Shahrnush Parsipur: „Memorii din închisoare”

Shahrnush Parsipur: „Memorii din închisoare”
Shahrnush Parsipur: „Memorii din închisoare”

Cu o carieră literară începută încă de la vârsta de 16 ani, o diplomă în sociologie la Universitatea din Teheran și un post de producător de televiziune, Shahrnush Parsipur părea că va avea o viață liniștită și împlinită. Și-a dat însă demisia din televiziune în semn de protest față de executarea a doi jurnaliști de către Serviciul de securitate din Iran și din acel moment au început problemele. A fost închisă câteva luni, iar aceasta nu a fost singura perioadă pe care a petrecut-o în închisorile iraniene. În urma revoluției din 1979, când foarte mulți civili au fost arestați și executați, Shahrnush Parsipur a ajuns din greșeală într-o închisoare politică. Deși nu i s-a adus vreo acuzație oficială, a rămas acolo patru ani și șapte luni, timp în care a fost martora directă a tehnicilor de intimidare și anihilare a opozanților regimului fundamentalist. Hărțuită și după ieșirea din închisoare, cu sănătatea profund afectată, a ales în cele din urmă calea exilului.
Aceasta carte este o mărturie impresionantă despre distrugerile unei epoci, dar și despre integritatea și curajul unei femei extraordinare.
Sursa: www.libris.ro

Recomandări

Aproape 5 ani de închisoare pentru un recidivist care a furat din incinta unui cabinet stomatologic din Suceava

Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, și-a pierdut oficial mandatul după ce a fost condamnat la închisoare cu executare

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor de la Apele Române