Sfinții Petru și Pavel

Sfântul Luca împarte cartea Faptele Apostolilor în funcție de personalitățile și de contribuția marilor Apostoli Petru și Pavel, cei doi stâlpi ai Bisericii Creștine care au edificat prin lucrarea lor misionară Trupul tainic al lui Hristos în lume. Biserica Ortodoxă îi cinstește în mod special pe cei doi Apostoli, rânduind o perioadă de post specială, care începe imediat după Duminica Tuturor Sfinților până la data lor de prăznuire, 29 iunie.
Pescarul din Betsaida
Despre Sfântul Apostol Petru știm din paginile Sfintei Scripturi că era din Betsaida Galileii, un oraș nu foarte mare, din partea de nord a Țării Sfinte. Petru era pescar, la fel ca și fratele său Andrei, iar la chemarea Mântuitorului au devenit amândoi ucenici și Apostoli ai lui Iisus Hristos. Galileia, numită „a neamurilor”, era o provincie a iudeilor foarte pestriță, pătrunsă de elenism, de limba greacă, de cutumele Imperiului Roman. Cu toate acestea, Petru era un evreu zelos pentru împlinirea legii iudaice, bun cunoscător al Vechiului Testament și în special al profețiilor despre venirea lui Mesia. Petru împreună cu Andrei au fost dintre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul. Dorul după Dumnezeu a fost încălzit în inima sa de cuvântările Botezătorului, despre care credeau că este Mesia. Petru era cel mai în vârstă dintre cei chemați, era cel mai matur, dar avea intuiția unei inimi curate, care dincolo de aparențe putea sesiza lucrarea lui Dumnezeu. Știm că meseria de pescar era poate cea mai grea de la vremea aceea. Aceștia își câștigau literalmente pâinea din sudoarea frunții lor, iar reușita muncii și a supraviețuirii ținea de binecuvântarea cerului. Mai mult ca oricare dintre frații lor evrei, pescarii galileeni aveau nădejdea la Dumnezeu, care le putea salva viața sau le-o putea pecetlui. Petru a fost cu adevărat ceresc, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Era primul dintre Apostoli, caracterizat printr-un dor arzător după Dumnezeu, care nu-l va părăsi toată viața. Era pescar și tată de familie. Știa că dincolo de idealismele tinereții și speranțele care apar în sufletul omului există acel ceva care te ține cu picioarele pe pământ, greul vieții. Petru spera la Patria cerească mai mult decât toți. La chemarea Mântuitorului „Vino după Mine”, a răspuns prompt și fără răgaz, așa cum îi era și firea, fără ascunzișurile omului învățat, fără să facă calcule. Dorul dumnezeiesc l-a mânat să se arunce în apele mării atunci când Domnul Iisus li s-a arătat Apostolilor pe Marea Galileii, noaptea în furtună: „Doamne, poruncește să vin la Tine și voi veni”. Petru a mărturisit în Cezareea lui Filip dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu”. Petru a luat-o înaintea tuturor Apostolilor spre Domnul.
Apostolul din afara celor doisprezece
Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru, care a făcut parte din cei care au petrecut alături de Mântuitorul, s-a adăugat cetei Apostolilor în chip minunat după Înălțarea Domnului la cer și Pogorârea Duhului Sfânt. Pe drumul Damascului este chemat la noua slujire de Domnul Iisus Hristos. De ce oare Dumnezeu a rânduit ca pe lângă ceata deja constituită a Apostolilor să aleagă în mod special pe un altul, pe un prigonitor al Bisericii, care a devenit minunat vas ales al Duhului Sfânt, rămâne o taină adâncă. Pavel însuși mărturisește despre sine că a fost ales Apostol încă din pântecele maicii sale și, într-adevăr, putem spune că slujirea apostolească a fost împlinită de el în chip deplin. Pavel spunea că s-a ostenit mai mult decât oricine. Dovadă ne sunt cele 14 epistole scrise de el comunităților creștine și cele trei călătorii misionare în care a străbătut tot bazinul Mării Mediterane. A predicat Evanghelia mântuirii evreilor și păgânilor. S-a ostenit așa de mult pentru Biserică, ajunsese așa de sus, încât spunea galatenilor: „Nu eu, ci Hristos trăiește în mine”. Pavel a fost un om învățat, dar el mărturisea că nu s-a folosit de înțelepciunea lumii acesteia pentru a vesti Evanghelia. El a arătat lumii întregi lucrarea Duhului Sfânt. El a vorbit de omul duhovnicesc care primește nu după înțelepciunea omenească cele ale lui Dumnezeu, ci de la Duhul Sfânt. Pavel a fost un misionar desăvârșit. El spunea că s-a făcut toate pentru toți, ca toți să creadă și să se mântuiască. Sfântul Ioan Gură de Aur l-a iubit cel mai mult pe Apostolul Pavel și a scris cele mai frumoase pagini despre Apostolul neamurilor. El spune: „Pavel căuta rușinea și ocara pentru predicarea Evangheliei mai mult decât căutăm noi cinstea; căuta moartea mai mult decât căutăm noi viața; căuta sărăcia mai mult decât căutăm noi bogăția, căuta ostenelile mai mult decât caută alții tihna, însă nu doar mai mult, ci cu mult mai mult, căuta durerile mai mult decât caută alții bucuriile, căuta să se roage pentru dușmani mai mult decât caută alții să-i blesteme. Pavel a stricat rânduiala lucrurilor; dar, mai bine spus, nu a stricat-o, căci Pavel a păzit-o așa cum Dumnezeu a legiuit-o. Tot ce dorea și urmărea Pavel era potrivit firii, tot ce dorim și urmărim noi este împotriva firii. De un singur lucru se temea, de un singur lucru fugea: de a supăra pe Dumnezeu, de nimic altceva; după cum nici nu dorea altceva decât a plăcea lui Dumnezeu”. Pavel a predicat Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos în Iudeea, Antiohia, Efes, Cipru, Listra, Iconiu, Derbe, Galatia, Pont, Troa, Macedonia, Ahaia, Roma. A călătorit în Creta și în insula Malta, a ajuns până în Peninsula Iberică. Conform tradiției, Sfântul Pavel a murit în aceeași zi cu Apostolul Petru, în timpul persecuției lui Nero împotriva creștinilor.
(Sursa: Ziarul Lumina)