Sfinții Mucenici Teodul și Agatopod; Sfântul Mucenic Victorin și cei împreună cu el

Acești sfinți au trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian. Agatopod era diacon, iar Teodul era citeț, ambii în biserica din Tesalonic. Deci, ieșind poruncă de la împărați ca oamenii să aducă jertfe idolilor, Teodul și Agatopod au rămas închiși în biserică, rugându-se neîncetat. Aflând ostașii despre aceasta, i-au prins și i-au aruncat în temniță. Aici, pe mulți păgâni i-au adus la credința în Hristos. De trei ori i-a judecat căpetenia cetății, Faustin, pe Sfinții Teodul și Agatopod, însă ei au rămas tari în credința lor, spunând că ei sunt creștini, gata oricând să pătimească orice fel de chinuri pentru numele lui Hristos. Deci, după a treia cercetare au fost osândiți la moarte prin înecare în mare. Și așa, cu pietre grele la grumaz și cu mâinile legate la spate, fiind aruncați în mare, au primit cununa muceniciei de la Domnul.
(Ziarul Lumina)

Recomandări

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți