Shenzhen – adică, Hong Kong

Fala sportului românesc mai are acum un singur reazim: Halep. În rest, iarnă șifum! Simona nu-i un produs performant al sistemului, ci doar al familiei și al sponsorilor: o viață întreagă, aromânul Stere Halep a făcut toate sacrificiile cu putință pentru a-i asigura fetei condițiile prielnice practicării tenisului, iar generosul constănțean Corneliu Idu a susținut-o material din greu atunci când era mai mare nevoie. Celelalte investiții ale lui Stere Halep au fost falimentare: tăbăcăria s-a închis, făbricuța de prelucrare a laptelui nu știu dacă a scăpat de insolvență, iar ANAF-ul a confiscat toate mașinile familiei! La productivul fanatism al tatălui într-ale sportului se cuvin, desigur, adăugate remarcabilele calități native ale Simonei, și fizice, și psihice, dârzenia, inteligența, voioșia cumpătată și buna creștere observate de toți cei care au cunoscut-o încă din copilărie.
În vreme ce la Federația Română de Tenis e-n toi cearta pe ciolanul președinției, dovedind în continuare că nu-i în stare barem să încropească o echipă ca lumea care să ne reprezinte țara, tenisul românesc performant s-a dezvoltat și se dezvoltă mai degrabă „în privat”, independent de „foruri”. Care, după cum bine se vede, nu-s capabile nici măcar să determine construirea (sau reconstruirea) unei arene mai de Doamne-ajută! Și fiindcă a venit vorba despre terenuri: ceea ce s-a întâmplat la Shenzhen din pricina ploii n-are nici o explicație. Cineva, ofuscat, acuză (la un post tv) că mutarea finalei într-o sală-balon, fără tribune și fără posibilități de televizare, a fost o regretabilă „chinezărie”. Ca de obicei în asemenea cazuri, trimit la dicționar, de unde aflăm, fie și prea târziu, ce înseamnă chinezărie: „lucrătură minuțioasă”. Exact pe dos față de ceea ce a fost!
Nu-i de crezut că n-au avut chinezii un plan B, doar ploaia e scrisă-n legile firii! De necrezut rămâne opțiunea pentru sala-balon, în care orice lob mai zdravăn ar fi lovit tavanul, câtă vreme existau alte soluții. Shenzhenul nu-i un târg oarecare, cu o singură sală de sport, cum s-ar putea crede. Am fost câteva zile și nopți, prin anii ’80, oaspete la Shenzhen, împreună cu confrații George Bălăiță și Ion Lăncrănjan (amândoi călătoriți acum într-o lume despre care cu speranță credem că-i mai dreaptă și mai bună). Însoțitoarea noastră de la Uniunea Scriitorilor din Beijing era „tovarășa O”, care ne-a surprins total demonstrându-ne la fața locului, după un scurt raid per-pedes, că, de fapt, Shenzhen înseamnă… Hong Kong – ceea ce, la noi, nici acum nu se prea știe. Ambițioși, chinezii voiau să demonstreze că-s și ei capabili să ridice o metropolă rivalizând cu Hong Kong-ul, drept pentru care, chiar la limita spectaculoasei posesiuni britanice, au construit un ditamai orașul identic, cu zgârie nori, restaurante ce se rotesc la etajul 40, parcuri spectaculoase, aeroporturi futuriste și așa mai departe. Strada „de graniță” se numea Chung Ying pe-o parte (Hong Kong) și Sha Tamkok (Shenzhen) pe cealaltă; se poate traversa și acum cu permis emis de autorități.
Pe vremuri, cu 60 de km înainte de Shenzhen era trasată o frontieră internă, fiind necesar pașaportul. Prin 1979, Shenzhen încă mai era considerat un sat de pescari cu 30.000 de suflete. Acum este văzut drept cel mai bogat oraș al Chinei și numără, citiți bine, 10.357.938 de locuitori!! Dacă se adaugă lucrătorii migranți și navetiștii, se ajunge la cifra de 18 milioane – cam cât are toată România de azi! Explicația enormului salt se zice că ar constituit-o desemnarea Shenzhenului ca „zonă economică specială de frontieră”, unde politica „o țară, două sisteme” a izbutit să concilieze capitalismul de piață cu socialismul de tip chinezesc.
Nu-i de crezut ca un asemenea megalopolis să n-aibă o sală de sport ca lumea, în stare să găzduiască o finală la tenis. Cum să n-aibă? Are, și încă cum! La Shenzhen există (între altele) Dayun Arena, care a găzduit în 2011 Universiada de vară. Capacitatea: 18.000 de locuri, arhitectură modernă, dotări tehnice de excepție. Iar la World Stadium se va desfășura, în 2019, Campionatul mondial de baschet. S-a întâmplat ceva neprevăzut la Shenzhen (probabil că nu vom afla niciodată) de s-a recurs la cea mai amărâtă și nefericită soluție. Dar, la urma urmei, dincolo de trecătoarea frustrare a telespectatorilor, nici nu mai contează. A câștigat Simona – ăsta-i esențialul, bravo ei!