Social

Și-a dat copiii la stat, după ce a fost scoasă afară din casă de concubin

O suceveancă, mamă a doi copii în vârstă de un an, respectiv doi ani, a solicitat o măsură de protecție pentru minori după ce a fost scoasă afară din casă de concubin. Pentru că femeia nu are o locuință, dar nici un venit care să-i permită creșterea celor doi copii minori, a apelat la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava – Serviciul de evaluare a situației de risc și intervenție în regim de urgență pentru ajutor.
„Pentru că nu a fost identificată nici o rudă până la gradul IV care să se ocupe de creșterea și îngrijirea minorilor, s-a instituit o măsură de protecție, copiii fiind dați în creștere unui asistent maternal profesionist”, ne-a spus directorul executiv al Protecției Copilului Suceava, Margareta Isăilă.
Tot la începutul acestei luni, un nou născut, o fetiță, a fost dată în plasament la un asistent maternal profesionist, pentru că mama ei nu și-a asumat responsabilitatea de a o crește. Sesizarea către Protecția Copilului Suceava a fost făcută, inițial, de către asistentul social din localitatea unde avea domiciliu femeia. Aceasta a anunțat că o mămică a născut la maternitatea din Câmpulung Moldovenesc și nu are posibilități să-și crească copilul.
„Mama copilului s-a prezentat la sediul instituției noastre solicitând luarea unei măsuri de protecție pentru copilul ei. Noi am solicitat efectuarea unui control medical al fetiței, pentru a vedea care este starea ei de sănătate. Mama a refuzat internarea împreună cu minora, solicitându-ne instituirea măsurii de protecție. Copilul a fost dat în plasament la una asistent maternal profesionist”, a completat Margareta Isăilă.

Recomandări

Copiii Iustin și Filofteia, ai preotului Cozma, din Vatra Dornei, grav răniți de Bobotează, au revenit astăzi în sânul familiei

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Soția și doi dintre copiii preotului Cozma, răniți ieri la Vatra Dornei, sunt în continuare în stare foarte gravă, cu „evoluție impredictibilă”