Sfinții Cuvioși putneni – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic -Cuvioșii Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei-

Schitul Sihăstria Putnei este tot atât de vechi ca și Mănăstirea Putna. Cel dintâi viețuitor al schitului a fost monahul Atanasie, un tătar încreștinat, care a primit schima mică la Mănăstirea Putna.
După 1470, când Daniil Sihastrul a plecat în părțile Voronețului, ucenicii săi – cei care nu l-au urmat – s-au retras la Schitul Sihăstria Putnei unde, pentru a nu mai coborî pentru slujbele zilnice la Mănăstirea Putna, și-au construit o bisericuță din lemn.
Nu avem informații legate de prima așezare monahală de la Sihăstria Putnei până spre sfârșitul secolului al XVII-lea, când armatele dezlănțuite ale regelui polon Jan Sobieski (1674-1696) aveau să tulbure liniștea călugărilor. Obștea risipită prin munți se va întoarce în schit după Pacea de la Karlowitz (1699).
Monahul Lazăr, ucenic al mitropolitului Dosoftei (1671-1686), este considerat primul egumen al schitului; se crede că el a fost cel care, cu sprijinul marelui vistiernic domnesc Ilie Cantacuzino, a ridicat o nouă bisericuță de lemn, în care abia încăpeau patru-cinci călugări.
Monahului Lazăr i-au urmat monahii Teodosie (†1715) și Dosoftei (†1753). Nu se cunosc prea multe detalii privind intervențiile lor în viața acelei sihăstrii. Abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în timpul egumenului Sila (1753-1781), originar din ținuturile Botoșanilor, care s-a mutat între anii 1710-1715 la Schitul Sihăstria Putnei de la Schitul Orășeni din județul Botoșani, se poate vorbi despre o înnoire a acestui loc.
În timpul egumeniei sale, începând cu anul 1753, cu binecuvântarea mitropolitului Antonie al Moldovei, – mai întâi ca ajutor al bătrânului stareț Dosoftei, iar după moartea acestuia, cu atribuții depline –, s-au construit o nouă biserică, din piatră, sfințită în 1758 de episcopul Dosoftei Herescu de Rădăuți, un corp de chilii și anexe. De asemenea, a sporit viața duhovnicească a monahilor. În paralel cu lucrarea de la Sihăstria Putnei, Cuviosul Sila a susținut și lucrarea de la Mănăstirea Putna, fiind socotit între ctitorii acesteia din veacul al XVIII-lea.
Cuviosul Sila s-a strămutat la cele veșnice în 1783, în vârstă de 80 ani, după ce în prealabil, în anul 1781, predase egumenia ieroschimonahului Natan, originar din ținutul Pașcani, cu metania în Mănăstirea Putna, fost eclesiarh al mănăstirii. Din călugărie se numea Natanail; a fost duhovnicul mitropolitului Iacob Putneanul. În Bucovina, ca duhovnic, a fost cu adevărat de notorietate. Obștea mănăstirii îl cinstea pentru rigoarea tipiconală a slujbelor. A condus schitul în timpul stăpânirii Imperiului austro-ungar (1775), când starea materială a așezământului monahal s-a înrăutățit, – după cum reiese din însemnările din Cartea de milostenie din 1783 –, iar obștea ajunsese la limita supraviețuirii.
Granița dintre Moldova și Bucovina a devenit un obstacol în plus în ceea ce privește aprovizionarea cu cele necesare traiului. În acest sens, Cuviosul Natan a trimis un an întreg, 1782-1783, nenumărate scrisori – Dumnezeu îl înzestrase și cu darul scrisului/caligrafierii – pentru a cere sprijin material; dar totul a fost în zadar.
S-a mutat la cele veșnice la 26 decembrie 1784, fiind considerat ultimul stareț oficial al Schitului Sihăstria Putnei.
Egumenia schitului a fost preluată – până la desființarea acestuia (26 august 1786), din porunca stăpânirii străine – de ieroschimonahul Paisie, viețuitorii fiind transferați la Mănăstirea Putna, împreună cu obiectele de cult; multe dintre ele se păstrează fie în depozitul mănăstirii, fie în muzeul acesteia.
Dintr-o mărturie a sa din 30 mai 1765, pe când era deja viețuitor la Schitul Sihăstria Putnei, aflăm că el, în vremea domniei lui Constantin Cehan Racoviță (1749–1753; 1756–1757), a fost egumen al Mănăstirii „Sfântul Ilie” din Suceava, de unde a fost mutat la Mănăstirea Râșca, iar de acolo la Sihăstria Putnei. Era considerat a fi un mare văzător înainte. A trecut la cele veșnice în jurul anului 1790.
La 200 ani de la trecerea lor la cele veșnice, în 1990, cu ocazia începerii lucrărilor de amenajare a terenului în vederea reconstruirii bisericii, au fost descoperite pietrele de mormânt ale stareților Sila și Paisie; din păcate, nu și cea a starețului Natan. De asemenea, au fost identificate moaștele celor trei.
Mai întâi a fost găsită piatra de mormânt a Cuviosului Sila, în partea dreaptă a bisericii, la exterior, având inscripția: „Aici zac oasele ieroschimonahului Sila, care a răposat văleatul 1783, aprilie 23”. La o palmă adâncime în pământ se aflau relicvele sale, galbene, frumoase și plăcut mirositoare.
Pe aceeași latură, lângă naos, a fost aflată piatra de mormânt a Cuviosului Paisie, cu inscripția: „Aici odihnesc oasele robului lui Dumnezeu Paisie ieroschimonahul; și a răposat la văleatul 1790”. Sub acea lespede erau osemintele sale pământești, de culoarea spicului de grâu copt, emanând o putere harică deosebită.
În interiorul bisericii schitului s-au descoperit relicvele Cuviosului Natan.
Lucrările de refacere a bisericii au durat șase ani (1990-1996). Lăcașul a păstrat planul inițial din secolul al XVIII-lea, cu clopotnița anexată bisericii pe latura de nord, adăugându-i-se doar pridvorul.
Pisania amplasată deasupra ușii care face trecerea din pridvor în pronaos glăsuiește: „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh s-a rezidit Schitul Sihăstria Putnei, cu hramul Bunei Vestiri, veche ctitorie voievodală și loc de nevoință monahală, sub păstorirea Arhiepiscopului Pimen al Sucevei și Rădăuților, stareț al Mănăstirii Putna fiind arhimandritul Melchisedec, egumen al schitului fiind monahul Sebastian Șcheul, pictor fiind Liviu Dumbravă din Gura Humorului. Slujba târnosirii s-a săvârșit la data de 29 septembrie 1996.”
Din pisanie – pisania fiind o istorie în sinteză a acelui edificiu – lipsesc monahul Natanael Mucenița, care a aprins scânteia reconstruirii schitului, arhimandritul Iachint Unciuleac, starețul de la acea vreme a Mănăstirii Putna, în timpul căruia s-a sfințit locul și s-au început lucrările de reconstruire, credincioșii și credincioasele din localitățile Vicov (Laura) și Straja, care au adunat de pe apa Bodârlăului toată piatra necesară reconstruirii bisericii și clopotniței, precum și numele ierarhilor care au sfințit biserica. Scăpări neintenționate!
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din 6-7 iunie 2016, a hotărât trecerea Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan, care s-au nevoit la Schitul Sihăstria Putnei în veacul al XVIII-lea, în rândul sfinților, cu zi de prăznuire 16 mai.