Sfinții Trei Ierarhi – modele ale teologiei

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi trei corifei: pe Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii Capadociei, pe Sf. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului și pe Sf. Grigorie Teologul, episcopul de Nazianz. Au fost, au rămas și vor fi pentru Biserică adevărate modele vrednice de urmat. Sfinții Trei Ierarhi ne arată că nu în sfințenie nu există întâietate, așadar nu sunt interesați cine este primul, cine este al doilea sau cine este al treilea. Pentru Sf. Trei Ierarhi, viața omului trebuie să fie una a unității oamenilor. Despre viețile acestor sfinți ai Bisericii, precum și despre însemnătatea lor teologică, în cele ce urmează.
Viața Sf. Vasile cel Mare
S-a născut în jurul anului 330 dHr. (în opinia altora 329), în Cezareea Capadociei, locul care-l va consacra și pentru care își va pune sufletul. Într-un mod cu totul surprinzător, trei din membrii familiei sale vor fi episcopi (Vasile, Grigorie de Nyssa, Petru de Sevasta), cinci dintre ei – monahi (cei trei episcopi plus Naucratios și Macrina cea Tânără), iar șapte trecuți și pomeniți ca sfinți ai Bisericii (Macrina cea Bătrână – bunica Sf. Vasile, Emilia – mama Sf. Vasile, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Petru de Sevasta, Sf. Macrina cea Tânără). A studiat mai întâi acasă de la tatăl său, apoi în școlile din Cezareea Capadociei, Constantinopol (pe la 346-347) și în final, la Atena (din 350 până în 355-356). Reîntors în patria sa pe la 355, a profesat inițial ca retor, până în primăvara lui 357. După perioada sa de retor, tânărul Vasile se hotărăște pentru viața monahicească. Vizitează cu acest prilej Siria, Palestina, Egiptul și Mesopotamia, iar apoi își înființează propria sa mănăstire în Pont, pe malul râului Iri, aproape de satul Arnesi, unde îl va chema mai apoi și pe fratele său, Grigorie. În anul 364 a fost hirotonit preot de către episcopul Eusebiu de Cezareea. În 368-369, din cauza unei foamete extreme, care a dus la moartea celor mai mulți săraci ai Cezareei, Sf. Vasile a organizat administrația socială și a făcut a doua împărțire a averii sale. Odată cu moartea episcopului Eusebiu al Cezareei în 370, Sf. Vasile a fost ales la data de 14 iunie a aceluiași an în scaunul episcopal, deși a întâmpinat destul de multe opoziții. În primăvara lui 372, Sf. Vasile și-a extins activitatea sa multilaterală. Interesul său pentru problemele poporului s-a demonstrat prin epistolele sale prin care încerca să rezolve problemele muncitorilor din minele din munții Tavrului, problemele preoților, orfanilor, infractorilor, rudelor și compatrioților săi. În iunie 373, Sf. Vasile s-a îmbolnăvit foarte tare, trăind literalmente între viață și moarte. După un an, în 374 a continuat toate acțiunile sale. În iarna dintre anii 377-378 a fost din nou bolnav, comunicând numai prin intermediul scrisorilor. La 9 august 378 a murit împăratul Valens, însă și sfârșitul Marelui Vasile se apropia. În noiembrie-decembrie a rămas bolnav la pat. La sfârșitul lui decembrie, pleacă la Domnul rostind cuvintele „în mâna Ta, încredințez duhul meu”. Pe 1 ianuarie 379 a fost îngropat cu manifestări de respect și de apreciere atât din partea dușmanilor, cât și a prietenilor. În aceeași zi, Biserica îi cinstește amintirea sa.
Viața Sf. Ioan Gură de Aur
Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia din părinții Secundus și Antuza. A fost botezat în 370 și hirotesit citeț. Și-a început educația pe lângă educatorul păgân Libanius, apoi a studiat teologia cu Diodor din Tars. Nemulțumit de acestea, devine pustnic (cca. 375 dHr.) și rămâne retras până când sănătatea sa precară îl silește să se întoarcă în Antiohia. Atunci a fost hirotonit diacon în 381 de către Sfântul Meletie al Antiohiei, iar mai apoi preot în 386 de către episcopul Flavian I al Antiohiei. Se pare că aceasta a fost perioada cea mai fericită din viața sa. De-a lungul a doisprezece ani, a devenit foarte cunoscut datorită elocvenței cu care vorbea în public. De asemeni, el se îngrijea foarte mult de nevoile duhovnicești și materiale ale săracilor. A predicat mult împotriva abuzurilor de bogăție și de dreptul de proprietate. În multe privințe, faptul că avea atât de mulți ascultători nu era de mirare. Cam în vremea în care ajunge în Antiohia, episcopul trebuie să intervină pe lângă împăratul Teodosie I în favoarea cetățenilor care participaseră la o revoltă în timpul căreia statuile împăratului și ale familiei sale fuseseră mutilate. De-a lungul Postului Mare, în anul 397, Sf. Ioan ține 21 de predici în care arată poporului greșelile pe care le făcuse. Se pare că acestea au avut o influență durabilă asupra multora: se știe că mulți păgâni s-au convertit la creștinism în urma acestora. Cu această ocazie, răzbunarea împăratului Teodosie nu a fost atât de aspră pe cât putea fi: acesta s-a mulțumit să schimbe statutul legal al cetății cu unul inferior. În anul 397, Sf. Ioan a fost chemat (oarecum împotriva voinței sale) să devină episcop de Constantinopol. Perioada petrecută acolo a fost mult mai tulbure decât cea din Antiohia. Teofil, Papă al Alexandriei dorea să aducă și Constantinopolul sub influența sa și s-a opus numirii lui Ioan în scaunul constantinopolitan. Fiind un opozant al învățăturilor lui Origen, el l-a acuzat pe Sf. Ioan că ar fi susținut prea mult învățăturile lui Origen. Sf. Ioan Hrisostom își mai face un dușman în persoana Aeliei Eudoxia (soția împăratului Răsăritului, Arcadie) care considera (probabil nu fără motiv) că vehementa critică a Sf. Ioan la adresa extravaganței veșmintelor feminine se referea la ea. Sf. Ioan era neînfricat în arătarea greșelilor celor mari. Teofil, Eudoxia și ceilalți dușmani ai săi s-au aliat împotriva lui. Aceștia au convocat un sinod în anul 403 pentru a-l condamna pe Sf. Ioan, sub acuzația de origenism. Ca urmare a acestui sinod, este depus și exilat. Împăratul Arcadie îl recheamă însă aproape imediat, din cauza nemulțumirii poporului. Suferă mai apoi o nouă exilare, de data aceasta în Caucaz, în Georgia. Papa Romei, Inochentie I a protestat împotriva surghiunirii Sf. Ioan, dar fără folos. Ioan a scris o serie de scrisori care încă aveau o mare influență în Constantinopol, astfel încât a fost exilat și mai departe, la Pityus (pe malul răsăritean al Mării Negre). Nu a ajuns însă la destinație, deoarece a trecut la Domnul în timpul călătoriei. Ultimele sale cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
Viața Sf. Grigorie Teologul
S-a născut la Arianz, în Capadocia. Învățăturile elementare Sf. Grigorie le primește în casa părintească, în Arianz, apoi studiile mai înalte le face la școala din Cezareea Capadociei, unde cunoaște pe viitorul său prieten, Vasile. De aici merge în Cezareea Palestinei, apoi studiază la Alexandria și, în sfârșit, la Atena. Aici va rămâne 8 sau 9 ani, până în anul 358 sau 359 și va studia gramatica, retorica, matematica, filozofia și poezia. Tot aici leagă o strânsă prietenie cu Sf. Vasile cel Mare. De la Atena pleacă la Constantinopol, unde va primi botezul creștin, după care se dedică vieții ascetice, retrăgându-se pe malul râului Iris, unde ducea viață retrasă și prietenul său, Sf. Vasile. În anul 362, la dorința comunității creștine din Nazianz, dar contrar voii sale, a fost hirotonit preot de tatăl său. Simțind că această sarcină îi era prea grea, a fugit la prietenul său, Sfântul Vasile, aflat la mănăstire, dar nu peste mult timp s-a întors la tatăl său, în Nazianz, pentru a-l ajuta la păstorirea eparhiei acestuia. În anii 363-364, eparhia era tulburată de erezii. Sfântul Grigorie l-a ajutat pe tatăl său să restabilească unitatea fermă în Ortodoxie. În anul 372, Sfântul Grigorie a fost ales episcop de Nazianz. În anul 379, chemat stăruitor de comunitatea ortodoxă din Constantinopol, a mers în capitală pentru întărirea dreptei credințe. În anul 381 a participat la al doilea Sinod Ecumenic, ținut la Constantinopol, după care s-a întors la Nazianz. În anul 383 s-a retras la casa sa natală, dedicându-se scrisului, până la trecea sa către Domnul.
Modele ale Bisericii și ale Teologiei
Viața Sf. Trei Ierarhi a fost o viață care s-a concretizat în împlinirea poruncilor și în urmarea faptelor bune. Nu putem să trecem aici cu vederea puterea de convingere a acestor Mari Ierarhi ai Bisericii, care au predicat Adevărul suprem, pe Hristos-Domnul. Sf. Vasile cel Mare s-a remarcat ca un extraordinar coordonator al vieții monastice, a iubit și a prețuit pe oameni. Sf. Ioan Gură de Aur a fost un predicator desăvârșit, un teolog cu un renume clădit pe mărturisirea credinței și prin îndemnul permanent la ducerea unei vieți morale. Sf. Grigorie de Nazianz a primit numele de „Teologul” pentru cuvântările sale teologice, de o înaltă profunzime. Pentru aceasta și Biserica astăzi îi slăvește astfel: „Pe acești trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieștilor învățături, pe râurile înțelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată făptura cu apele cunoștinței de Dumnezeu, pe Marele Vasile și de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba și cu cuvintele de aur, toți cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceștia Treimii pururea se roagă pentru noi” (troparul Sf. Trei Ierarhi).
(Alexandru PRELIPCEAN, Tesalonic – Grecia)
[Bibliografie folosită: Panayotis Hristos, Elliniki Patrologia. Tomos D: Periodos Theologikis Akmis D kai E aiones, Deutera ekdosis, Ekd. Oikos Kiromanos, Tesalonic, 2006; Stelianos G. Papadopoulos, Patrologia B: o Tetartos aionas, edkosi B, Atena, 1999; J. Quastern, Patrology, vol. 3, Spectrum Publishers, 1960; Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Ed. Dervent, 21999; www.wikipedia.ro]