Un bărbat din comuna Voitinel și-a dat foc la motoscuter, după ce a provocat un scandal la domiciliu, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Toată povestea s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 21.30.
Constantin C., de 44 de ani, din comuna Voitinel, locuiește în același imobil cu fratele său, iar în seara respectivă, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a provocat scandal, adresându-i injurii cumnatei sale.
La un moment dat, susțin polițiștii, Constantin C. a luat motoscuterul proprietare personală, l-a dus în afara perimetrului împrejmuit al imobilului, unde l-a incendiat, după care a plecat acasă. În urma incendiului, flăcările au distrus și o porțiune din gardul din scândură al fratelui scandalagiului.
Incendiul a fost stins de pompierii din Vicovu de Sus, iar Constantin C. a fost internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuți.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.