„Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră? Sau de-i va cere pește, oare el îi va da șarpe? Deci, dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?” (Matei 6, 31-34; 7, 9-11)
În fragmentul evanghelic vedem cum au privit sfinții lumea aceasta și cum și-au măsurat pașii acestei vieți, având dorința puternică de a moșteni Împărăția lui Dumnezeu. S-au îngrijit mai puțin de hrana trupească. Ei mâncau pentru a trăi, nu trăiau pentru a mânca; erau mai puțin preocupați de ce vor bea sau cu ce se vor îmbrăca. Dumnezeu știa mai bine de ce și cât aveau ei nevoie; le știa și limitele. Cei sfinți nu sunt indiferenți la lumea aceasta, ci au conștientizat care sunt prioritățile unui urmaș al Domnului Hristos. Sfinții nu au fugit de lume, ci de prea lumescul acestei lumi. Sfințenia nu prezintă extreme, ci este normalitatea înduhovnicită. Sfinții sunt oameni credincioși, cu respect pentru Dumnezeu, pentru semeni și pentru propria persoană. Sfinții sunt casnicii lui Dumnezeu; rugătorii și mijlocitorii noștri în fața Tatălui Ceresc. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că „sfințenia vine din dragoste. Toți cei care cred și iubesc pe Dumnezeu cu adevărat sunt sfinți”.
(Sursa: Ziarul Lumina)





