Sfinții Părinți

– „Părinte drepte – lumea pe Tine nu Te-a cunoscut dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia M-au cunoscut că Tu M-ai trimis!” (Ioan XVII, 25)
În neuitata noapte dinaintea Patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, El a înălțat o fierbinte rugăciune către Tatăl ceresc în grădina Ghetsimani, între măslinii cei bătrâni care și ei se plecau în fața Ziditorului. În acel ceas de rămas bun de la ucenicii Săi când fariseii pregăteau moartea, Iisus și-a ridicat ochii către ceruri și cu cuvinte arzătoare s-a rugat așa:
„Părinte Sfinte păzește în numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una, precum una suntem și noi”.
Mântuitorul cu știința Sa dumnezeiască vedea întreg viitorul Bisericii pe care o întemeiase pe pământ. Vedea cum Evanghelia Sa se va vesti până la marginile pământului, cum idolii se vor prăbuși, vedea cum păgânii se vor converti și generații după generații vor primi credința cea adevărată. Dar ceea ce mai vedea Mântuitorul… și aceasta-L îngrijora era dezbinarea și zâzaniile care vor apărea mai târziu în Biserica Lui, în ogorul Sfinților Apostoli și chiar între ucenicii Săi. De aceea cerea de la Tatăl ceresc, ca să fie păziți și uniți așa precum Sfânta Treime este una.
Această rugăciune, cea de pe urmă a Domnului Hristos, este ca un testament pe care l-a lăsat ucenicilor ca să-l păstreze și să-l respecte până la sfârșitul veacurilor, așa cum un tată înaintea morții își arată ultimele dorințe copiilor lui. Așa a vorbit Iisus ucenicilor înainte de Patima Sa și i-a îmbărbătat, arătându-le bucuriile și necazurile ce aveau să vina peste ei. S-a rugat apoi Tatălui ceresc, ca El să aibă pe toți sub ocrotirea Sa. Să vedem acum dacă s-a păstrat unitatea credinței așa cum a fost voința Mântuitorului și dacă creștinii au respectat învățătura Lui întotdeauna.
Cercetând istoria primelor veacuri creștine, constatăm că multă vreme s-a păstrat unitatea credinței în chip desăvârșit. Sfinții apostoli au ascultat porunca Mântuitorului și au răspândit adevărul Evangheliei pretutindeni începând cu Ierusalimul, cu Iudeea, Samaria, Galileea, continuând cu toată Asia Mica, Grecia, străbătând aproape ținuturile lumii cunoscute până atunci, propovăduind Cuvântul și Împărăția lui Dumnezeu și dovedind popoarelor prin semne și minuni că Domnul Iisus Hristos a înviat cu adevărat din mormânt și s-a înălțat la ceruri.
Așa de repede a străbătut propovăduirea lor, căci nu mult după Înălțarea Domnului la ceruri, Evanghelia a fost vestită până la marginile lumii. Din Iudeea și până la porțile Gibraltarului de astăzi, din Africa și până în ținuturile aspre de la miazănoapte, toți credincioșii Bisericii erau una în cuget și adorau pe Dumnezeu în Sfânta Treime. Nu mult după aceste timpuri frumoase de aur, în mijlocul Bisericii s-au ivit certuri și dezbinări, ridicându-se unii oameni rătăciți care au semănat neghina în ogorul spiritual al Împărăției lui Dumnezeu, pe pământ.
Aceștia au venit cu învățături noi împotriva adevăratei învățături ortodoxe. Diavolul de la început a găsit și el oameni pe placul lui, răzvrătiți și dornici de certuri ca să dărâme ceea ce zidiseră Sfinții Apostoli și astfel să facă pe creștinii de atunci să se împartă în tabere, să nu fie uniți, căci știa necuratul că numai așa poate să răstoarne învățătura lui Hristos. Iată de ce Sfinții Apostoli îi îndeamna pe creștinii de atunci și le zicea: „Să nu aveți dezbinări între voi fraților, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire”.
– „Iată așa este Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, un Dumnezeu în trei fețe proslăvit”
Creștinii s-au domolit și pentru o vreme au ascultat, dar mai târziu în unele locuri s-au ivit ereziile cele mari, arienii, nestorienii, monofiziții, iconoclaștii și alții. Biserica a chemat soboare din toată lumea, iar sfinții părinți ierarhi sub călăuzirea Sfântului Duh, au statornicit pentru veșnicie dogmele, regulile de credință pe care noi creștinii trebuie să le mărturisim și să le urmăm ca să ne mântuim. Sfinții Părinți care s-au adunat prima dată în anul 325 la Niceea au fost în număr de 318. După ce au fost chinuiți suferind temnițe grele de la împărății păgâni până la Constantin cel Mare care i-a eliberat, cei care au scăpat, mulți cu rănile deschise pe trupurile lor s-au prezentat la primul sobor ecumenic de la Niceea.
Unii dintre ei aveau câte un ochi scos, alții urechile tăiate, alții fără buze, fără câte o mână și alte diferite răni trupești. Între ei erau și învățați și neînvățați, fără prea multă învățătură laică, de aceea nu ușoară le-a fost lupta căci se izbeau de niște oameni pregătiți din punct de vedere științific, chiar Arie ereticul studiase mult filozofia păgână și avea pretenția să fie ascultat.
Sfinții Părinți luminați însă de Duhul Sfânt dogmatizau și combăteau arătând dumnezeirea lui Iisus Hristos și că El este una cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Alții dintre sfinți le dovedeau prin semne și minuni că Sfânta Treime este una, un singur Dumnezeu în trei fețe proslăvit, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și trebuie să I ne închinăm. Chiar Sfântul Spiridon care nu avea carte, a luat o cărămidă în fața lor și le-a arătat că una este cărămida, dar în această cărămidă se afla trei elemente, adică pământ, apă și foc. Strângând cărămida în mână în fața lor, iată o minune: a început să curgă apa în jos, focul se ridică în sus în timp ce ținea lutul în mână.
Sfântul Spiridon le-a zis: „Iată așa este Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, un Dumnezeu în trei fețe proslăvit. Rușinați-vă și credeți drept că Fiul ca și Tatăl și Duhul Sfânt trebuie cinstit”. De aceea acest sfânt părinte se pictează cu o cărămidă în mâna și pentru multele minuni pe care le-a făcut i se mai zice și Sfântul Spiridon Făcătorul de minuni.
Toți sfinții părinți au avut de luptat, fiecare la rândul lor cu o mulțime de eretici printre care mai de seamă au fost aceștia: Simon Vrăjitorul, Arie, Nestorie, Eutihie, Macedonie, Pir, Eunomiu, Dioscur, Apolinarie, Severian iar mai târziu de tot atât de periculoși au apărut pelaghienii, iconoclaștii, agarenii, calvinii, luteranii și alții. Toți acești rătăciți ai primelor veacuri au pierit, iar alții au rămas pe linia moartă fără nici un folos pentru că nu l-au cunoscut pe Iisus Hristos, pe care L-a trimis Tatăl. (Ierodiacon Visarion)