Sfinții Apostoli Petru și Pavel – învățători ai credinței, pocăinței și misiunii Bisericii în lume

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt doi oameni diferiți, chemați de Iisus Hristos să vestească aceeași Evanghelie a iubirii milostive și a mântuirii lumii.
Sfântul Petru se numea Simon înainte de a se fi întâlnit cu Iisus Cel ce i‑a schimbat numele în Chefa, care înseamnă piatră. Acesta s‑a născut în Betsaida Galileii, tatăl său se numea Ioná, iar fratele său, Andrei, a fost cel dintâi chemat de Iisus să fie Apostol. Andrei l‑a prezentat pe Simon lui Iisus după ce i‑a spus: „Am găsit pe Mesia” (cf. Ioan 1, 41). Simon Petru era căsătorit și era pescar de profesie. Această îndeletnicire l‑a învățat să înfrunte valurile mării, să se ostenească, să se bucure de pescuire bogată sau să‑și asume eșecul. Era o fire dinamică, spontan și plin de zel. Într‑o zi L‑a întâlnit pe Iisus din Nazaret, Cel Care i‑a schimbat viața și l‑a făcut din pescar obișnuit „pescar de oameni”, adică Apostol ca să adune oameni pentru Împărăția cerurilor pe care o predica Sfântul Ioan Botezătorul și apoi Iisus zicând: „Pocăiți‑vă că s‑a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 4, 7). Credința sa iudaică a moștenit‑o din familie și a cultivat‑o la sinagogă, într‑un context iudaic, dar elenizat, al Galileii, populat cu amestec de grupuri etnice diferite. Totuși, Simon Petru era un om simplu, el nu vorbea limba greacă, de aceea, mai târziu a fost ajutat în misiunea sa de ucenicul său, Ioan Marcu, fiind traducător pentru el din ebraică în greacă.
Sfântul Pavel se numea inițial Saul. S‑a născut în Tarsul Ciliciei (azi, în Turcia), în diaspora evreiască, era fiu al unor evrei deportați de romani. Sfântul Pavel avea o vastă cultură teologică dobândită în Tars și la Ierusalim. Era cetățean roman, adică un internațional. Vorbea limba greacă, era zelos și ucenic al învățatului Gamaliel, un mare tâlcuitor al Legii lui Moise. A fost contemporan cu Iisus din Nazaret, dar nu L‑a întâlnit niciodată cât timp Iisus a trăit pe pământ. Din zel pentru tradiția iudaică, Saul a persecutat noua comunitate a ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Dar, pe când persecuta pe creștini, în Siria, lângă Damasc, s‑a întâlnit cu Iisus Cel viu din ceruri, într‑o lumină copleșitoare. Iisus l‑a întrebat: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?” (Fapte 9, 4). Atunci, Saul a înțeles că Iisus din Nazaret este viu și că El este cu adevărat Mesia. Tot atunci, Saul a învățat că Iisus Hristos este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Său. Saul lovea în creștini, iar Iisus Hristos simțea durerea lor, căci viața lor era viața Lui și viața Lui era viața lor. Apoi, Saul, persecutorul, convertit și botezat, devine Pavel Apostolul, misionarul cel mai zelos al lui Iisus Hristos și al Bisericii Sale.
Diferiți ca loc de naștere și cultură sau formare profesională, Sfinții Petru și Pavel au fost chemați la apostolat tot în mod diferit și au primit de la Hristos și de la Biserică misiuni diferite: Sfântul Petru începe predicarea Evangheliei la iudei, iar Sfântul Pavel la neamuri (etnii diferite). Sfântul Petru apare primul în listele celor doisprezece Apostoli, iar Sfântul Pavel este cel de‑al treisprezecelea Apostol. În planul Său de mântuire a lumii, Hristos preferă pe fiecare om. Sfântul Andrei este cel dintâi chemat, Sfântul Petru este cel dintâi în liste, Sfântul Ioan este cel mai iubit ucenic, iar Sfântul Pavel, deși chemat ultimul ca timp, devine primul ca zel misionar. Cu fiecare persoană și cu fiecare popor, Hristos are în iubirea Sa o relație preferențială și unică, fiindcă El Se dăruiește total fiecăruia din cei care cred în El și Îl iubesc pe El.
Ce au în comun Sfinții Apostoli Petru și Pavel?
1. Esențialul și plenitudinea, mai precis, credința fierbinte în Hristos Fiul lui Dumnezeu și comuniunea vie cu El. Sfântul Petru a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui Viu!Î (Matei 16, 16), iar Sfântul Pavel a mărturisit că în Hristos „locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9); pentru el, credința creștină este taina lui Dumnezeu Cel ce „S‑a arătat în trup, S‑a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S‑a înălțat întru slavă” (1 Timotei 3, 16).
2. Amândoi Apostolii aveau o puternică experiență a pocăinței sau a convertirii: Sfântul Petru s‑a lepădat de Hristos de trei ori, apoi a plâns cu amar (Luca 22, 62), L‑a iubit și L‑a mărturisit pe Hristos până la moarte martirică; Sfântul Pavel a persecutat Biserica lui Hristos, dar ulterior a regretat aceasta în tot timpul vieții lui și a lucrat apoi în și pentru Biserică mai mult ca oricare altul.
3. Sfinții Petru și Pavel mai aveau în comun dragostea lor puternică pentru Hristos și pentru Biserica Sa. Biserica este zidită pe piatra credinței mărturisită de Petru, adică pe mărturisirea dumnezeirii lui Iisus Hristos (Matei 16, 13‑20). De aceea, Sfântul Petru însuși mărturisește că nu el, ci Hristos este piatra din capul unghiului, care ține în unire, în Biserică, pe iudei și pe celelalte popoare ale lumii: „Apropiați‑vă de El, piatra cea vie, de oameni într‑adevăr neluată în seamă, dar la Dumnezeu aleasă și de preț; și voi înșivă, ca pietre vii, zidiți‑vă drept casă duhovnicească, preoție sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnicești, bine‑plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos… Iar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiți în lume bunătățile Celui ce v‑a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată, voi care odinioară nu erați popor, iar acum sunteți poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n‑aveați parte de milă, iar acum sunteți miluiți” (1 Petru 2, 4‑5; 9‑10). De aceea, Sfântul Petru cere să fie păstrate dreapta credință și unitatea Bisericii, neluând în seamă profețiile mincinoase: „Dar au fost în popor și proroci mincinoși, după cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura eresuri pierzătoare și, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i‑a răscumpărat, își vor aduce lor grabnică pieire…” (2 Petru 2, 1‑22).
Sfântul Pavel, arătând iubirea lui jertfelnică față de Hristos, zice: „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?… Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 35, 38‑39). Iar în altă parte, el arată grija pentru Biserică în lucrarea sa misionară: „Pe lângă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile” (2 Corinteni 11, 28).
4. Sfinții Apostoli Petru și Pavelmai aveau în comun martiriul sau mucenicia lor în Roma, a cărui dată a fost considerată de tradiția Bisericii ca fiind 29 iunie, anul 67, în timpul persecuțiilor împăratului Nero împotriva creștinilor.
Cu ce s‑au confruntat ei în lumea din timpul lor?
În primul rând, cu o religiozitate panteistă sau politeistă, idolatră și confuză, care confunda pe Dumnezeu Creatorul cu creatura (cf. Romani 2, 25) și care suprima libertatea sau diminua demnitatea persoanei umane, înmulțind formele de sclavie spirituală și socială.
În al doilea rând, ei s‑au confruntat cu autosuficiența și aroganța filosofiei greco‑romane care nu putea accepta Crucea și Învierea lui Hristos, adică iubirea smerită a lui Dumnezeu Cel Atotputernic și nici învierea trupului din moarte, deoarece fatalismul morții ținea toată lumea păgână antică într‑o sclavie a spiritului. De aceea, Iisus Hristos voia „să izbăvească pe acei pe care frica morții îi ținea în robie toată viața” (Evrei 2, 15). Așadar, credința în Dumnezeu Cel veșnic viu, Care nu Se confundă cu lucrurile trecătoare și Care a biruit moartea prin Învierea lui Hristos, era eliberare pentru păgânii robiți de idolatrie și de frica morții trupului.
În al treilea rând, acești Apostoli s‑au confruntat cu autosuficiența și ostilitatea puterii politice imperiale. Sfinții Petru și Pavel cer în epistolele lor să fie respectate atât autoritatea politică imperială, cât și autoritatea administrativă și militară, ba chiar ei le numesc slujitori ai binelui comun și pedepsitori ai răufăcătorilor (cf. 1 Petru 2, 13‑14; Romani 13, 1‑13). Cu toate acestea, ei n‑au confundat și n‑au înlocuit niciodată puterea bisericească spirituală cu puterea politică seculară, nici n‑au confundat Imperiul roman cu Împărăția cerurilor sau pe împăratul roman pământean și trecător cu Domnul Iisus Hristos, Împăratul Cel veșnic viu din ceruri. De aceea, ei au pătimit slujind și mărturisind pe Hristos până la moarte martirică.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel rămân pentru noi mari învățători ai credinței, misionari model și rugători statornici pentru viața și unitatea Bisericii lui Hristos. Prin viața, faptele și scrierile lor, ei ne îndeamnă să iubim pe Hristos, Evanghelia și Biserica Sa, să lucrăm pentru vindecarea și mântuirea tuturor oamenilor, fără deosebire de rasă și gen, de etnie și clasă socială. Ei sunt pentru noi dascăli ai reconcilierii, ai iertării, ai unității și ai sfințeniei. Ei ne învață să ne rugăm neîncetat, să săvârșim cu iubire milostivă faptele bune, dar să nu contăm niciodată pe noi înșine mai mult decât pe harul lui Dumnezeu Cel viu, arătat în Iisus Hristos. În iconografia ortodoxă, Sfinții Petru și Pavel, primul și ultimul între Apostoli, reprezintă Biserica sau comuniunea lui Israel (Petru) cu toate popoarele lumii (Pavel). Cheile Sfântului Petru reprezintă pocăința și iertarea păcatelor, smerenia și iubirea milostivă, prin care omul intră în Împărăția lui Dumnezeu. Iar sabia Sfântului Pavel reprezintă puterea Cuvântului sfânt, care distinge între erezie și adevăr, între egoism și iubire, între moarte și viață.
Să ne rugăm Sfinților Petru și Pavel, cei doi corifei ai Apostolilor, să ne ajute să fim și noi mărturisitori ai lui Hristos în lumea de astăzi, cum au fost ei mărturisitori în lumea din timpul lor, pentru a putea spune tuturor celor care cred în Hristos: „Bucurați‑vă pururea în Domnul și iarăși zic, bucurați‑vă!” (Filipeni 4, 4).
(Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Sursa: Ziarul Lumina)