleta Lența.
Deși femeia a dorit să-și ia copiii înapoi, ea nu mai are acum o locuință și nici un venit și va sta, în perioada următoare, la noul iubit.
„Ea își vrea copiii înapoi, dar este conștientă cu nu are cu ce să-i îngrijească. Copilașii au fost dați în asistență maternală”, ne-a mai spus Lența.