Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Acești doi mari Apostoli nu-și au lauda de la oameni, ci de la Însuși Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pe Sfântul Apostol Petru, Hristos-Domnul l-a fericit pentru mărturisirea sa, numindu-l piatră, și pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa. „Răspunzând, Simon-Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Și Eu îți zic ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 16-18). Pe Sfântul Apostol Pavel, Mântuitorul Iisus Hristos l-a numit vas ales, care avea să poarte numele Domnului înaintea neamurilor. Sfântul Apostol Petru era pescar din Betsaida și se chema Simon înainte de a se întâlni cu Iisus. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei „cel întâi chemat” la slujirea credinței. Era cel mai vârstnic dintre cei 12 ucenici și deseori vorbea în numele Apostolilor. Era o fire înfocată, cinstită și plină de rodire pentru Hristos. A străbătut drumuri lungi și grele, propovăduind Evanghelia, ajungând până la Roma, unde a fost răstignit cu capul în jos, în timpul împăratului Nero. Sfântul Pavel a fost bărbat învățat, fariseu și rabin. În drum spre Damasc, Domnul Iisus i S-a arătat în slava Sa și l-a întrebat: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești” (Fapte 9, 4)? Atunci a învățat el că între Hristos și creștinii pe care îi prigonea este o legătură nedespărțită. El lovea în credincioși, adică în trupul Bisericii, iar durerea o exprima Însuși Hristos, Capul Bisericii. De aceea, numai Sfântul Apostol Pavel, în tot Noul Testament, vorbește despre Biserica lui Hristos ca fiind trupul lui Hristos. În lungile lui călătorii a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemnițat, a îndurat foamea și setea. Sfârșitul său a fost cu moarte de mucenic, tăindu-i-se capul sub același împărat Nero.
(Pr. Ștefan Sfarghie, Ziarul Lumina)

Recomandări

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: precizări referitoare la fostul preot Viorel Sidoriuc și poziția lui față de Biserica Ortodoxă

Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos