Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Acești doi mari Apostoli nu-și au lauda de la oameni, ci de la Însuși Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pe Sfântul Apostol Petru, Hristos-Domnul l-a fericit pentru mărturisirea sa, numindu-l piatră, și pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa. „Răspunzând, Simon-Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Și Eu îți zic ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 16-18). Pe Sfântul Apostol Pavel, Mântuitorul Iisus Hristos l-a numit vas ales, care avea să poarte numele Domnului înaintea neamurilor. Sfântul Apostol Petru era pescar din Betsaida și se chema Simon înainte de a se întâlni cu Iisus. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei „cel întâi chemat” la slujirea credinței. Era cel mai vârstnic dintre cei 12 ucenici și deseori vorbea în numele Apostolilor. Era o fire înfocată, cinstită și plină de rodire pentru Hristos. A străbătut drumuri lungi și grele, propovăduind Evanghelia, ajungând până la Roma, unde a fost răstignit cu capul în jos, în timpul împăratului Nero. Sfântul Pavel a fost bărbat învățat, fariseu și rabin. În drum spre Damasc, Domnul Iisus i S-a arătat în slava Sa și l-a întrebat: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești” (Fapte 9, 4)? Atunci a învățat el că între Hristos și creștinii pe care îi prigonea este o legătură nedespărțită. El lovea în credincioși, adică în trupul Bisericii, iar durerea o exprima Însuși Hristos, Capul Bisericii. De aceea, numai Sfântul Apostol Pavel, în tot Noul Testament, vorbește despre Biserica lui Hristos ca fiind trupul lui Hristos. În lungile lui călătorii a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemnițat, a îndurat foamea și setea. Sfârșitul său a fost cu moarte de mucenic, tăindu-i-se capul sub același împărat Nero.
(Pr. Ștefan Sfarghie, Ziarul Lumina)