Sfinții Serghie și Vah – Sfetnici ai împăratului Maximian și martiri ai lui Hristos

În vremea marilor persecuții ale împăraților romani au existat foarte mulți oameni care au ajuns martiri, pentru că, deși erau respectați de oameni și iubiți de conducători, nu au vrut să renunțe la credința creștină și la închinarea lui Hristos, în dauna zeilor timpului. Între acești martiri se numără și tinerii Serghie și Vah, care, din prieteni și sfetnici ai împăratului Maximian, au devenit martiri pentru Hristos. Pe aceștia îi prăznuiește astăzi Biserica noastră Ortodoxă.
În vremea împăratului Maximian, doi tineri destoinici, cetățeni romani, Serghie și Vah, unul primicer, iar cel de al doilea secundicer, din școala centiliilor, s-au străduit din răsputeri să slujească cu mult devotament și dăruire stăpânului lor.
Devotați îndatoririlor ce îi lega de societate, cei doi au câștigat dragostea lui Maximian, încât acesta devenise aproape nedespărțit de ei, împrietenindu-se cu ei și luându-și-i sfetnici pentru fiecare moment sau decizie dificilă.
Iubitori, în ascuns, de Hristos
În tot acest timp, tinerii Serghie și Vah erau iubitori ai credinței creștine și cinstitori ai lui Hristos, dar toate se întâmplau în ascuns, pentru a nu supăra pe împărat, care era aprig persecutor al creștinilor.
Deși ei și-au dorit ca văpaia credinței lor să rămână în ascuns, cei de pe lângă palatul lui Maximian, care îi individiau pentru întâietatea pe care le-o acorda împăratul, au adus la cunoștință lui Maximian faptul că iubiții săi slujitori nu se închină idolilor, ci se închină lui Hristos, „fiul teslarului, tâlharul răstignit între tâlhari“.
La început, împăratul nu a vrut să creadă aceste zvonuri și, pentru a se convinge, a pregătit un mare praznic în cinstea lui Zeus, ocrotitorul Romei, la care trebuia să participe și să aducă jertfe toți înalții prelați ai imperiului. Împăratul era interesat în mod special de reacția celor doi sfetnici ai săi.
Îmbrăcați în haine femeiești și batjocoriți pentru nesupunere
La momentul jertfelor, Serghie și Vah au rămas afară, refuzând cultul lui Zeus. Ei au fost foarte hotărâți și au respins orice posibilitate de a aduce jertfă idolilor, chiar dacă au gândit că acest gest îi va costa prietenia cu împăratul. Nici la sfatul celor prezenți nu au cedat și nu au făcut aceasta, argumentând cu o determinare care a uimit pe toți cei prezenți. „Avem un Dumnezeu în cer, nemincinos, adevărat și viu. El nu este nesimțitor ca idolii voștri. Noi Aceluia ne închinăm“, au zis ei împăratului. Pentru că nu au voit să aducă jertfe, li s-au luat toate rangurile, apoi au fost îmbrăcați în haine femeiești și purtați prin toată cetatea, și batjocoriți.
Cu toate acestea, pentru că îi aprecia și le cunoștea istețimea și fidelitatea lor, împăratul a căutat să-i câștige din nou, cu vorbe frumoase și cu promisiuni mari. Nici de această dată Sfinții nu au cedat, pentru că nu voiau ca pentru dragostea împăratului să cadă din dragostea cea veșnică și pentru cinstea pământească să se lepede de cinstea cea cerească. Astfel, tinerii credincioși au devenit și mai aprigi mărturisitori ai creștinismului și au grăit și mai hotărât împotriva credinței celei idolești.
I s-au bătut scânduri pline de cuie în picioare, fiind forțat să meargă pe ele
Atunci tinerii mărturisitori au fost duși de ostașii lui Maximian în cetatea Varvalisa, aflată pe marginea Eufratului, locul în care guverna împăratul Antioh, groaznic chinuitor al creștinilor. Acesta îi cunoștea pe tineri, pentru că fusese rânduit în această demnitate datorită mijlocirii celor doi.
În drumul spre cetatea lui Antioh, unde aveau să pătimească, tinerilor Serghie și Vah li s-a arătat îngerul, care le-a vestit că Domnul le este aproape. „Pentru nevoința voastră veți lua cununile biruinței de la Domnul Iisus Hristos, Care va fi alături de voi în suferința voastră, dându-vă ajutorul Său până ce îl veți călca pe vrăjmașul diavol sub picioarele voastre“, le-a spus îngerul.
Cei care i-au purtat pe Serghie și Vah până în cetatea vecină Eufratului au predat lui Antioh și o scrisoare trimisă de Maximian prin care cerea acestuia, pentru cei doi, milă, dacă se pocăiesc, și moarte, dacă refuză să-L părăsească pe Domnul lor.
Nici de această dată Serghie și Vah nu s-au lepădat de Hristos și au preferat moartea în locul unei vieți pământești în care să aducă jertfe idolești.
Cei doi au rezistat mult timp chinurilor la care au fost supuși, dar, în final, Sfântul Vah și-a dat duhul în urma cruntelor bătăi pe care le-a primit, iar Sfântului Serghie i s-au bătut scânduri pline de cuie în picioare, fiind forțat să meargă pe ele. Văzând cei necredincioși că încă rezistă, în final, l-au decapitat.
„Am așteptat pe Domnul, Care, căutând spre mine, a auzit rugăciunea mea și m-a scos din groapa necazului și din tina ticăloșiei și a pus pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei“ – acestea au fost ultimile cuvinte ale Sfântului Serghie, în timp ce suferea chinurile morții.
Îngropați în cetatea Rosafa
Trupurile celor doi mucenici au fost luate și îngropate cu grijă de creștini. Trupul și capul Sfântului Serghie au fost îngropate pe locul unde și-a dat sufletul, în cetatea Rosafa, iar tradițiile locale ne informează că, la început, în fiecare an, în ziua prăznuirii Sfântului Serghie, fiarele sălbatice părăseau adâncurile pădurilor, veneau la mormântul sfântului, și schimbând cruzimea în blândețe de miel, nevătămând pe nimeni, cu sfială înconjurau acel loc și apoi plecau iar în pustia lor.
După repetate vedenii ale creștinilor din acele zone, trupurile sfinților au fost descoperite și puse la loc de cinste în biserica ce a fost zidită acolo, în cinstea celor doi sfinți.
Biserica „Sfântul Serghie“ este o biserică bizantină datând din secolul al V-lea, care se află în ruină. Acest lăcaș a fost unul dintre marile centre de pelerinaj ale vremii. Cu timpul, însă, a devenit ținta disputelor repetate dintre creștini și musulmani. Astăzi, orașul Rosafa, situat în inima Siriei, este, împreună cu Biserica Sfântului, un deosebit punct de atracție turistică, ruinele păstrând încă vii amintirile de altădată.
Ocrotitorii Olteniei
Capetele celor doi sfinți au fost aduse în țara noastră de domnitorul Neagoe Basarab și depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș. Raclele sfintelor moaște au fost făcute din porunca arhierească a episcopului Iosif de Argeș, cu sprijinul creștinilor binevoitori din orașul Pitești, în anul 1867, ca semn de recunoștință pentru binefacerile primite prin ale lor sfinte rugăciuni. În anul 1949, la 25 octombrie, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaște au fost aduse la Craiova și depuse în Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru“ din Craiova, în timpul Înalt Preasfințitului Firmilian, mitropolitul Olteniei.
Mănăstirea Sfinților din Maaloula – Mănăstirea Mar Sarkis
O altă oază duhovnicească închinată Sfinților Mucenici este Mănăstirea „Sfinții Serghie și Vah“, numită de localnici Mar Sarkis. Lăcașul se află în localitatea siriană Maaloula, fiind unul dintre punctele turistice ale Siriei. Numele localității provine dintr-un cuvânt aramaic ce înseamnă intrare, pentru că este situată la intrarea într-un defileu strâmt.
Mănăstirea a fost construită în secolul al IV-lea, pe ruinele unui vechi templu păgân, având o formă simplă, asemănătoare celor ridicate în cinstea martirilor vremii. Numele și l-a luat de la Sfântul Serghie – Sarkis în limba siriană. Mănastirea există și astăzi, ducând cu ea povara anilor de istorie și prezența continuă în comuniunea de rugăciune cu Sfinții Mucenici.
Cinstiți de timpuriu în Răsărit
Sfinții au ajuns, în scurt timp, să fie cinstiți într-un mod cu totul aparte de creștinii din Răsărit. În anul 431, episcopul Alexandru de Hierapolis a ridicat o mare biserică creștină în cinstea Sfântului Serghie, chiar deasupra mormântului său. La scurt timp după aceasta, orașul Rosafa a devenit oraș episcopal. Marele împărat creștin Iustinian a schimbat numele orașului, numindu-l Sergiopolis, în cinstea lui Serghie. Tot acum, orașul a fost ridicat la rangul de arhidiecez, purtând hramul „Sfinții Serghie și Vah“.
La biserica Sfinților din Rosafa (acum Sergiopolis), se adunau fregvent mulți pelerini dornici să se închine celor doi tineri sfinți. Cei doi martiri au devenit protectorii armatei bizantine, precum și ocrotitori ai numeroaselor biserici din Răsărit.
În Apus, cinstirea lor a început într-un mod special în timpul papei Gelasius I, cel care i-a introdus în cult. Sfântul Serghie este încă cinstit de nomazii creștini din deșertul sirian, care îl au ca ocrotitor întru necazuri și ispite. (Sursa: Ziarul Lumina)
Sfinții Serghie și Vah