Eveniment

Sfințirea bisericii din Dornișoara

Duminică, 22 mai, ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de sfințire a Bisericii din satul Dornișoara, comuna Poiana Stampei.
Răspunsurile la strană vor fi date de Corala ”Andrei Mureșanu” de la Bistrița-Năsăud.
După cum a precizat preotul paroh Constantin Jbanca, prima târnosire a acestui așezământ care poartă hramul „Sf. Împărați Constantin și Elena” a avut loc în anul 1946, iar de atunci și până în prezent au oficiat serviciile divine șapte preoți slujitori. Mai multe lucrări și reparații au fost efectuate în timp, până ca edificiul de cult să ajungă în forma în care se află astăzi.
“La acest eveniment sunt invitați credincioși de pretutindeni, pentru că este un moment de mare bucurie pentru întreaga comunitate” a precizat preotul Jbanca.

Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: precizări referitoare la fostul preot Viorel Sidoriuc și poziția lui față de Biserica Ortodoxă

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji duminică la Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului Vechi Suceava

Revărsare de lumină și har în parohia Pleșești – Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost resfințită