Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

PeSfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aurîi sărbătorim laolaltă la 30 ianuarie, ca pe cei mai mari învățători și păstori ai Bisericii. Viața lor sfântă și învățăturile lor alcătuiesc dreptarele Ortodoxiei, vrednice de toată lauda și încrederea. Este o dovadă limpede că este rătăcire să nu crezi ca ei. Ei arată la treapta cea mai înaltă „calea cea împărătească” în Biserica Ortodoxă. Și pentru că, pe lângă darul tălmăcirii Sfintelor Scripturi, ei s-au învrednicit și de înalta treaptă a arhieriei, sunt cunoscuți îndeobște sub numele de Sfinții Trei Ierarhi. Pomenirea aparte a Sfântului Vasile se face la 1 ianuarie, a Sfântului Grigorie Teologul la 25 ianuarie, iar a Sfântului Ioan Gură de Aur la 27 ianuarie și la 13 noiembrie. Astăzi prăznuim roadele pe care multa lor strădanie le-a adus Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos.
Sfinții Trei Ierarhi au trăit cam în aceeași vreme, adică în veacul al patrulea, și toți trei au adus Ortodoxiei chezășia și strălucirea sfințeniei unor oameni cu înaltă știință de carte, cunoscând ei atât adâncurile învățăturii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, moștenite de la Sfinții Apostoli, cât și prețuind, ceea ce era bun în știința și filosofia vremii lor.
Sfântul Vasile cel Mare a fost totodată păstor al mirenilor, dar și mare îndrumător al călugărilor
Viețuind în anii când Biserica, abia scăpată din prigonirile sângeroase ale împăraților romani, ajunsese primejduită de erezii, adică de abaterile de la dreapta credință, din pricina mulțimii învățăturilor greșite ce se iviseră, Sfinții Trei Ierarhi au dus o luptă grea și neîncetată pentru adevărata înțelegere, pentru păzirea dreptei credințe apostolice, cu privire, îndeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seamă taină a credinței creștine.
Fiind, toți trei, mari Ierarhi ai Bisericii, au folosit amvonul, dar fiecare în felul său. Sfântul Vasile cel Mare a fost totodată păstor al mirenilor, dar și mare îndrumător al călugărilor. Cele mai vestite cuvântări ale lui, din amvon, sunt tâlcuirile la Cartea Facerii și tâlcuirile la Cartea Psalmilor. Cât privește rânduielile date de el călugărilor, acum 16 veacuri, ele dăinuiesc și astăzi. Vrednic de însemnat este locul pe care Sfântul Vasile îl dă muncii, alături de rugăciune, în viața călugărilor. Cu adevărat, învățător al mirenilor, el unește cuvântul cu fapta, chemând pe cei bogați să sprijine așezămintele creștine întemeiate de el pentru ajutorarea săracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi și neputincioși din cetate. Mai amintim că Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur s-au străduit și cu înfrumusețarea și desăvârșirea Sfintei Liturghii din timpul lor, lăsând Bisericii Răsăritene cele două Liturghii care le poartă numele și care se săvârșesc în Biserica Ortodoxă până astăzi.
Sfântul Ioan Gură de Aur a folosit amvonul mai ales pentru învățarea mirenilor, chemându-i pe toți, de la cei mai smeriți, până la cei mai semeți, la pocăință și la milostenie
Și Sfântul Grigorie de Nazianz a folosit puterea cuvântului în chip minunat. Orator înnăscut, poet și mare teolog, Sfântul Grigorie și-a câștigat renumele de „Cuvântătorul de Dumnezeu”, adică „Teologul”, tălmăcind pe înțelesul oamenilor din timpul său, taina Sfintei Treimi. Chemat la Constantinopol, cetate care căzuse atât de mult în rătăcirea lui Arie, încât nu mai rămăsese în ea decât o singură biserică ortodoxă, biserica Învierii, după cinci ani de cuvântări în această biserică, starea lucrurilor s-a răsturnat și în toată capitala nu mai era decât o singură biserică a adepților lui Arie, toate celelalte redevenind ortodoxe. Pentru aceasta a și fost ales arhiepiscop al Constantinopolului. Puțini teologi au ajuns la înălțimea și la adâncimea teologiei lui. Cele mai vestite dintre cuvântările lui sunt Cele cinci Cuvântări Teologice, ținute de el în biserica Învierii din Constantinopol.
În ceea ce privește pe Sfântul Ioan Gură de Aur, acesta a folosit amvonul mai ales pentru învățarea mirenilor, chemându-i pe toți, de la cei mai smeriți, până la cei mai semeți, la pocăință și la milostenie, îmbărbătându-i și dojenindu-i, dând ca pildă viața sa de nevoință, dar și de dârză bărbăție. A fost socotit cel mai iscusit predicator pe care l-a avut Biserica. Drept mărturie a cuvântărilor lui, el a lăsat Bisericii Tâlcuirea Evangheliei după Matei și Tâlcuirea celor 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel. Tâlcuirile lui sunt o adevărată Evanghelie practică.
În sfârșit, Sfinții Trei Ierarhi s-au asemănat între ei și prin slăbiciunea lor trupească. Toți trei au avut o sănătate plăpândă, îndurând cu răbdare numeroase neputințe și boli. În slăbiciunea vasului lor trupesc sălășluia însă tăria cea neasemănată a Duhului și cuvântul lor era unit cu fapta.
Împodobiți cu asemenea daruri, Sfinții Trei Ierarhi au fost mult cinstiți în toată lumea creștină, dar mai ales în Împărăția dreptcredincioasă de răsărit, atât de mult, încât, în chip neașteptat, cinstirea lor a ajuns o pricină de dezbinare între credincioși, la sfârșitul veacului al XI-lea și începutul veacului al XII-lea, pe vremea când în Constantinopol cârmuia cucernicul împărat Alexie I Comneanul (1081-1118).
Sfântul Vasile a unit, ca nimeni altul, cuvântul său cu fapta
La vremea aceea, erau unii dintre creștini care-l socoteau pe Sfântul Vasile mai mare, întrucât a unit, ca nimeni altul, cuvântul său cu fapta. Alții, coborându-l pe acesta și pe Sfântul Ioan Gură de Aur, îl socoteau fruntaș al lor pe Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, atât pentru frumusețea cuvintelor lui, cele dulci ca mierea, cât și pentru puterea și adâncimea gândului. Alții dădeau întâietate Sfântului Ioan, cel „cu gura de aur”, mai iscusit la cuvânt decât toți și îndemnător la pocăință. Și neînțelegerea ajunsese atât de mare, încât creștinii se împărțiseră între ei.
Deci, făcându-se cinstirea lor piatră de poticnire, Sfinții n-au răbdat o dezbinare ca aceasta. Drept aceea, s-au arătat mai întâi câte unul, apoi toți trei laolaltă, unui arhiereu înțelept, care păstorea în acea vreme cetatea Evhaitelor, anume Ioan, și i-au grăit așa: „După cum vezi, noi la Dumnezeu suntem una și nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, așa am învățat. Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește celor ce se învrăjbesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoința noastră, cât am fost în viață și după moarte, a fost să împăcăm pe oameni și să aducem pace și unire în lume. Așadar, fă-ne praznic la toți trei într-o singură zi și înștiințează despre aceasta pe creștini, că noi, în fața lui Dumnezeu, suntem una”.
Deci, ascultând porunca Sfinților, acest minunat bărbat, Ioan mitropolitul Evhaitelor, a rânduit pomenirea laolaltă a Sfinților Trei Ierarhi, la 30 ianuarie, pe vremea împăratului Alexie I Comneanul, adunând, ca într-un singur glas, cele trei chemări ale Ortodoxiei: chemarea călugărească a Sfântului Vasile cel Mare, înalta teologie a Sfântului Grigorie Teologul și evanghelia practică a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Amintim că, tot în cinstea Sfinților Trei Ierarhi, acum trei veacuri, domnitorul Vasile Lupu al Moldovei (1634-1653) a înălțat minunata biserică din Iași, care a uimit multă lume prin frumusețea podoabelor ei.
(Sursa: Doxologia)