Shhaideh cere numirea urgentă a unui secretar general și a secretarilor generali adjuncți la MDRAP

Ministrul demisionar al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a ajuns, luni, în jurul orei 12:40 la Palatul Victoria pentru a se întâlni cu premierul Sorin Grindeanu, în urma cererii făcute de acesta duminică privind stadiul proiectelor aflate în derulare, scrie Mediafax.Sevil Shhaideh a cerut luni numirea de urgență a secretarilor de stat, a secretarului general și a secretarilor generali adjuncți la MDRAP, în contextul în care premierul i-a demis din funcții, iar aceștia nu pot participa la ședința pregătitoare de guvern.

Recomandări

Florin Pușcașu acuză Guvernul că a încălcat principiul separației puterilor în stat prin schimbarea termenului la CCR în privința majorării taxelor pe proprietate

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datoriei externe a României

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României
Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua