Ioana Maria Vlas părea o sfântă lunea trecută, când a fost eliberată din arest preventiv de către un complet al Curții de Apel București. Ea a explicat că nu s-a luptat pentru ea însăși, ci pentru adevăr, și ce rol a jucat Dumnezeu în toată această poveste. Mai bine zis, doar în partea pozitivă, cu eliberarea ei, pentru că la partea dinainte nu credem să fi fost implicat. Dna Vlas i-a transmis urări de bine lui Sorin Ovidiu Vîntu, care în schimb a fost amendat cu 5.000 de RON pentru neprezentarea la audieri în dosarul FNI, dar nu a omis să o felicite pe dna Vlas, probabil de pe patul de suferință, că din motive de boală nu a venit la Curte. Dl. Vîntu a fost citat ca martor de trei ori, și magistrații au hotărât să-l citeze din nou, cu mandat de aducere, pentru termenul din 21 aprilie.
Magistrații au mai dispus și amendarea, cu 1.000 RON, a organelor judiciare care nu au îndeplinit mandatul de aducere cu alt martor citat în procesul FNI. Nu mai rămâne, într-adevăr, justiției noastre decât să își dea singură amenzi pentru neputința de a salva nu doar economiile oamenilor, dar și bruma de pretenție că trăim într-un stat de drept. Nu fac o vină instanței că a eliberat-o pe dna Vlas. E penibil să ții pe oricine cinci ani după gratii fără o sentință definitivă, mai ales la infracțiuni care nu au pedepse prea mari. Cu atâtea casări și recursuri, cineva arestat preventiv poate ajunge să stea mai mult după gratii decât dacă ar lua o condamnare. Deși în octombrie 2005, Tribunalul București a condamnat-o pe Ioana Maria Vlas la 13 ani închisoare. La noi însă, prima decizie, de tribunal, care adesea e justă, nu rezistă în procesele cu miză mare de influență și bani. Se topește pe parcurs. Tribunalul a mai decis atunci ca aproape 130.000 de români să fie despăgubiți pentru pierderile suferite de prăbușirea Fondului, între alții și de CEC, care dăduse credibilitate întregului fond prin asocierea cu el. Alte 11 persoane au primit aproape 100 de ani de închisoare, pentru prăbușirea FNI, în cap cu directorul Nicolae Popa, 24 de ani de închisoare, dar care a dispărut din țară imediat după prăbușirea FNI.
Există o logică perversă la noi, care spune așa. Dacă Adrian Năstase poate să aducă gresie din Tibet fără taxe vamale și fără consecințe legale, oricine are dreptul să treacă prin vamă orice. Dacă cei mai mari șmenari scapă, pentru că sunt abili, să deschidem porțile închisorilor să dăm drumul și la ăia mai mici. Raționamentul poate părea moral, dar e absurd. Dacă statul nostru nu e destul de tare să se lupte cu cei mai mari, dacă procurorii DNA iarăși s-au dus săptămâna asta la Bogdan Olteanu să ceară voie să-l ancheteze din nou pe Năstase, că așa a decis o curte superioară din București (Dumnezeu să vă ferească de instanța asta), asta nu înseamnă că justiția nu trebuie să înceapă de undeva, că statul nu trebuie întâi consolidat pe condamnările unor hoți mai mici înainte să se ajungă la capacitatea de a se lupta cu cei mari. Istoric, așa s-au petrecut lucrurile și în alte țări. Nu sună prea just, dar așa e, consolidarea unui stat care să fie autonom față de grupurile de interese cere foarte mult timp, și atingerea unui anumit echilibru de putere între grupuri în competiție. Și nu scrie nicăieri că se realizează vreodată. Puține state din lume, doar cele din Europa, fostul Commonwealth britanic și Japonia au ajuns la autonomie deplină. Restul sunt, mai mult sau mai puțin, într-un fel de regim de „proprietate privată” pe care economiștii îl numesc „captura statului”.
Prin comparație cu dl Voiculescu, care a discreditat frumosul nume de Felix pe vecie, sau cu Dinu Patriciu, care a vândut rafinăria luată de la statul nostru printr-o privatizare foarte trâmbițată, ca s-o dea unui stat mai puțin democratic și neeuropean, dl. Vîntu, patronul Realității TV face figură de boier. Lumea a uitat interviurile lui, în care dădea amănunte cum și-a construit imperiul financiar pe foști securiști, oameni de valoare care nu trebuie pierduți. El sponsorizează din greu și foarte costisitoarea competiție „Zece pentru România” prin care își face clienți în toate mediile: politicieni, avocați, ziariști. Puțini au curajul să-l refuze și mulți acceptă pasiv că acest domn a ajuns să fie cel care stabilește care sunt elitele României. Are reputația favorabilă că nu se amestecă în emisiunile postului Realitatea TV. Față de dl. Voiculescu, care șterge pe jos cu Mircea Badea pe acolo, e într-adevăr mai bine.
FNI a dat lovitura mortală guvernului CDR condus de Mugur Isărescu în anul 2000, și a discreditat pe vecie organismele de reglementare ale statului. De puțin nu ajuns România cu Albania cu acea ocazie. Pe partea statului român, nimeni nu a avut consecințe serioase de suferit. Un membru al comisiei parlamentare de supervizare, Varujan Vosganian, este azi ministrul finanțelor. Dl Vîntu nu face bine că nu se duce a tribunal, dar nici dacă s-ar duce nu i s-ar întâmpla mare lucru. Mare parte din dosar privește încălcările unor reglementări, care nu reprezintă fapte penale. Insuficiența Codului penal comunist, pe care îl tot cârpim fără să reușim să propunem unul nou, s-a văzut din plin. Legislatorii comuniști nu aveau, în economia planificată, nici măcar puterea de a-și imagina ce poate face unul ca Vîntu odată ce scapă la libertate ca să prevadă acele infracțiuni.
Faptul că acești șmenari au mari șanse să scape de justiție îi face însă extrem de obraznici. Pe picior de libertate, dna Vlas ne-a mai declarat că a fost o proastă, dar mai bine proastă decât hoață. Fiind singura din lot care s-a ales cu cinci ani de pușcărie, aș zice că a fost într-adevăr o hoață proastă. Și devine atunci inexplicabil de ce ne mai dă și lecții în nenumărate interviuri publicate de ziare de mare tiraj.
