Actrița americană Sharon Stone este așteptată pe 25 mai la Cannes, unde va prezida din nou tradiționala gală a AMFAR, fundația americană împotriva SIDA, creată de Liz Taylor, care nu va putea fi prezentă la eveniment din motive de sănătate, informează site-ul Yahoo!News.
Jeanne Moreau, creatorul de modă Giorgio Armani, Elton John, actorul Kenneth Cole și celebrul fotograf de modă Peter Lindbergh, printre alte celebrități, și-au confirmat prezența la eveniment.
Mesele de zece locuri costă între 30.000 și 100.000 de dolari, în funcție de dispunerea lor în sală, mai mult sau mai puțin îndepărtate de tribuna de la care Stone va prezida o vânzare la licitație.
Anul trecut, în cadrul tradiționalei vânzări la licitație organizate în timpul dineului, Sharon Stone, asistată de Liza Minnelli, a strâns în două ore peste trei milioane de dolari în favoarea cercetării împotriva SIDA.
Creată în 1985 pentru strângerea de fonduri pentru lupta anti-SIDA, AMFAR a colectat de atunci peste 233 de milioane de dolari, bani investiți în peste 2.000 de programe de cercetare în întreaga lume.
(Click News)