Primul care a vorbit pe larg despre îngeri, creații ale lui Dumnezeu din nimic (Facerea 1, 1; Coloseni 1, 16), pe baza textelor revelate ale Sfintei Scripturi, a fost Sfântul Dionisie Areopagitul. În lucrarea Ierarhia cerească, autorul vorbește despre cele nouă cete îngerești, numite „Inteligențe Divine”, care sunt dispuse în trei coruri a câte trei cete: Serafimii cei cu șase aripi (Isaia 6, 2-6), Heruvimii cei cu ochi mulți (Iezechiel 1, 18), Scaunele/Tronurile preasfinte (Coloseni 1, 16) (primul cor); Stăpâniile (Romani 8, 38), Domniile (Coloseni 1, 16), Puterile (Efeseni 1, 21) (al doilea cor); Începătoriile (Efeseni 1, 21), Arhanghelii (I Tesaloniceni 4, 16) și Îngerii (al treilea cor).
Sfânta Scriptură redă misiunea slujitoare a fiecărui cor în parte: Serafimii primesc Lumina cea neînserată de la Dumnezeu; Heruvimii primesc tainele cunoștinței și ale înțelepciunii; Tronurile servesc drept scaune ale lui Dumnezeu; Stăpâniile au putere asupra duhurilor necurate; Domniile rânduiesc dregătoriile pe pământ și dau înțelepciune oamenilor; Puterile fac minuni în cer și pe pământ; Începătoriile au misiunea să păzească țările și popoarele; Arhanghelii fac cunoscute tainele lui Dumnezeu; Îngerii slujesc și împlinesc voia lui Dumnezeu, după care o fac cunoscută oamenilor, pe care îi ajută să o împlinească.
Mai mult, ei sunt purtătorii Numelui și Puterii lui Dumnezeu; toți îngerii sunt trimiși de Dumnezeu ca să slujească oamenilor, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Îngerii oare nu sunt toți duhuri slujitoare, trimise ca să slujească pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?” (Evrei 1, 14). Prorocul Daniel, într-una din vedeniile sale, L-a văzut pe Dumnezeu stând pe tronul Său, iar „mii de mii Îi slujeau și miriade de miriade [de îngeri, n.n.] stăteau înaintea Lui” (7, 10).
Prorocul Iezechiel ni-i înfățișează pe îngeri asemenea unor roți de foc, situate deasupra cerurilor (1, 4 și 2, 1). Prorocul Isaia îi vede pe serafimi stând înaintea tronului ceresc și având fiecare câte șase aripi: „Cu două își acopereau fețele, cu două picioarele, iar cu două zburau.” (6, 2). Vedeți? În fața lui Dumnezeu nu ai ce căuta despuiat. Serafimii își acopereau fața și picioarele în semn de respect față de Dumnezeu Cel în Treime slăvit.
Concludentă este descrierea celor șapte ceruri din Cartea Secretelor lui Enoh. Nu este o carte canonică, ci o apocrifă. În această scriere apocrifă este descrisă purtarea lui Enoh prin cele șapte ceruri, precum și vedenia lui: „În primul cer, pe îngerii anotimpurilor; în al doilea, pe îngerii căzuți; în al treilea, paradisul; în al patrulea, căile luminătorilor cerului și o frântură din slava lui Dumnezeu; în al cincilea, pe veghetori; în al șaselea erau cetele de îngeri; iar în al șaptelea cer a văzut deplina slavă a lui Dumnezeu, Care i-a vorbit lui față către față”.
În Vechiul Testament, rostul îngerilor era de a pregăti calea venirii Domnului și de a-l însoți pe om. Dumnezeu, în cartea Facerea, ne apare la stejarul Mamvri sub chipul a trei îngeri, considerați a fi, potrivit tradiției iudaice, Mihail, Gavriil și Rafail.
Despre Rafail se spune că, după ce Mihail și Gavriil s-au dus să incendieze cetățile nelegiuirilor, Sodoma și Gomora, și să-l salveze pe Lot, singurul drept, de altfel protejatul patriarhului Avraam, și pe cele două fiice ale sale (Facerea 19, 1-17, 21), ar fi rămas împreună cu Avraam pentru a-l tămădui în urma tăierii împrejur, pe care o făcuse la vârsta de 99 de ani.
În Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel spune că îngerii au fost intermediarii primului legământ, pe când Iisus Hristos – ca „Înger de mare sfat”, cum Îl numește Isaia (9, 5) – a mijlocit cel de-al doilea Legământ (Galateni 3, 19). Dar cine nu a auzit de îngerul Bunei Vestiri sau de îngerii care s-au arătat la Betleem (Luca 2, 8-14), sau de îngerii care i-au călăuzit pe magi (Matei 2, 1-12), sau de îngerul care i-a vegheat pe Iosif, pe Maria și pe Iisus în Egipt (Matei 2, 13-20)? Sau cine n-a auzit de îngerii care L-au însoțit pe Mântuitorul în Săptămâna Pătimirilor, precum și în Săptămâna Luminată, de după Înviere, și, nu în ultimul rând, de îngerii care au fost martori la Înălțarea Sa (Psalmii 23, 7-10; Fapte 1, 10), și care Îl vor înconjura și la a doua Sa Venire (Matei 25, 31)?
Sfântul Evanghelist Ioan ne vorbește, în cartea Apocalipsa, de îngerul tălmăcitor; de cei șapte îngeri ai celor șapte Biserici din Asia (1, 20-3, 14); de îngerul dregător (5, 2); de cei patru îngeri ai celor patru vânturi (7, 1); de îngerul care avea pecetea Dumnezeului Celui Viu (7, 2); de cei șapte îngeri ai celor șapte trâmbițe (8, 2-10); de îngerul tămâierii (8, 3); de cei șapte îngeri ai celor șapte tunete (10, 1-4); de îngerul marelui jurământ (10, 5-7); de îngerul ce ține cartea vieții (10, 8-11); de îngerul veștilor bune (14, 7); de îngerul judecății (14; 7); de îngerul focului (14, 18); de îngerul secerii ascuțite (14, 17-20); de cei șapte îngeri ai ultimelor șapte pedepse (15, 1); de cei șapte îngeri ai celor șapte cupe (15, 5-8); de îngerul apelor (16, 5); de îngerul profeticei sentințe (18, 1-3); de îngerul care are cheia adâncului (20, 1). Desigur, „există și alte puteri, cărora noi nu le știm numele. Știm că există îngeri, arhangheli, tronuri, domnii, începătorii și stăpânii, dar acestea nu reprezintă singurele popoare care se află în ceruri, căci acolo este o infinitate de neamuri și cete cărora nu li se poate ține socoteala și pe care nici un cuvânt nu le poate indica” spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Afirmația lui se întemeiază pe revelația Sfântului Apostol Pavel care, vorbind despre Hristos, spune că a fost așezat „mai presus decât toată începătoria și stăpânia și puterea și domnia și decât tot numele ce se numește, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor” (Efeseni 1, 21). Da, acolo sunt unele nume care vor fi cunoscute în veacul viitor, dar care acum sunt nedezvăluite.
Așadar, existența îngerilor, care sunt ființe cerești, spirituale, înzestrate cu suflet nemuritor, libertate, gândire, voință și sentiment, este o realitate revelată de necontestat.
În Vechiul Testament, Mihail este menționat în cartea prorocului Daniel, astfel: „Mihail, cel dintâi dintre îngerii păzitori” (10, 13), cu mențiunea că este îngerul păzitor al Israelului (10, 21) și „Mihail, marele voievod, care ocrotește pe fiii poporului tău” (12, 1). El este heruvimul care păzește porțile Raiului cu o sabie de foc (Facerea 3, 24) sau îngerul prin care Dumnezeu a dat tablele Legii, dar și îngerul ce a stat înaintea vrăjitorului Valaam (Numerii 22, 22), ori îngerul ce a înfrânt armatele lui Senaherib (IV Regi 19, 35). Tot el este cel care salvează sufletele credincioșilor din mâna vrăjmașilor, în special în clipa morții. Este apărătorul poporului ales, în Vechiul Testament, și al creștinilor, în Noul Testament; și, nu în ultimul rând, este cel care călăuzește sufletele la Înfricoșătoarea Judecată.
În Noul Testament, Mihail este menționat în Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iuda, făcându-se referire la o veche tradiție iudaică: „Dar Mihail arhanghelul, când se împotrivea diavolului certându-se cu el pentru trupul lui Moise” (1, 9), și în Apocalipsa: „Și s-a făcut război în cer: Mihail și îngerii lui au pornit război cu balaurul.” (12, 7).
Arhanghelul Gavriil este menționat în Sfânta Scriptură doar ca înger; în scrierile apocrife Evanghelia lui Bartolomeu, Protoevanghelia lui Iacob și Apocalipsa lui Moise, el este menționat ca arhanghel.
În cartea prorocului Daniel, în cap. 8, Gavriil îi tâlcuiește lui Daniel vedenia berbecului și a țapului, cu privire la cucerirea Imperiului Persan de către Alexandru cel Mare. În capitolul următor, Gavriil îi dezvăluie lui Daniel înțelesul celor șaptezeci de săptămâni de ani. Este posibil ca în Daniel 10, 5-6 să fie vorba de același înger: „Și mi-am ridicat ochii mei și, iată, un om îmbrăcat în veșminte de in, iar coapsele lui încinse cu aur curat și de preț; trupul lui ca și crisolitul și fața lui ca fulgerul, iar ochii lui ca flăcările de foc, brațele și picioarele lui străluceau ca arama lustruit, și sunetul cuvintelor lui ca vuietul unei mulțimi”.
În Noul Testament, Gavriil este cel care îi aduce lui Zaharia vestea nașterii lui Ioan Botezătorul, iar Fecioarei Maria, vestea întrupării Mântuitorului (Luca 1). Probabil că tot el este îngerul care s-a arătat lui Iosif și păstorilor din Betleem și cel care L-a întărit pe Iisus în grădina Ghetsimani.
În concepția creștină, Arhanghelul Mihail este privit drept Îngerul Judecății, iar Arhanghelul Gavriil drept Îngerul Milei.
În iconografia ortodoxă, Arhanghelul Mihail este reprezentat ca un militar, fiind numit „slujitor al Legii”, iar Arhanghelul Gavriil, ca un binevestitor – de unde și numirea sa ca „înger al darului” – având uneori un crin în mână, așa cum este menționat și în acatistul care le este închinat.
Iudeii însă îi concepeau exact invers. Pentru ei, Gavriil era cel care a distrus Sodoma și Gomora și cel care l-a înfrânt pe Senaherib, ori cel care l-a înmormântat pe Moise și cel care a scris litera Tau pe frunțile celor aleși.
Tobie vorbește despre Rafail, arhanghelul care îl însoțește în călătoriile sale, iar la întoarcere îl vindecă pe tatăl său de orbire. Îngerul însuși și-a dezvăluit identitatea, spunând: „Eu sunt Rafail, unul dintre cei șapte sfinți îngeri care ridică rugăciunile sfinților și le înalță înaintea slavei Celui Sfânt.” (Tobit 12, 15).
Cetele îngerești au intrat în Tradiția Bisericii. Sărbătoarea Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil a fost instituită în secolul al V-lea în timpul împăratului Arcadius, fiind legată de sfințirea unei biserici cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail” din Constantinopol. Ulterior, creștinii au început să-l sărbătorească în această zi și pe Sfântul Arhanghel Gavriil.
Îngerii sunt amintiți astăzi în cele mai importante momente ale Sfintei Liturghii, iar fiecare om, oraș, ținut sau țară își are îngerul său păzitor. Evlavia față de ei a condus la alcătuirea a numeroase rugăciuni, acatiste și canoane, precum și a unei bogate literaturi religioase. Pe această temă s-au dezvoltat considerabil de multe creații ale artei creștine, ceea ce dovedește importanța pe care a acordat-o acestora trăirea religioasă a celor care au crezut în Evanghelia lui Hristos Cel înviat, ca unor primi mărturisitori ai adevărului: „Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel Răstignit? A înviat! Nu este aici.” (Marcu 16, 6), a spus îngerul în dimineața Învierii.
La mulți, buni și sănătoși ani cu sporite realizări spirituale, profesionale și materiale celor cu nume de înger!
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic
