Prăznuim liturgic, la sfârșitul lunii februarie, pe Sfinții Ioan Casian și Gherman din Dobrogea, doi sfinți mari din Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Ioan Casian s-a născut pe la anul 360, în satul Casian – Casimcea de astăzi – din hotarele Casienilor și ale peșterii din acel ținut, unde, pe valea Vistornei, sunt cunoscutele chei ale Dobrogei.
Vorbind despre părinții săi, el însuși spunea: „Mă laud cu aceea că ei nu au pus nicio piedică felului nostru de viață. Nicio grijă de lucrurile materiale, nicio greutate în procurarea celor necesare vieții zilnice nu venea să ne abată atenția de la cele înalte; ei înșiși, cu bucurie, ne procurau toate cele necesare”.
Se crede că a studiat la Tomis, Histria (Istria) și Axiopolis (Cernavodă), dar și la alte școli care funcționau în mănăstirile din zonă. Aici a făcut cunoștință cu scrierile Sfinților Părinți și cu cele ale unor mari clasici și filosofi de limbă greacă și latină: Horațiu, Vergiliu și Cicero.
Încă din copilărie l-a avut ca prieten pe Sfântul Gherman, despre care spunea: „Mă împrietenisem cu el încă de când eram la școală, apoi la oaste, precum și în viața monahală”. Mai târziu, avea să adauge: „Amândoi eram nedespărțiți din vremea primelor lupte din oastea duhovnicească; am viețuit împreună atât printre cenobiți, cât și în pustie, și fiecare, pentru a ne arăta prietenia strânsă unul față de altul și scopul comun, aveam obiceiul să zicem că nu eram decât o minte și un suflet în două trupuri”.
Împreună, cercetau adesea pe sihaștrii care în acea vreme se nevoiau prin peșterile Cheilor Dobrogei din hotarele Casienilor, dar și în întregul ținut dintre Dunăre și Mare. Cel care i-a călăuzit spre viața monahală a fost Sfântul Bretanion, episcopul Tomisului. În mănăstirea în care s-au nevoit, Gherman și Ioan Casian au fost îndrumați printre alții și de Sfântul Teotim, care a ajuns mai târziu episcop al Tomisului.
Petrecând câțiva ani în mănăstirile din preajma Tomisului, la vârsta de numai 20 de ani, Sfântul Ioan Casian, împreună cu sora sa și Sfântul Gherman, s-a îndreptat spre Țara Sfântă. Acolo, împreună cu Sfântul Gherman, s-a închinoviat la o mănăstire din apropierea Betleemului, nevoindu-se timp de 5 ani. Sora sa a intrat și ea într-o mănăstire de maici din aceeași zonă.
După un timp, oarecum nemulțumiți de laxismul care se resimțea în trăirea celor din mănăstirea palestiniană, au mers în Egipt – patria monahismului – pentru a cunoaște învățătura cea sfântă, după cum mărturisește Sfântul Ioan Casian în cartea intitulată Convorbiri (XX, II, 1). Pelerinajul lor a durat aproape 14 ani (385-399), timp în care au cercetat principalele centre monahale: Tebaida, Sketis, Kellia și Nitria. Cuvintele de folos culese de la părinții deșertului sunt redate sub forma a 24 de Convorbiri, considerate a fi un adevărat Pateric duhovnicesc.
Anul 399 îi găsește pe Cuvioșii Ioan Casian și Gherman la Constantinopol, de unde s-au îndreptat spre Capadocia. Cei doi monahi au petrecut 5 ani – plini cu alese învățăminte duhovnicești – în preajma Sfântului Ioan Gură de Aur, care i-a și hirotonit preoți, în jurul anului 400. Remarcând ascetismul, sfințenia vieții și bogata cultură teologică a Cuviosului Ioan Casian, dar și a Cuviosului Gherman, după numirea ca patriarh al Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur l-a luat pe Cuviosul Ioan Casian sub ocrotirea sa. Timpul petrecut în preajma Sfântului Ioan Gură de Aur a reprezentat pentru cei doi monahi dobrogeni cea mai înaltă și mai profundă școală teologică.
În anul 403, Cuvioșii Ioan Casian și Gherman au participat la Sinodul de la Stejar, ca apărători ai Sfântului Ioan Gură de Aur. După momentul depunerii din treaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur, care a culminat cu exilul său spre închisoarea Cucuz din Armenia, Cuvioșii Ioan Casian și Gherman au plecat cu o scrisoare din partea clerului și credincioșilor din Constantinopol la Roma, pentru a susține pe lângă episcopul Inocențiu I nevinovăția marelui ierarh constantinopolitan care era acuzat de origenism.
Intervenția lor în capitala Imperiului Roman de Apus – despre care a scris istoricul bisericesc Sozomen (secolul al V-lea) – a fost fără sorți de izbândă, probabil și pe fondul unor tensiuni acumulate între Roma și Constantinopol după Sinodul al II-lea Ecumenic. În aceste condiții, cei doi s-au decis să nu se mai întoarcă la Constantinopol, ci să rămână la Roma. De la Roma, știrile despre Cuviosul Gherman încetează. Probabil că a murit acolo, după anul 405.
În 407, după trecerea la cele veșnice a Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântul Ioan Casian a părăsit Roma, stabilindu-se la Marsilia, o localitate situată în sudul Franței.
Relevant este faptul că astăzi teologia Cuviosului Ioan Casian se bucură de o atentă cercetare. Nu mai puțin remarcabil este faptul că, în timpul acestor controverse, prestigiul călugărului scriitor dobrogean a crescut, iar nimbul sfințeniei s-a conturat în jurul său și al Ortodoxiei pe care o mărturisea, sfințenie care nu i-a fost contestată.
A trecut la cele veșnice în mănăstirea sa din Marsilia, în 435, după mai mult de 60 de ani de viață monahală, la o vârstă înaintată. Considerat sfânt încă din viață, el a fost canonizat la scurt timp de la trecerea sa la cele veșnice, cu zi de prăznuire 28/29 februarie; Biserica Romano-Catolică îl serbează la 23 iulie.
Moaștele Cuviosului Ioan Casian (360-435) se păstrează până astăzi într-o capelă subterană a Mănăstirii „Sfântul Victor”; capul și mâna sa dreaptă – care au fost aduse spre închinare și la Iași, în 2002 – sunt așezate în biserică, pentru a fi cinstite de credincioși.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 20-21 iunie 1992, l-a trecut în rândul sfinților; atunci a fost canonizat și Cuviosul Gherman, duhovnicul Sfântului Ioan Casian, având aceeași zi de pomenire.
