Sfinții Daniil și Misail de la TURNU, prăznuiți în ziua de 5 octombrie. Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfinților Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu în ședința sa de lucru din 25 februarie 2016, având ca zi de prăznuire liturgică 5 octombrie.
Sfinții Cuvioși Daniil și Misail s-au născut în părțile Olteniei, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Nu s-au păstrat informații legate de acești cuvioși până la intrarea lor ca frați în Mănăstirea Cozia, ctitoria lui Mircea cel Bătrân, unde, odată intrați, s-au făcut repede vrednici de mult dorita schimă monahală.
Cuviosul Daniil s-a învrednicit de harul preoției, dar și de cel al duhovniciei, așa că mulți dintre părinții din mănăstire l-au ales ca duhovnic și povățuitor.
Așa se face că, sporind în cele duhovnicești, după o vreme de slujire și ascultare, Cuviosul Daniil s-a retras împreună cu monahul Misail, unul dintre ucenicii săi, în pustie, așezându-se dincolo de „Turnul lui Traian” – vechiul bastion roman de strajă de pe Valea Oltului, aflat pe stânca numită „Piscul lui Teofil”.
Acest turn a fost construit de legiunile romane din Castrul Arutela, în secolul al II-lea; ruinele acestuia se văd și astăzi. Acolo și-au săpat cuvioșii chilii în stânca muntelui, într-un loc situat lângă niște izvoare de apă. Cu timpul, în jurul celor doi sihaștri s-au adunat mai mulți pustnici din diferite sihăstrii: Nucet-Cozia, Ostrov-Călimănești, Turnu-Vovidenia, Stânișoara-Nucet, toate acestea având, după unii, începuturile chiar în secolul al XIII-lea, iar cele mai multe în secolele XIV-XV.
Cuviosul Daniil a fost duhovnicul multor pustnici din sihăstriile de aspră nevoință enumerate, între care s-au remarcat Cuvioșii Neofit și Meletie care viețuiau în Muntele Sălbaticul din zona Stânișoarei.
Sihaștrii s-au nevoit ani îndelungați departe de lume, în sihăstria și mediul aspru al munților, locuind în bordeie sau în chilii săpate în stâncă, răbdând frigul, suferințele și ispitele de tot felul de la viclenii diavoli. Or, numărul mare de viețuitori – care coborau, mai cu seamă în duminici și sărbători, pentru a se spovedi și împărtăși – l-a determinat pe Cuviosul Misail, care era un fel de econom al celor din pustie, să ridice o bisericuță de lemn în cinstea „Intrării Maicii Domnului în biserică”.
Mai târziu, spre sfârșitul secolului al XVII-lea, când Varlaam, starețul Mănăstirii Cozia, a ajuns Episcop al Râmnicului, respectiv Mitropolit al Țării Românești, a construit o biserică din piatră și cărămidă pe locul celei de lemn. Lucrările de înnoire ale mănăstirii au continuat și în timpul episcopului Gherasim Timuș al Argeșului care, între anii 1893-1901, a decis construirea unei reședințe de vară, cu biserică la etaj și camere de locuit.
După incendiul din iarna anului 1932 care a distrus corpul de chilii, trapeza, clopotnița, turla bisericii, iconostasul și pictura bisericii, episcopul Nichita Duma, prin contribuția credincioșilor, a refăcut în cea mai mare parte clădirile distruse. Trei decenii mai târziu, în 1961, ca efect al decretului 410/1959, mănăstirea a fost transformată în casă de odihnă, cu precădere pentru clerici, iar din 1975 revine la statutul de schit, respectiv de mănăstire din 1998.
Sfinții Cuvioși Daniil și Misail au trăit în Mănăstirea Turnu, în cele două chilii săpate în stâncă – primul în cea din dreapta, iar al doilea în cea din stânga – timp de 20 ani. După trecerea lor la cele veșnice, întâmplată în prima jumătate a veacului al XVII-lea, au fost înmormântați lângă altarul bisericuței din lemn, unde au rămas până în anul 1676, când mitropolitul Varlaam al Țării Românești a așezat moaștele cuvioșilor la temelia altarului noii biserici, ctitoria sa.
Harul care i-a călăuzit pe cei doi cuvioși a continuat să se reverse aici fără încetare, ca o prelungire a sfințeniei lor, spre bucuria pelerinilor închinători care doresc să calce pe pământul sfințit de lacrimile rugăciunilor celor doi cuvioși, dar și ale atâtor sihaștri încă necunoscuți nouă.