Cuvânt de învățătură

Sfințirea crucii care străjuiește mormântul

Sfânta Cruce este obiectul excepțional al venerației creștine pentru că fiecare credincios, atunci când o cinstește, vede în ea instrumentul de răscumpărare a omenirii prin pătimirea Domnului, tăria credinței, Biserica și mântuirea. De aceea, simpla facere a semnului crucii este un act de devoțiune adresat Sfintei Treimi, o mărturisire a credinței noastre ortodoxe, o certitudine a apărării noastre împotriva diavolului și a tuturor relelor care vin de la el. Sfânta Cruce este prezentă pretutindeni în viața credincioșilor: pe turlele bisericilor, la răspântiile drumurilor, în locurile unde s-au întâmplat evenimente deosebite, pe casele și în casele credincioșilor, la gâtul creștinilor, ca apărătoare împotriva ispitei și lucrării celui rău, și la căpătâiul celor adormiți, străjuindu-le mormintele, ca simbol și dovadă a credinței lor în nădejdea învierii și a vieții veșnice.
Ca și icoana, prin sfințire, crucea poartă în sine o încărcătură harică. Așa cum icoana, dacă nu este sfințită, rămâne un tablou religios, la fel și crucea rămâne doar un simbol al credinței, fără însă să aibă putere sfințitoare. Prin sfințire, materia din care este făcută crucea se scoate de sub întrebuințarea și starea obișnuită și primește o destinație specială și putere harică. De aceea, este bine ca toate crucile, înainte de a fi întrebuințate ca obiecte de cult sau cu alte destinații, să fie stropite cu apă sfințită. Cât privește crucea care se folosește la înmormântarea unui credincios răposat, trebuie sfințită și ea deoarece nu este suficient ca două scânduri sau lemne să fie împreunate în chipul crucii pentru ca ea să aibă și putere sfințitoare, ci este nevoie de binecuvântarea și sfințirea ei.
În Molitfelnic sau Agheasmatar există o rânduială specială de binecuvântare și sfințire a crucii ce se așază la mormânt. Această rânduială se săvârșește pentru orice cruce „care va însemna mormântul adormitului”, inclusiv crucea care se folosește pentru înmormântare și care va străjui și însemna mormântul pentru un timp. Această slujbă poate fi săvârșită de către preot odată cu citirea slujbei stâlpilor pentru cel răposat. Crucea, care deseori este lucrată de tot felul de oameni, indiferenți din punct de vedere religios, trebuie să capete putere sfințitoare prin stropirea cu apă sfințită, în urma rugăciunii de binecuvântare și sfințire.
(Constantin POPA)

Recomandări

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”

„Astăzi firea apelor se sfințește…” – Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Slujbe de sfințire a apei de Bobotează la Bosanci, în jurul altarelor de gheață ridicate de pompierii voluntari

Decalog la sfințirea cea mare a apei la sărbătoarea Botezului Domnului, de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate
La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate