FOTBAL

Și-a intrat „în drepturi” și Comisia de Disciplină

După meciurile disputate în prima etapă a returului din campionatul Diviziei D a urmat în mod logic și prima ședință a Comisiei de Disciplină a Asociației Județene de Fotbal. A fost o ședință „de rutină”: 2 galbene – Ilie Sveduneac – Avântul Todirești; 2 galbene – Vasile David – Vivipet Bădeuți; 2 galbene – Petru Andronic – CN Nicu Gane Fălticeni, pentru „infracțiuni” mai grave sau mai puțin grave, care au fost sancționați de Comisie cu câte o etapă de suspendare și amendă de 10 lei. Tot o etapă de suspendare, dar 20 de lei amendă, a primit Alex Boboc – Rapid CFR Suceava, deoarece al doilea galben a fost primit pentru un fault „nu tocmai ortodox”.
Mai grav, dar mai ales din punct de vedere al imaginii celor care se ocupă de educația tinerilor fotbaliști, a fost exemplul negativ al celor doi antrenori ai echipei Rapid CFR Suceava, Ilie Gafencu și Mircea Vezeteu, care, la meciul disputat de ceferiști sâmbătă, 11 martie, la Gura Humorului, cu clubul sportiv din localitate, au fost trimiși în tribună de arbitrul M. Melinte – Vatra Dornei. Pentru injurii aduse brigăzii de arbitri, cei doi antrenori au fost sancționați de Comisie cu câte 3 etape de suspendare și câte 50 lei amendă.

Recomandări

Un șofer care a comis un accident soldat cu moartea unei tinere și rănirea gravă a alteia a scăpat de închisoare

Accidentul rutier foarte grav din septembrie 2020, soldat cu decesul unei tinere în vârstă de 19 ani și rănirea gravă a altei tinere
Accidentul rutier foarte grav din septembrie 2020, soldat cu decesul unei tinere în vârstă de 19 ani și rănirea gravă a altei tinere

Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații