Sharon Stone, surprinsă fără machiaj



Actrița Sharon Stone, aflată în vacanță în America după ce a terminat filmările în România pentru cel mairecent film al ei, a fost surprinsă de fotografi fără machiaj.
Sharon Stone se afla în Aeroportul Internațional din Los Angeles (LAX), când fotografii au surprins-o arătând foarte natural, într-o ținută casual și fără machiaj. Văzut de aproape, chipul starului american nu are deloc riduri sau pete evidente. Dimpotrivă, tenul ei și-a păstrat tinerețea, fiindferm, neted și radiind de prospețime , informează Daily Mail.
Deși în aeroport era îmbrăcată foarte casual, fără tocuri, în blugi și un tricou cu imprimeu, silueta actriței a putut ieși în evidență. Sharon se numără printre cele mai atrăgătoare vedete de la Hollywood, la 54 de ani actrița având un corp care ar putea face invidioase femei chiar de două ori mai tinere.
Celebră pentru rolul din „Basic Instinct”, din 1992, Sharon Stone a fost în august în România, unde a filmat câteva scene pentru „What About Love?”, cel mai recent film al său, în care ea și Andy Garcia interpretează rolurile de părinți. Blonda a fost ținta paparazzilor în București, atât pentru scenele sexy în care filma pe balcon purtând doar un sutien, cât și în pauzele dintre filmări, când a fost surprinsă în repetate rânduri alături de iubitul ei în vârstă de 27 de ani, Martin Mica.