Șofer penal

Și-a dat altă identitate, pentru a nu afla polițiștii că nu are permis de conducere

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Rădăuți, prins de poliție la volanul unui autoturism, deși nu avea permis de conducere, a încercat să-i ducă de nas pe oamenii legii, dându-și altă identitate.
S-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2:00, atunci când un echipaj al poliției rutiere din Rădăuți a oprit pe strada Iacob Zadik un autoturism înmatriculat în Ilfov.
La volan se afla un tânăr care le-a spus polițiștilor că a uitat documentele mașinii și permisul de conducere acasă și că se numește Vlad Ș., de 20 de ani, din localitate.
Polițiștii au verificat în baza de date și deoarece existau neconcordanțe între semnalmentele persoanei verificate și ale tânărului de la volan, acesta din urmă a fost dus la sediul poliției pentru lămurirea situației.
La poliție, tânărul de la volan și-a „amintit” adevărata identitate, Marian M., în vârstă de 18 ani, din Rădăuți, și că nu are permis de conducere. El se va întoarce la poliție, zilele următoare, pe jos, urmând să fie cercetat penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și fals privind identitatea.
La volan, cu permisul reținut de aproape două luni

Cu dosar penal s-a ales, zilele trecute, și un tânăr din Stulpicani, care a fost prins, sâmbătă seară, pe raza localității, la volanul unui autoturism, deși avea permisul de conducere reținut de aproape două luni.
Marius S., în vârstă de 21 de ani, rămăsese fără permis din data de 31 ianuarie 2010, după ce fusese prins la volanul unui vehicul neînmatriculat.
Și beat, și fără permis

Ca la fiecare sfârșit de săptămână, polițiștii din județ au identificat mai mulți indivizi care s-au urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Printre aceștia se numără și un tânăr din Gura Humorului, Gruia D., în vârstă de 18 ani, care nici măcar nu are permis de conducere.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, tânărul a fost prins de poliție în timp ce se plimba cu mașina pe o stradă din oraș.
Pus de agenții de la Circulație să sufle în alcooltest, tânărul a fost găsit cu o alcoolemie în aerule expirat de 0,79 la mie, fiind dus la spital în vederea stabilirii îmbibației alcoolice în sânge.

Recomandări

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Bătaie între două grupuri rivale, în urma căreia unul dintre beligeranți a plecat fără un adidas și vesta cu care era îmbrăcat