Agresiune

Și-a înjunghiat de două ori vecinul, pentru că îi făcea avansuri sexuale



O femeie în vârstă de 34 de ani s-a ales cu dosar penal și riscă să ajungă la închisoare după ce i-a aplicat două lovituri de cuțit unui vecin, cu care a consumat alcool și care la un moment dat a început să-i facă insistente avansuri sexuale. Totul s-a întâmplat ieri dimineață, cei doi, Viorica Ihnatiuc, în vârstă de 34 de ani, și Dumitru Odinschi, de 53 de ani, ambii din Ulma, vecini, apucându-se de băut la domiciliul femeii de la prima oră a dimineții.
Din cercetările poliției rezultă că aceștia s-au luat la un moment dat la ceartă, cel mai probabil din cauza intențiilor de a face sex ale bărbatului, femeia înjunghiindu-l mai întâi în zona abdomenului și apoi în toarce. Polițiștii din Ulma au fost sesizați despre agresiune în jurul orei 8.30, bărbatul, care sângera abundent, fiind preluat de o ambulanță și dus de urgență la spital. Cel puțin leziunea de la nivelul toracelui este una destul de adâncă, inițial anchetatorii crezând că au de-a face cu o infracțiune de tentativă de omor.
Ulterior, ieri după-amiază, medicii s-au pronunțat că leziunile nu au pus în pericol viața bărbatului, astfel că cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală. Fapta va fi încadrată exact însă abia după ce se va emite un certificat medico-legal privind numărul de zile de îngrijiri medicale ale victimei.
Mircea Ihnatiuc, primarul comunei Ulma, a precizat că femeia nu este căsătorită, însă are în îngrijire trei copii. Aceștia trăiesc în condiții precare, fapt pentru care se ia în calcul posibilitatea ca micuții să fie dați în îngrijire la un centru pentru minori.



Recomandări