Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana

Dreptul Ioachim provenea din seminția lui Iuda, trăgându-și neamul din casa lui David. Ioachim era un păstor bogat, iar familia lui se distingea printr-o adâncă evlavie. O veche tradiție arată că Dreptul Ioachim își împărțea în fiecare an câștigul muncii sale în trei părți: una pentru templul din Ierusalim, alta pentru săraci și a treia pentru nevoile sale. Acesta trăia în Nazaretul Galileii, având soție pe Ana din seminția lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica preotului Mathan. Fiind bogați material, Sfinții Părinți Ioachim și Ana erau mai presus de toate bogați spiritual, căci erau drepți înaintea lui Dumnezeu păzind poruncile Lui și trăiau după lege.
Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona
S-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, probabil într-o familie nobilă, căci a ajuns să fie guvernator al unei guberne rusești. Dorind să intre în viața monahală, și-a lăsat familia, onoarea rangului și patria sa în jurul anului 1749, venind în Moldova. Îl atrăsese aici renumele unor mari pustnici, ascunși de ochii lumii în adâncul codrilor. A viețuit astfel timp de 15 ani, crescând duhovnicește în preajma unor aleși părinți, precum Vasile de la Poiana Mărului și Paisie Velicicovski. Acesta din urmă îl va afla pe Cuviosul Onufrie la Mănăstirea Dragomirna, în jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos. Auzind de alți pustnici români și ruși sporiți duhovnicește, care viețuiau în ținutul Botoșanilor, va intra în anul 1764 în obștea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în sihăstrie. Timp de 25 de ani va viețui într-o peșteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoință, petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere și neîncetată rugăciune. Când s-a apropiat sfârșitul vieții Cuviosului Onufrie și a sosit timpul să încredințeze curatul său suflet Stăpânului Hristos, a fost vestit mai înainte de aceasta. În noaptea Sfintelor Paști, dorind a se împărtăși pentru ultima dată cu Trupul și Sângele Mântuitorului, un înger s-a arătat preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora, aflat în apropiere, și i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine și să meargă la robul lui Dumnezeu Onufrie. Același înger îl va călăuzi până la peștera Cuviosului, pe care îl va afla foarte slăbit. Și cerând să meargă la Sihăstrie, după câteva zile a adormit întru Domnul, la 29 martie 1789, fiind înmormântat de câțiva călugări în livadă, la rădăcina unui măr. Proclamarea oficială a canonizării Sfântului Cuvios Onufrie de la Vorona a avut loc la 8-9 septembrie 2005, la Mănăstirile Vorona și Sihăstria Voronei. Sfintele sale moaște se află la Schitul Sihăstria Voronei.
Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău
S-a născut la începutul secolului al XVII-lea într-o familie de credincioși din satul Mesteacăn, din ținutul Neamțului. De mic copil, fiind luat de părinți la sfintele slujbe de la Mănăstirea Tazlău, a simțit chemarea către viața monahală, intrând din fragedă tinerețe în obștea Mănăstirii Tazlău. Dobândind darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor și al izgonirii demonilor, el devine foarte căutat de mulțimile de călugări și credincioși. Trece la Domnul în jurul anului 1660, fiind înmormântat în pridvorul bisericii mănăstirii. La 5-7 martie 2008 s-a hotărât de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române canonizarea Sfântului Cuvios Chiriac de la Tazlău.
Sfântul Mucenic Severian
A suferit moarte martirică pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timpul împăratului Liciniu (307-323) din ordinul conducătorului Lisie al orașului Sevastiei (din provincia Armenia Mică). Sfântul Mucenic Severian a îndemnat pe Sfinții 40 de Mucenici să aibă răbdare în chinurile la care erau supuși și să moară pentru Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru această încurajare a fost martirizat.
Cuviosul Teofan Mărturisitorul
S-a născut într-o familie de păgâni, însă a deprins de mic obiceiurile și învățăturile creștine. După câțiva ani, Teofan a părăsit casa părintească și s-a retras în pustie. În vremea împăraților Carin (283-285) și Numerian (283-284), Teofan și-a părăsit peștera pentru a propovădui pe Mântuitorul Iisus Hristos. Cuviosul a fost prins și supus supliciilor. A reușit să scape, retrăgându-se în peștera lui din munte. După alți 17 ani de singurătate, a trecut la Domnul.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfinții Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic din anul 431, Sinod desfășurat în Biserica închinată Sfintei Fecioare Maria din Efes, și pe Fericitul Nichita, care se mai numea și Hartularie (sec. XII).
(Pr. Ciprian APETREI)