Sfinții Petru și Pavel, prăznuiți în aceeași zi

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește vineri, 29 iunie, pe cei mai aleși dintre Apostoli, pe Sfinții Petru și Pavel. Așa au rânduit Sfinții Părinți, ca acești corifei ai Apostolilor să fie pomeniți împreună în aceeași zi, în 29 iunie.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel erau însă firi foarte deosebite. Cu multe calități care-i deosebesc și care ne fac să ne punem întrebarea: Cum de Biserica s-a gândit să-i cinstească în aceeași zi de sărbătoare?
1. Iată, de exemplu, în timp ce Sfântul Apostol Petru era pescar, om simplu și necărturar, celălalt, Sfântul Apostol Pavel, era învățat, având dascăl pe vestitul Gamaliel.
2. Sfântul Apostol Petru era o fire entuziastă, vulcanică, voluntară, gata oricând să-și dea viața pentru Hristos, Sfântul Apostol Pavel însă eră o fire analitică, prelucrând și dezvoltând în Epistolele sale învățătura Sfintelor Evanghelii.
3. În sfârșit, Sfântul Apostol Petru a fost verhovnic al Apostolilor, căpetenia sau liderul lor, în timp ce Sfântul Apostol Pavel nici măcar nu a avut privilegiul de a-L vedea vreodată pe Hristos în viața Sa pământească. Cu toate acestea însă, „Apostol al neamurilor”.
Iată, așadar, că prăznuim două persoane sfinte foarte deosebite: unul pescar, celălalt cărturar; unul – fire entuziastă, celălalt – fire analitică de scriitor; unul – verhovnic sau căpetenie a Apostolilor, celălalt – fără să-L fi văzut pe Hristos vreodată – Apostol al tuturor neamurilor.
Sfântul Apostol Petru era un pescar din Betsaida Galileii
Sfântul Apostol Petru, dragii mei, era un pescar din Betsaida Galileii. Om simplu și fără nici un fel de școală, dar care a învățat direct de la Mântuitorul Iisus Hristos. Vreme de trei ani și jumătate, necărturarul și neînvățatul Petru a ascultat învățătura Sa mântuitoare, iar când, la Cincizecime, Duhul Sfânt S-a pogorât și i-a inundat cu dumnezeirea Sa ființa pescarului Petru, acesta a devenit Apostol, ba încă verhovnicul lor. El, necărturarul, care n-a învățat niciodată la nici o școală, a ieșit în fața mulțimilor la Cincizecime și a vorbit atât de dumnezeiește și atât de înalt despre tainele lui Dumnezeu, încât nimeni nu a îndrăznit să-l întrebe altceva, decât numai: „Bărbați frați, ce să facem?” – „Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt” (Fapte II, 37-38).
Sfântul Apostol Pavel și-a însușit învățătura și filozofia timpului
Sfântul Apostol Pavel, din Tarsul Ciliciei (în teritoriul Turciei de astăzi), a fost pregătit încă de tânăr la școala lui Gamaliel, însușindu-și toată învățătura și filozofia timpului. Pe aceasta a pus-o în slujba lui Dumnezeu, de îndată ce l-a transformat din Saul – prigonitorul, în Pavel – Apostolul neamurilor. Astfel, Sfântul Pavel, întrarmat cu învățătura și știința lumii acesteia, dar peste care s-a așternut și harul lui Dumnezeu, Care i S-a arătat pe drumul Damascului, și dumnezeiasca învățătură a Duhului Sfânt pe care a deprins-o în chip minunat în pustiul Arabiei, devine cel mai misionar dintre Apostoli, cel care a încreștinat nu doar Asia Mică, ci și Europa, ajungând până în Italia și Spania. Fire analitică și înțeleaptă, a preluat în Epistolele sale învățătura Sfintelor Evanghelii, analizând-o și dezvoltând-o și arătându-ne nouă, până astăzi, care sunt înțelesurile cele mai adânci și mai profunde ale acelora.
Iubiți credincioși,
Deși firi deosebite, totuși Biserica a hotărât ca Sfinții Apostoli Petru și Pavel să fie prăznuiți astăzi împreună. Și aceasta nu doar pentru faptul că amândoi sunt căpetenii, vârfurile apostolilor, ci, cu siguranță, și pentru asemănările care îi leagă atât de mult. Oricât de deosebiți ar fi ca firi, iată și câteva asemănări și calități comune:
1. Și unul, și altul au fost răpiți în lumina dumnezeiască: Sfântul Apostol Petru pe Muntele Taborului, unde a pregustat și a văzut încă de pe pământ ce va să fie fericirea cea veșnică, iar Sfântul Apostol Pavel până la al treilea cer, cunoscând astfel, încă de aici, taina celor viitoare. Sfântul Apostol Petru a simțit cu inima sa, cu ființa sa, ce înseamnă împărăția lui Dumnezeu: „Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești voi face aici trei colibe: Ție una și lui Moise una și lui Ilie una” (Matei XVII, 4), neîndrăznind să ceară direct înveșnicirea fericirii pe care o trăia. Celălalt, Sfântul Apostol Pavel, scrie despre sine însuși, fără să spună lămurit că se referă chiar la persoana sa, că a fost răpit în Duhul până la al treilea cer de către Dumnezeu și a văzut și a simțit asemenea lucruri pe care gura nu poate să le grăiască, urechea nu poate să le audă, iar la inima omului nu se pot sui (II Cor. XII).
Asemenea taine minunate a cunoscut Apostolul neamurilor încă de pe pământ.
2. O altă asemănare între Apostolii Petru și Pavel: amândoi au cunoscut căderea. Amândoi au încercat depărtarea de Dumnezeu: Sfântul Petru ca apostat, Sfântul Pavel ca prigonitor sau persecutor al creștinilor. Sfântul Petru ca apostat, pentru că s-a lepădat de Mântuitorul Hristos, în pofida faptului că s-a arătat gata să moară oricând alături de învățătorul său. Când slugile mai marilor fariseilor și cărturarilor l-au recunoscut: „Nu cumva ești și tu dintre ucenicii Lui?”, Petru s-a temut și s-a lepădat de învățătorul său de trei ori: „Nu cunosc pe omul acesta”. Și a cântat apoi cocoșul și și-a adus aminte Petru că prevăzuse Hristos lepădarea lui. Și auzind cântecul cocoșului, Petru, „ieșind afară, a plâns cu amar”(Matei XXVI, 75). Aceasta este căderea Apostolului Petru. Ceea ce-l aseamănă cu Sfântul Apostol Pavel este că și acesta a gustat din plin depărtarea de Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat mai înainte de convertirea lui. Era fariseu de neam și respecta cu toată ființa lui Legea Veche, Mozaică. Și cu toată convingerea lui credea că Iisus Hristos, despre care auzise că a propovăduit o anumită învățătură – după părerea multora, și mai cu seamă a fariseilor, potrivnică celei lui Moise – credea cu toată convingerea că Iisus Hristos fusese un impostor, un învățător fals, un profet fals. Pentru aceasta, auzind, după moartea și învierea lui Hristos, că ucenicii Lui învățau despre Hristos că este viu, a luat scrisori de la mai marii sinagogii să meargă și să persecute pe creștini, pe apostoli și pe oricine se va dovedi că știe ceva despre trupul lui Iisus, „dispărut” din mormântul din Ierusalim. Plin fiind el de această râvnă, sinceră de altfel, a plecat către Siria să prindă pe creștini și să-i aducă în lanțuri la Ierusalim, iar pe drumul Damascului s-a întâlnit chiar cu Iisus. Nu însă cu Iisus furat și mort. Nu cu un mort furat și ascuns de ucenicii Săi, ci cu Iisus cel viu. Acesta i S-a arătat ziua în amiaza mare și l-a întrebat: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” „Cine ești, Doamne?” „Eu sunt Iisus, pe care tu Îl prigonești. Greu îți este să izbești cu piciorul în țepușă. (…) Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci” (Fapte IX, 4-5). Și a înțeles Pavel, dragii mei, că era în minciună, era în întuneric, iar Hristos, „Lumina” care i S-a arătat pe drumul Damascului, i-a dăruit adevărata lumină care l-a făcut să nu mai vadă în Iisus un simplu muritor, un simplu mort furat de către ucenicii Săi, ci să-L vadă pe Iisus viu, Iisus Dumnezeu, să se convertească și să-i dăruiască Lui întreaga sa viață de după aceea. Aceasta este căderea și ridicarea lui Pavel.
3. În sfârșit, dragii mei, o altă asemănare între Apostolii Petru și Pavel este aceea că amândoi au primit cununa muceniciei la Roma, capitala Imperiului ce stăpânea în vremea aceea lumea. Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce, cerând să nu fie răstignit precum Hristos, pentru că nu se socotea vrednic, ci cu capul în jos și cu picioarele în sus, privind spre cer, unde dorea a se sălășlui. Apostolului Pavel însă, fiind cetățean roman și neîngăduind legile romane să fie răstigniți sau să fie omorâți în fel de fel de chinuri barbare cetățenii romani, i-a fost tăiat capul, sfârșind, și unul, și altul, tot în „Cetatea eternă”. Iată, dragii mei, câteva repere, câteva cuvinte despre viața Apostolilor Petru și Pavel, prin comparație, ca să le reținem mai ușor. Ce ar trebui să învățăm noi de la fiecare? Pentru că, de aceea îi cinstim pe sfinți. Nu-i cinstim pe sfinți ca să facem istorie, ori narațiune, relatând în mod sec ce a făcut fiecare. Îi cinstim pe sfinți ca să le urmăm exemplul și credința.
Ce, așadar, vom învăța de la Sfântul Petru? Ce altceva dacă nu râvna, voluntariatul său, entuziasmul său, faptul că totdeauna era gata să se ofere, să-și dea viața pentru Hristos. Și veți zice: „Da. Dar a căzut”. Și noi cădem. Dar să învățăm de la Apostolul Petru să ne ridicăm, așa cum el, ieșind după acea tăgăduire „a plâns cu amar” până când Hristos l-a repus în dregătorie, de trei ori întrebându-l: „Simone, fiul lui lona, mă iubești?” „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc” (Ioan XXI, 17), de trei ori răspunzând și punându-l să păstorească oile cele cuvântătoare în pofida lepădării și căderii lui.
Ce să învățăm de la Apostolul Pavel?
Să învățăm dragostea lui pentru un Hristos pe care nu L-a văzut niciodată. Sau L-a văzut doar în starea aceea duhovnicească de viziune, rugăciune și meditație, așa cum și noi, doar în felul acesta îl putem vedea pe Dumnezeu. Nu-L vedem cu ochii aceștia trupești, dar îl simțim în rugăciunea noastră. Îl simțim în inimile noastre, Îl simțim în ființa noastră. Și să învățăm de la Sfântul Pavel spiritul acela misionar cu care el L-a slujit pe un Hristos pe Care, mai înainte îl prigonise. Să învățăm de la Apostolul Pavel să-l propovăduim pe Hristos nu atât cu gura noastră, că poate nu vom ști să fim la fel de convingători. Lumea de astăzi nu mai are atâta nevoie de cuvintele noastre măiestrite, pentru că știm, slavă lui Dumnezeu, am fost luminați, am fost învățați de înaintașii noștri și știm prea bine, fiecare dintre noi, ce avem de făcut. Să învățăm de la Sfântul Apostol Pavel să-L predicăm pe Hristos cu viața noastră. Aceasta așteaptă lumea mai mult de la noi, pentru că ochii sunt mai credincioși decât urechile. Lumea așteaptă să vadă exemple vii, creștini vii, care nu doar vorbesc frumos, dar care și trăiesc la fel de frumos. Care conving nu cu măiestritele lor cuvinte, împodobite și alcătuite să sune cât mai frumos, ci care conving cu faptele lor, cu viata lor.
Să-i rugăm, așadar, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel să mijlocească la Dumnezeu pentru noi astăzi, la ziua lor și în toate zilele vieții noastre, iertare păcatelor noastre, sănătate trupurilor și mai cu seamă sufletelor noastre.
Binecuvântare în familiile noastre și în viața noastră, ca trăind viața aceasta creștinește să o dobândim și pe cealaltă. Amin.
(PS Sebastian Ilfoveanul (Glasul Bisericii nr. 5-8, 2005), sursa: Ziarul Lumina)