Confirmat

Sharon Stone are o relație cu Christian Slater



Sharon Stone are o relație cu Christian Slater
Sharon Stone are o relație cu Christian Slater

Actorii americani Sharon Stone și Christian Slater au confirmat că au o relație și au spus că-și vor petrece sărbătorile de Crăciun împreună, informează breakingnews.iol.ie.
Speculațiile în legătură cu o eventuală relație între cele două vedete, care împart genericul filmului nominalizat la premiul Globul de Aur „Bobby”, au apărut după ce Stone și Slater au participat împreună la o serie de evenimente mondene. Inițial, cei doi au refuzat să confirme că sunt împreună.
Stone, în vârstă de 48 de ani, și Slater, în vârstă de 37 de ani, au participat recent la o petrecere organizată de Dolce & Gabbana la Los Angeles unde au sosit împreună braț la braț pentru ca toată lumea să știe că sunt un cuplu.
O sursă apropiată lui Stone a declarat: „Sunt amândoi fericiți dar nu se așteaptă la o relație pe termen lung. Sharon are o influență pozitivă asupra lui. Nu consumă alcool și are trei copii. Pentru moment formează o pereche potrivită”.
Stone a divorțat în ianuarie 2004 de editorul Phil Bronstein după un mariaj care a durat șase ani. Actrița are trei copii adoptați.
Christian Slater a divorțat în 2006 de producătoarea de televiziune Ryan Haddon după un mariaj care a durat șase ani, marcat de violențe. Foștii soți au împreună doi copii, un băiat de șapte ani și o fetiță de cinci ani.


Sharon Stone are o relație cu Christian Slater
Sharon Stone are o relație cu Christian Slater
Sharon Stone are o relație cu Christian Slater
Sharon Stone are o relație cu Christian Slater


Recomandări