Un tânăr de 26 de ani din comuna Izvoarele Sucevei a murit duminică seară, după ce s-a urcat la volanul unui autoturism fără a avea permis și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu. Un tânăr aflat lângă șofer, pe bancheta din dreapta, a fost rănit în urma accidentului și a ajuns la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Accidentul a avut loc în jurul orei 19.00, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin intermediul unui apel la 112 despre faptul că pe DJ 176 A, în comuna Brodina, a avut loc un accident de circulație în urma căruia un autoturism s-a răsturnat în albia pârâului Brodina. La fața locului au ajuns și pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și din cadrul Detașamentului de Pompieri Rădăuți, fiind necesară descarcerarea conducătorului auto, precum și două echipaje ale ambulanței, care au constatat decesul acestuia. În mașină se mai afla un pasager, un tânăr în vârstă de 24 de ani din comuna Izvoarele Sucevei, care a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu “escoriații lombare”, el fiind stabil și în afara oricărui pericol. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că la volanul autoturismului VW Passat se urcase un tânăr în vârstă de 26 ani din comuna Izvoarele Sucevei, care în timp ce conducea mașina pe DJ 176 A, din direcția comunei Izvoarele Sucevei către comuna Brodina, la un moment dat a pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind partea carosabilă și plonjând în albia pârâului Brodina, aflat pe partea stângă a direcției de deplasare. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că tânărul care se aflase la volanul mașinii nu era posesor de permis de conducere. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de “ucidere din culpă”, “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “vătămare corporală din culpă”.





