Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Adâncata, și-a găsit sfârșitul sâmbătă seară, după o beție. Ioan Ilaș venise la locuința lui Mihăiță Airinei, așa cum făcea de obicei în ultima vreme. Aici se afla mai multă lume, inclusiv o femeie, Ancuța-Maria Olar, la care râvneau atât Ilaș, cât și Airinei. Pe fondul geloziei, între cei doi a început o dispută verbală, care în scurt timp a degenerat într-o bătaie în toată regula. Mihăiță Airinei l-a lovit de mai multe ori pe Ioan Ilaș, apoi l-a aruncat pe geam și l-a strâns de gât cu un prelungitor până când cel din urmă și-a dat ultima suflare.
Decesul bărbatului nu i-a afectat câtuși de puțin pe petrecăreți, care au continuat să consume băuturi alcoolice într-o cameră alăturată. Sosit întâmplător în casa groazei, un vecin a sesizat că Ioan Ilaș este rece, motiv pentru care a sunat de urgență la 112 pentru a cere ajutor.
Era deja mult prea târziu, iar echipajul medical nu a putut face altceva decât să constate decesul.
Mihăiță Airinei a fost reținut sâmbătă noapte pentru comiterea infracțiunii de omor, iar în cursul zilei de ieri magistrații de la Tribunalul Suceava au emis pe numele său un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.