Mamă?

Și-a condamnat la moarte fiul de 11 luni refuzând internarea în spital



Copilul în vârstă de 11 luni care a murit în comuna Fântânele din cauza leziunilor provocate de partenerul mamei sale, care l-a izbit de pereți, n-a avut nici o șansă. Din păcate, cea care l-a condamnat a fost chiar mama lui, Lucia Lelcu, în vârstă de 18 ani, care, deși după agresiune a venit cu bebelușul la Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, a refuzat internarea, în ciuda insistențelor medicilor.
Directorul de îngrijiri al spitalului, Doina Chirap, ne-a declarat, ieri, că în data de 21 aprilie a.c. copilul a fost prezentat la spital și medicii au decis să-l interneze imediat, însă mama a refuzat categoric. ”Mama a fost avertizată că pune în pericol viața copilului, dar a semnat că îl ia acasă pe propria ei răspundere. Conform procedurii, spitalul a anunțat Poliția Municipiului Suceava. În data de 4 mai a.c., copilul a fost adus din nou de ambulanță, dar din păcate decedat”, ne-a spus Doina Chirap.
Managerul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, ne-a declarat că la solicitarea pentru acest caz a mers o ambulanță de tip C, cu medic și asistent. ”Echipajul a găsit copilul în stop cardio-respirator, a început manevrele de resuscitare și a fost anunțată imediat poliția, iar femeia a fost dusă de polițiști la audieri”, a afirmat dr. Lăzăreanu. Manevrele de resuscitare au continuat, însă în ciuda eforturilor echipajului, copilul nu a mai putut fi salvat. Necropsia a stabilit că moartea a fost violentă, provocată de insuficiența cardio-respiratorie acută, posibilă consecință a leziunilor meningo-cerebrale secundare unui traumatism cracio-cerebral cu fractură craniană, ce s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur și impact cranian occipital drept, cel mai probabil prin cădere pe un plan dur, fără a se exclude și o lovire de planuri dure. Cel mai probabil leziunile s-au putut produce în intervalul 18–21 aprilie 2016, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava.
Istoricul dramei
Inițial, mama a declarat că leziunile au fost provocate de căderea copilului din pat. Ea le-a spus polițiștilor că în ziua de 4 mai a.c. era, împreună cu bebelușul, la locuința partenerului ei, Claudiu Ilie Rădi, în vârstă de 22 de ani. După ce a adormit bebelușul, a plecat la un magazin, în curtea casei rămânând doar Claudiu Rădi.
La rândul său, acesta le-a spus polițiștilor că a auzit plânsete în casă, iar când a intrat a găsit copilul căzut din pat. A anunțat imediat ambulanța, care a preluat copilul în stare gravă pentru a-l transporta spre spital. Atunci, echipa operativă a poliției nu a identificat urme sau alte probe care să conducă la suspiciunea de comitere a vreunei fapte de natură penală, dar examenul necropsic a schimbat lucrurile.
Rădi a devenit principalul suspect în acest caz și a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile de magistrații de la Tribunalul Suceava, după ce anchetatorii au adunat probe împotriva sa pentru a documenta moartea bebelușului.
Din primele date ale anchetei reiese că fapta s-a petrecut în perioada 18-21 aprilie, în incinta unui fost grajd din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, acolo unde Claudiu Ilie Rădi locuia cu Lucia Gabriela Lelcu și cu fiul ei.
Într-una din zilele amintite, deranjat că micuțul plângea, Rădi l-a luat și l-a trântit de un perete, după care și-a continuat treburile ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Bebelușul a fost dus la spital, dar mama a refuzat internarea și implicit tratamentul de specialitate. Starea copilului s-a agravat treptat, iar pe 4 mai a murit într-o locuință din satul Slobozia, comuna Fântânele, acolo unde își are domiciliul cel care l-a izbit de perete.
Ancheta a fost coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care a și propus arestarea lui Claudiu Ilie Rădi, propunere însușită de judecători.



Recomandări

Doi dintre bebelușii morți din cauza unei bacterii la Spitalul ”Sf. Maria” din Iași erau din județul Suceava

Mama celui de al doilea bebeluș a postat o fotografie cu acesta, cu textul "Un înger printre îngeri. Iubirea noastră eternă"
Mama celui de al doilea bebeluș a postat o fotografie cu acesta, cu textul "Un înger printre îngeri. Iubirea noastră eternă"