Un bărbat din orașul Frasin a aflat zilele trecute de la polițiști că soția i-a plecat la muncă în străinătate, deși lui îi spusese că merge să se interneze la spital.
Polițiștii din Frasin au fost sesizați în urmă cu o săptămână de un bărbat din localitate despre dispariția misterioasă a soției sale, Elena C., în vârstă de 41 de ani.
Bărbatul le-a spus polițiștilor că soția sa a plecat de acasă în data de 18 ianuarie a.c., pe motiv că merge să se interneze în spitalul din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Cum nu au găsit-o internată la spital, polițiștii au verificat și celelalte unități medicale din județ, însă nu au reușit să dea de urma dispărutei.
În cele din urmă, oamenii legii au reușit să o contacteze pe Elena C. chiar pe telefonul mobil al acesteia.
Femeia le-a mărturisit că se află în Grecia, unde a plecat la lucru, precizând că și-a mințit soțul, întrucât acesta s-ar fi împotrivit. Elena C. le-a spus la telefon oamenilor legii că va reveni în țară peste trei luni.





