Sfinții Părinți – despre Antihrist

Sf. Efrem Sirul:
Luați amite frații mei! Covârșirea fiarei și meșteșugirea vicleniei ei, de la pântece începe! Căci, după ce va fi strâmtorat cineva, lipsindu-se de bucate, va fi silit a primi pecetea lui, dar nu peste toate mădularele trupului, ci pe mâna dreaptă și pe frunte, va fi pus păgânescul chip, ca să nu mai aibă stăpânire omul, să se pecetluiască cu mâna dreaptă cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte, nici să nu se pecetluiască în numele Domnului, nici cu prea slăvita și cinstita Cruce a lui Hristos, Mântuitorul nostru. Că știe ticălosul, că dacă se va pecetlui cineva cu Crucea Domnului îi risipește toată puterea lui și pentru aceasta pecetluiește dreapta omului, că aceasta este care pecetluiește toate mădularele noastre. Asemenea este și fruntea, care, ca un sfeșnic ce poartă făclia luminii, adică semnul Mântuitorului pe față.
Sf. Chiril al Ierusalimului:
Mai înainte ereticii își mărturiseau rătăcirea lor pe față; acum însă este plină Biserica de eretici ascunși. Oamenii s-au lepădat de adevăr, și neadevărul le încântă urechile. Se grăiește ceva care desfăta urechile? Toți oamenii ascultă cu plăcere. Se grăiește ceva folositor sufletului? Toți se îndepărtează. Cei mai mulți oameni s-au lepădat de învățaturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci „lepădarea de credință” (II Tes. 2,3). Trebuie așteptat dușmanul (Antihristul), în parte a și început de pe acum să trimită pe înaintemergătorii lui, ca să vină pregătit la vânătoare. Ai grijă de tine, omule, și întărește-ți sufletul! Biserica îți arată acum, înaintea Dumnezeului celui viu (I Tim. 6,13), și te învață mai dinainte cele cu privire la Antihrist, înainte de venirea lui. Nu știm dacă vine în timpul vieții tale și nici nu știm dacă vine după trecerea ta din aceasta viață. Este bine însă ca tu să cunoști semnele venirii lui și să întărești mai dinainte.
Sf. Nil Athonitul:
Multă grijă îl întunecă pe om și el se face nesimțitor și se face gătire spre pierzare la antihrist. Iar lucrarea acestuia este multă grijă a celor deșarte, materia lucrurilor lumii și câștigarea metalurilor pământului. Aceasta este capul răutăților, povățuirea pierzării și stricarea mântuirii. (…) Dumnezeu S-a milostivit cu facerea chivotului ca să se pocăiască, dar ei s-au dat spre cele trupești și așa, nesimțirea lor a adus potopul. Tot astfel și astăzi, s-au dat la multă câștigare și grija vieții, a îndulcirii, a răpirii, a vânzării, a minciunii, a desfrânării, a lenevirii la cele bune, a învârtoșării inimii, a pomenirii de rău, a vrajbei, a iubirii de avere, a iubirii de argint.
Părintele Cleopa:
Știți dumneavoastră ce vremuri trăim noi? Noi suntem cei de pe urmă! Ar trebui numai să plângem în toată ziua, dar nu simțim! Trăim în nesimțire, că așa au trăit cei dinainte de potop …
Sf. Teofan Zăvorâtul:
Deși (în vremurile din urmă) numele de creștin va fi auzit pretutindeni și peste tot vor fi biserici și slujbe, toate acestea nu vor fi decât parelnicie, căci întru acestea să va sălășlui o adevărată apostazie.
Sf. Tihon din Zadonsk:
„Creștinii care trăiesc fără frică de Dumnezeu, care nu fac adevărata pocăință și sunt lipsiți de roade aduc ei, oare, jertfa lui Dumnezeu?”. Nicidecum. „Dar mulți dintre ei zidesc biserici, îmbracă evangheliile în aur și argint, cos veșminte pentru biserică, aduc lumânări ș tămâie”. Cu nimic nu le folosesc acestea, fiindcă ei rămân neîndreptați și nepocăiți, fiindcă lui Dumnezeu , deoarece este duh (v. Ioan 4, 24), nu îi bineplacem decât prin jertfa duhovnicească, adică prin supunerea voii noastre față de voia Lui și prin celelalte roade ale credinței. Iar ei, deși fac faptele arătate mai sus, nu vor să-i aducă lui Dumnezeu jertfa ascultării, fără de care nimic nu Îi place lui Dumnezeu. „Dar mulți merg la biserică ca să se roage, să îl slăvească, să Îi cânte și să Îi mulțumească lui Dumnezeu!”. Nici asta nu le folosește, fiindcă ei cu gura cântă și mulțumesc lui Dumnezeu, însă cu inima stau departe de El, precum spune Dumnezeu despre ei: se apropie de Mine poporul acesta cu gurile lor și cu buzele lor Mă cinstesc, dar inima lor departe sta de Mine (Matei 15, 8) – și prin viața lor cea nelegiuită necinstesc și hulesc numele lui Dumnezeu. „Și atunci se află într-o stare primejdioasă?” Cu adevărat primejdioasă, fiindcă sunt supuși osândei veșnice dimpreună cu închinătorii la idoli, cu care deopotrivă se află în rătăcire și nu-L cinstesc pe singurul Dumnezeu, ci își jertfesc voința și sufletul păcatului și prin păcat diavolului – dacă nu se vor întoarce fără fățărnicie și nu se vor pocăi. „Și ei cred în Dumnezeu?”. Nicidecum, căci credința adevărată face roade bune și de lucrurile rele se depărtează – iar ei Îl mărturisesc pe Dumnezeu, însă cu inima și cu faptele se leapădă de El, precum învață Apostolul (Tit 1, 14).