Un bărbat în vîrstă de 37 de ani, din orașul Frasin, a ajuns la Spitalul Județean Suceava, după ce a fost lovit cu toporul de propriul cumnat. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de marți, în jurul orelor 20.35, pe fondul unei stări conflictuale și a consumului de alcool. Totul a plecat de la o moștenire pe care cei doi protagoniști ai scandalului, Mitică H., în vîrstă de 37 de ani, și Mihai A., de 32 de ani, și-o disputau de mai multă vreme. Pentru că cei doi nu au reușit să se înțeleagă la cît urma să ia fiecare, la un moment dat, Mihai A. și-a lovit cumnatul cu un topor în spate. Din fericire, deși lovitura putea să-i pună viața în pericol, Mitică H. a scăpat doar cu cîteva leziuni, imediat după primirea îngrijirilor medicale, medicii considerînd că pacientul respectiv poate să fie tratat la domiciliu. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, “în funcție de rezultatul examinării din punct de vedere medico-legal a părții vătămate, se va stabili încadrarea juridică și se va dispune procedural”. Cel mai probabil, date fiind leziunile suferite de victimă, Mihai A. va fi cercetat pentru vătămare corporală.