Sfinții Cuvioși Onufrie cel Mare și Petru Atonitul

Cuviosul Onufrie a fost un mare sihastru din Egipt și a trăit pe la anii 350-400. La început, a stat o vreme într-o mănăstire cu viață de obște, din părțile Tebaidei, mănăstire ce se afla în pustia numită Ermopole. Chemat însă la viața pustnicească, după pilda Sfântului Ilie și a Sfântului Ioan Botezătorul, a ieșit din viața de obște și a locuit în pustie, nevăzând față de om timp de 60 de ani. Pe Sfântul Cuvios Onufrie l-a aflat marele Pafnutie, care a călătorit în toată pustia ca să cunoască și să scrie viața celor mai mari bărbați ai pustiei. Și umblând el 17 zile prin pustie și ajungând la locul unde era Cuviosul Onufrie, a mers Pafnutie la el și l-a rugat să-i povestească viața sa. Astfel, Pafnutie cunoscând viața Cuviosului Onufrie din însăși gura sa, a povestit-o mai pe urmă monahilor dornici de pustnicie. Singurătatea îi pregătise sufletul lui Onufrie pentru cele mai scumpe descoperiri ale Duhului Sfânt. Acolo a găsit el pacea inimii și acele bucurii rupte din bucuria cerească. Trăia din osteneala mâinilor sale, hrănindu-se din roadele unui smochin din apropiere. Sfântul Onufrie a murit chiar când Pafnutie era cu el, deci l-a îngropat acolo Pafnutie, și îndată a văzut prăbușindu-se coliba, uscându-se smochinul și secând apa izvorului care erau în preajmă.
(Ziarul Lumina)