Sfinții Constantin și Elena, împărații care au scos creștinismul din catacombe

Biserica Ortodoxă sărbătorește, astăzi, pe Sfinții Constantin și Elena, primii împărați creștini, cei întocmai cu Apostolii. Constantin cel Mare a fost primul împărat roman creștin. Prin convertirea sa la creștinism, el a promovat, în Imperiul Roman, credința în Dumnezeu. Legile pe care le-a dat, la sfatul mamei sale, au contribuit la răspândirea creștinismului. Împărăteasa Elena are meritul de a fi găsit crucea pe care a fost răstignit Hristos. Sfinții Împărați Constantin și Elena au lăsat posterității, pentru veșnicie, nu doar imaginea unor oameni aleși de Dumnezeu sau cea a unor sfinți, ori roadele unei vieți pline de trudă și de credință, ci și realizări unice, datorită cărora multe dintre comunitățile creștine din diferite locuri ale pământului există și astăzi.
În istoria creștinismului au existat evenimente deosebit de importante, care au avut ca protagoniști personalități de seamă. Aceștia au lăsat posterității nu doar imaginea unor oameni aleși de Dumnezeu sau cea a unor sfinți, ori roadele unei vieți pline de trudă și de credință, ci și realizări unice, datorită cărora multe dintre comunitățile de oameni din diferite locuri ale pământului există și astăzi.
Fiu de împărat creștin
Sfântul Constantin cel Mare s-a născut la 27 februarie 272, în cetatea Naissus (astăzi, Niș, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior, într-o familie de neam împărătesc, din părinți creștini. Tatăl său, Constanțiu Chlor, era, la acea vreme, general, dar mai târziu, a ajuns la conducerea imperiului cu titlul de „caesar“ al provinciilor apusene din Imperiul Roman. Forma de conducere a Imperiului Roman în acea vreme era tetrarhia, dar lupta pentru întâietate a dus, de multe ori, la conflicte între cei patru conducători, cei doi „augustuși“ și cei doi „caesari“. Un astfel de conflict a stat și la baza venirii la putere a lui Constantin cel Mare. Proclamat de armată împărat, după moartea tatălui său din 304, la York, Britannia, și ales ca caesar al lui Galeriu, personalitate dominantă a tetrarhiei, Constantin cel Mare a fost recunoscut oficial în funcția sa la conferința de la Carnutum, din 11 noiembrie 308. Așa a intrat în conflict cu Maxențiu, fiul fostului împărat Maximian, care avea pretenția de a ocupa funcția pe care o avea Constantin.
Puterea crucii
Intrând cu armata sa în Italia, Constantin a cucerit cetățile Turin și Verona, urmând ca bătălia decisivă cu Maxențiu să se dea la Pons Milvius (Podul Vulturului), lângă vechea Romă. Eusebiu de Cezarea, părintele istoriei bisericești, contemporan cu marele împărat, căruia adesea îi dădea sfaturi, consemnează minunea care s-a întâmplat în ajunul bătăliei din 28 octombrie 312. Îngrijorat de șansele mici pe care le avea armata sa de numai 20.000 de soldați, în fața celor 150.000 de soldați ai lui Maxențiu, Constatin a văzut pe cer o lumină puternică și o cruce luminoasă cu inscripția „in hoc signo vinces“ – „în acest semn vei învinge“. Minunea este relatată și de Lactanțiu, care, împreună cu Eusebiu de Cezarea, povestește visul pe care l-a avut Constantin în acea noapte, în care i s-a arătat Hristos și i-a poruncit să pună semnul crucii pe steagurile armatei sale. Acest semn, pe care de atunci armata lui Constantin l-a purtat pe steagurile sale, s-a numit „labarum“. Victoria strălucitoare a lui Constantin a rămas în istorie ca momentul hotărâtor din viața împăratului, pe care Arcul de Triumf din Roma îl relatează ca fiind un act „instinctu divinitas“ („sub inspirație divină“).
Eliberarea creștinilor
Ajuns la conducerea Imperiului Roman împreună cu Licinius, cumnatul său,
Constantin a luat primele măsuri pentru apărarea creștinismului, prigonit, în acea vreme, de către împărații păgâni, care l-au considerat, înainte, a fi o religie interzisă, ilicită. Cea mai mare realizare a împăratului Constantin în acest sens a fost renumitul Edict de la Mediolan, din 313, dat împreună cu Licinius, prin care creștinismul era recunoscut de stat. Nu trebuie înțeles de aici că religia creștină a devenit și religie de stat. Acest lucru s-a întâmplat abia în vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Dar, acest edict de Mediolan a constituit prima recunoaștere oficială a creștinismului, primul act oficial care încurajează credința în Hristos.
Legi noi, la sfatul mamei sale
În toate activitățile sale ca împărat creștin, Constantin cel Mare a fost sfătuit de către mama sa, Elena, despre care se știe că era o femeie foarte credincioasă și înțeleaptă. Personalitatea acesteia, precum și viața sa sfântă, l-au determinat pe Constantin să o asculte în toată domnia sa. Împăratul a dat legi foarte blânde, favorabile creștinilor, prin care a eliminat pedepsele contrare principiilor creștine, cum ar fi răstignirea, arderea pe rug sau zdrobirea picioarelor. În anul 321, a stabilit ziua de odihnă, duminica, și a poruncit ca soldații creștini să participe la slujbele din această zi. În 317, a emis monede cu însemne creștine și a construit sau reconsolidat numeroase biserici din Ierusalim, Roma, Antiohia sau Tyr.
Sinodul I Ecumenic
O altă realizare de seamă a marelui împărat a fost convocarea primului Sinod Ecumenic. Adunarea episcopilor din toată lumea creștină din acea vreme s-a făcut în 325, la Niceea, pentru a combate erezia lui Arie, care susținea că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, având fire divină, ci este prima creatură a Tatălui și de aceea El trebuie socotit a fi un simplu om. De asemenea, la același sinod, cei 318 episcopi au stabilit data în care să se sărbătorească Paștile și au alcătuit primele articole din Simbolul de Credință. Împăratul însuși a participat la lucrările sinodului și a fost impresionat de sfințenia și înțelepciunea Sfântului Spiridon, de blândețea Sfântului Nicolae, sau de erudiția Sfântului Atanasie cel Mare. Se spune că, atunci când Osiu de Cordoba a citit, la sfârșit, pentru prima oară, Simbolul Credinței, Constantin cel Mare a spus: „Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-ați făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi.“
Bizanțul – rădăcina civilizației creștine răsăritene
În urma războiului civil dintre Constantin și Licinius, sfârșit prin victoria primului, la Cibalae, în 316, Imperiul Roman a fost condus de un singur împărat. Dornic de a crea o civilizație care să se bazeze pe principiile creștinismului, Constantin cel Mare a mutat capitala imperiului în cetatea Byzantion, care, de la 11 mai 330, devine orașul Constantinopol. Aici, împăratul a clădit un oraș unic în istorie prin bogăția și monumentele de aici. Împărații care au urmat au contribuit la înfrumusețarea orașului, care, pentru 11 secole, a fost leagănul civilizației creștine. Episcopii de Constantinopol au avut rol hotărâtor în istoria Bisericii, ei fiind egali cu cei de la Roma, prin canonul 3 al Sinodului al II-lea Ecumenic de la Constantinopol, de la 381. Biserica „Sfinții Apostoli“ din Constantinopol este una din cele mai mari realizări ale împăratului, el fiind înmormântat aici în 337, la doar câteva zile după ce a primit botezul creștin.
Descoperirea crucii pe care a fost răstignit Hristos
După desfășurarea lucrărilor Sinodului I Ecumenic, împăratul Constantin cel Mare a dispus ca o delegație condusă de mama sa, împărăteasa Elena, să meargă la Ierusalim pentru a găsi crucea pe care a fost răstignit Hristos. Mergând în Țara Sfântă, Sfânta Elena a găsit această cruce, ascunsă de creștini, alături de alte două cruci, care se presupunea a fi crucile celor doi tâlhari. Pentru a afla care este crucea pe care Fiul lui Dumnezeu S-a răstignit, împărăteasa a dispus ca cineva care murise de curând să fie atins de aceste cruci. Când trupul a fost atins de una dintre cruci, omul a înviat. Aceasta a fost dovada de netăgăduit că aceea este crucea lui Hristos. Mulțimea de oameni care s-a adunat a început să strige și să roage pe împărăteasă să atingă crucea. Episcopul Macarie I al Ierusalimului, a luat atunci crucea și a înălțat-o în fața mulțimii, care a strigat în cor: „Doamne, miluiește“.
Acestea se petreceau la 14 septembrie 326 și de atunci, în calendarul creștin, avem sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.
(sursa: Ziarul Lumina)