Părăsiți de mamă

Și-a lăsat patru copii minori în grija soțului bolnav, pentru o relație de concubinaj în Franța

Patru minori, cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani, au ajuns în grija statului, după ce mama lor i-a părăsit, plecând în Franța cu iubitul, iar tatăl copiilor este foarte bolnav și nu poate să-i îngrijească. După ce mama copiilor a plecat în străinătate, fără să o mai intereseze situația celor patru minori, fără să le trimită bani pentru a se întreține, copiii au fost ajutați de tată să supraviețuiască, doar că acesta este foarte bolnav și nu poate să muncească. Bărbatul are nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă, care tot din cauza lipsei banilor a fost amânată. Purtătoarea de cuvânt a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Nicoleta Daneliuc, ne-a spus că „din cauza situației materiale și financiare precare a familiei, tatăl neavând nici un suport material sau bănesc, minorii au fost de multe ori nealimentați, neîngrijiți. Nici familia extinsă nu-l sprijină pe tatăl rămas singur să-și crească copiii. Pentru cei patru minori, la propunerea primăriei de domiciliu, s-a dispus măsura plasamentului în regim de urgență”.
Neglijență
O măsură de urgență s-a impus și în cazul altei familii, cu trei copii minori, în care una dintre fetițe are probleme de sănătate. În acest caz, s-a dispus instituirea plasamentului în regim de urgență pentru una dintre fetițe, din motive medicale. „Situația din familia minorei a fost monitorizată permanent de reprezentanții primăriei de domiciliu, iar mama a fost responsabilizată să meargă cu fiica sa la un medic specialist, însă aceasta, deși a declarat, atât verbal, cât și scris, că se va ocupa de educația și bunăstarea copiilor, că va merge cu fiica sa la un medic specialist pentru investigații, nu a respectat nici unul din angajamentele luate”, ne-a spus Nicoleta Daneliuc.
În urma verificărilor întreprinse la domiciliul familiei, asistenții sociali au constatat faptul că situația socio-economică a familiei este precară, „în sensul că locuiește într-un imobil care nu întrunește condițiile minime de igienă, minorele nu sunt îngrijite corespunzător, nu au îmbrăcăminte curată, nu sunt supravegheate suficient de mamă”. Fetița bolnavă a fost luată de stat, în timp ce
celelalte două minore au rămas în familie, fiind monitorizate în continuare de primăria de domiciliu. Mama riscă să-și piardă toate cele trei fetițe dacă nu va avea grijă de ele și nu le va îngriji corespunzător.
În cadrul Serviciului de Intervenție în Regim de Urgență, din cadrul Protecției Copilului Suceava, în cursul lunii octombrie au fost înregistrate 41 de cazuri. În 23 de cazuri, minorii au rămas în familie, fiind monitorizați de asistenții sociali, iar pentru șapte cazuri de neglijare s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență. Restul cazurilor vor fi monitorizate de serviciile publice de asistență socială din cadrul primăriilor.

Recomandări

„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate

„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate, desfășurat la Grădinița Obcini