Monument funerar

Sfințirea khacikarului care marchează mormintele comune din vechiul cimitir armenesc al Bisericii Sf. Simion



Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului

În ziua de sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, în incinta ansamblului monumental Biserica Sf. Simion – Turnul Roșu a avut loc sfințirea unui khacikar (cruce specific armenească din piatră) care marchează perimetrul mormintelor comune în care-au fost reînhumate osemintele scoase la suprafață din vechiul cimitir armenesc din Suceava.
Sfințirea a fost oficiată de PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România
Sfințirea khacikarului, care a fost oficiată de PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, a fost cuprinsă în programul Praznicului Adormirii Maicii Domnului al Bisericii Apostolice Armene, program care a circumscris mai multe evenimente desfășurate în intervalul 14-17 august în bisericile armene din nordul Moldovei.
Khacikarul, care a fost achiziționat prin grija pr. paroh Constantin Ciupu, păstorul Parohiei Ortodoxe Române Sf. Simion, constituie o donație a credincioșilor români și armeni și reprezintă elementul central al monumentului funerar realizat în cadrul proiectului „Consolidarea, reabilitarea, protejarea și valorificarea durabilă a monumentelor de sec. XVII și XVI, aflate în Patrimoniul Național și cunoscute sub numele de «Turnul clopotniță» și «Biserica Sf. Simion din Suceava»”, proiect al cărui beneficiar este Parohia Ortodoxă Română Sf. Simion.
Khacikarul, din tuf vulcanic, adus din Republica Cehă, este cel de-al doilea din Suceava
Cu prilejul derulării acestui proiect a fost decopertată o suprafață din incinta cimitirului și au fost scoase la iveală osemintele umane din cca. 130 de morminte, precum și o serie de artefacte pe care arheologii le-au datat ca fiind din sec. al XVII-lea, atestând faptul că zona a fost locuită înainte de a avea destinația de cimitir.
Osemintele au fost reînhumate în primăvara acestui an în două morminte comune, iar perimetrul acestora, care a fost însemnat provizoriu cu o cruce de lemn, a fost marcat acum prin acest khacikar, care constituie elementul central al unui monument funerar.
Khacikarul, din tuf vulcanic, adus din Republica Cehă, este cel de-al doilea din Suceava, primul fiind adus și amplasat în curtea Mănăstirii Hagigadar în anul 2012, când s-au aniversat 500 de ani de la târnosirea bisericii armenești de pe Dealul lui Bulai.
Khacikarul de la Hagigadar, ridicat întru pomenirea donatorilor mănăstirii, a fost sfințit de Catolicosul Tuturor Armenilor, Karekin al II-lea, și de PS Datev Hagopian.
„S-a ridicat această cruce de piatră, prin străduința credincioșilor români și armeni…”
Pe soclul khacikarului din incinta ansamblului monumental Biserica Sf. Simion – Turnul Roșu va fi fixată o placă din marmură care indică, în limbile armeană și română, faptul că „În vremea Sanctității Sale Karekin al II-lea, Catolicos al Tuturor Armenilor, cu binecuvântarea Prea Sfințitului Datev Hagopian, Episcop al armenilor din România, s-a ridicat această cruce de piatră, prin străduința credincioșilor români și armeni, în Anul Domnului 2015, iar în Anul armenilor 1464”.
La slujba de sfințire a khacikarului au participat, alături de Întâistătătorul Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, un sobor de preoți din cadrul Eparhiei Armene, Excelența Sa Hamlet Gasparian, Ambasadorul Republicii Armenia în România, membrii comunității armene din Suceava și câțiva dintre pelerinii veniți la hramul Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea Hagigadar.


Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului
Sfințirea khacikarului


Recomandări

Tradițiile spirituale ale Mănăstirii Hagigadar de Adormirea Maicii Domnului, respectate și în acest an de sute de credincioși