Moarte cumplită

Și-a găsit sfârșitul strivit de lama excavatorului

Un groaznic accident s-a petrecut luni dimineață, pe strada 28 Noiembrie din orașul Siret, un bărbat murind strivit sub lama unui excavator.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, nenorocirea s-a petrecut chiar în curtea unui localnic, Mihai H., care apelase la victimă, Marian M. (31 de ani), pentru a-l ajuta la niște lucrări în interes personal.
Mihai H. a povestit că a pornit excavatorul, însă la scurt timp utilajul s-a defectat, moment în care Marian M. a încercat să-l pornească de la o bobină situată sub caroserie. Victima a intrat într-un spațiu situat între lamela nivelatoare a excavatorului și caroserie și a lovit bobina respectivă cu un ciocan.
La un moment dat, excavatorul a pornit, iar lama acestuia s-a ridicat, strivindu-l pe tânărul în vârstă de 31 de ani. Mihai H. a acționat repede maneta pentru lamă și a eliberat victima, însă aceasta era în stare de inconștiență.
Deși a fost transportat de urgență la spitalul din localitate, Marian M. nu a supraviețuit și a decedat la scurt timp.

Recomandări

Un bărbat și-a lovit vecinul cu scaunul în cap. Victima a murit din cauza rănilor, iar agresorul a făcut infarct și și-a găsit sfârșitul

Strângerea de semnături pentru demiterea primarului și a CL, ”înfierată” de conducerea Primăriei Suceava, ca posibilă expunere de date personale

Alexandru Covașă a vorbit despre strangerea de semnături pentru demiterea primarului ca fiind un demers neasumat

Împreună pentru o școală sigură: Săptămâna nonviolenței în mediul școlar – Campania R.E.S.P.E.C.T., ediția a XIII-a – Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Artiști talentați, tradiții, meșteșuguri, cântec și dans popular, la „Șezătoarea Vicovenilor”, ediția a V-a