Sfinții Apostoli Petru și Pavel

În fiecare an, pe data de 29 iunie, facem pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cei doi apostoli sunt sărbătoriți împreună pentru că au murit în aceeași zi, de 29 iunie a anului 67, în timpul prigoanei creștine declanșată de împăratul roman Nero.
*
Sfântul Petru, fratele apostolului Andrei, a fost de origine din Bethsaida, localitate în apropierea Lacului Tiberiadei. Când și-a început activitatea publică, Petru era deja căsătorit și se mutase la Capernaum, unde trăia împreună cu soacra sa. Nicăieri nu se face mențiune în legătură cu soția sa, deși din Epistola întâi către Corinteni 9, 5, se poate deduce că el și-a luat soția în călătoriile sale misionare. Textele canonice nu ne spun dacă Petru a avut sau nu copii, doar Faptele apocrife ale lui Petru vorbesc despre fiica sa. Adeseori, Petru devine purtătorul de cuvânt al celorlalți apostoli. Deși privilegiul prioritar de a fi descoperit ca Iisus este Mesia îi revine Sf. Apostol Andrei (Ioan 1,41), Petru este cel care afirmă cu mai multă tărie acest lucru, fapt pentru care Mântuitorul îl evidențiază (Matei 16, 13-20).
Cu toate acestea, el este cel care fluctuează în credința sa în Hristos, de la afirmare și până la negare sau lepădare de El. Petru este între primii ucenici care au sosit la mormântul Mântuitorului, după ce femeile anunță învierea Sa, iar după înălțarea la Cer, se erijează, fără a fi ales de cineva, în conducător al apostolilor, își exercita rolul de conducător în numirea celui care îl înlocuia pe Iuda (Fapte l, 15-22); vorbește la Pogorârea Duhului Sfânt (Fapte 2, 14-41); este unul din cei dintâi apostoli care săvârșește o minune în numele lui Iisus (Fapte 3, 1-10); îi condamnă pe Anania și Safira; săvârșește multe minuni; îl primește pe Cornetius în Biserica (Fapte 10, 1-11, 18), ceea ce a fost interpretat ca un prim gest de deschidere a învățăturii creștine către neamuri, deși în dispută cu Sf. Apostol Pavel este cel care susține cererile iudeo-creștinilor privind observarea practicilor impuse de Lege (Galateni 2, 11-21); iese în evidență cu ocazia sinodului apostolilor de la Ierusalim (Fapte 15, 7-11). S-a săvârșit la Roma, prin moarte martirică, alături de Sf. Pavel, în timpul persecuției neroniene.
*
Petru (nume corespunzând gr. pétros și aram. kepha, cu înțelesul de „piatră, stâncă”) se lămurește prin Evanghelie: „Iisus, privind la el [la Simon, fratele lui Andrei], i-a zis: Tu ești Simon, fiul Iona; tu te vei numi Chifa [Chefa] (ce se tâlcuiește: Petru)” (Ioan 1, 42; subl. n.). „Și Eu îți zic ție că tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18 ) loc invocat abuziv de catolici pentru fundamentarea „primatului papal”. Moștenit din latina populară în forma Chetru (Sânchetru, de la Sanctus Petrus), numele a fost reintrodus ulterior pe filiera greco-slava, formele lui românești cele mai răspândite fiind Petru, Patru și Petre (diminutive: Petruț, Pătruț, Petruș, Pătrus, Petrică, Petrișor etc.), cu femininul Petra (diminutive: Petruța, Pătruța, Petrică s.a.). Numele mic Petru stă la originea multor nume de familie (dintre care unele au fost inițial tot nume de botez: Petrea, Petrache, Pătrașcu etc.). Petroniu și Petronela (nume rare la noi, cu caracter neologic și livresc) n-au legătură etimologică cu numele grecesc al apostolului, ci provin din vechiul nume latin Petronius (de la petro, „berbec”).
*
Sfântul Apostol Pavel, „Apostolul neamurilor”, s-a născut într-o familie de evrei descendentă din tribul lui Beniamin, în Tarsul Ciliciei, probabil în primii ani ai erei creștine, primind numele de Saul. A fost crescut și educat în tradiția fariseică, se pare, la Ierusalim, desăvârșindu-și educația sub îndrumarea vestitului rabin Gamaliei. În zelul său față de religia părinților săi, Saul devine persecutor al creștinilor, văzând în credința creștină un dușman de moarte al tradiției legaliste iudaice. În drum spre Damasc, unde se îndreptă pentru a-i aresta pe creștinii de acolo și a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecați, Saul trăiește momentul de răscruce care îi va schimba definitiv viața. Mântuitorul Iisus Hristos i se arată, învăluit de o lumină strălucitoare, atrăgându-i atenția că cei persecutați nu sunt doar creștinii, ci El însuși, în această identificare a lui Hristos cu cei care cred în El rezidă temeiul învățăturii pauline despre Biserică, înțeleasă ca Trup mistic al lui Hristos. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbându-i-se numele din Saul în Pavel. După o perioadă de trei ani în Arabia, merge în Antiohia Siriei, de unde întreprinde cele trei călătorii misionare – în Cipru, Asia Mică, Pamfilia, Frigia, Galatia, Macedonia, Tesalia și Ahaia (Grecia) – după care urmează captivitatea sa din Cezareea și Roma din anii 61-63. A fost martirizat în timpul împăratului Nero prin decapitare, ca cetățean roman, în același timp cu Petru.
*
Pavel este forma romanească a lui Paul (lat. Paullus, explicat prin adjectivul paullus, „mic”), încetățenită sub influența greco-slavă. La noi, formele cele mai răspândite ale numelui au fost Pavel, Paval, Pavlu, Pavle (ultimele trei ieșite azi din uz), cu diminutive ca Pavelică, Pavalas, Pavu etc. (pentru femei: Pavelina, Paulina, Polina, cu diminutive rare ca Paulica, Paulița, Pavelică, Pavelița, Pavăluță, Paveluță etc.). Paul (pronunțat uneori Pol și diminutivat mai ales Paulica) și Paula sunt forme neologice, ajunse la noi sub influența occidentală, mai ales catolică. La fel și Paulin (care apare însă mult mai rar) și chiar Paulină (deși acesta din urma are și unele precedente locale). Ca și numele Petru, Pavel/Paul stă la bază multor nume de familie (Pavelescu, Pavlovici, Paulescu, Paulian etc., etc.).
(www.crestinortodox.ro)