Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din localitatea Dolhești, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de polițiști că deține la domiciliu, fără autorizație, o armă cu aer comprimat.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, arma, de calibrul 4,5 milimetri, avea atașată o lunetă fixată prin sistem de prindere original.
Luat la întrebări de polițiști, tânărul în cauză, Gheorghe S., a declarat că a cumpărat arma în urmă cu aproximativ două luni de la o persoană necunoscută pentru suma de 100 de euro și a păstrat-o la domiciliu, motivând că nu cunoștea faptul că aceasta este supusă regimului autorizării.
„În cauză s-a dispus ridicarea armei cu caracteristicile menționate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere fără drept de armă neletală supusă regimului autorizării”, se precizează într-un comunicat al poliției.