Sfinții 40 de mucenici, model de tărie a credinței

La începutul lunii martie, în 9 zile, Biserica săvârșește pomenirea celor 40 de ostași care au fost torturați în Sevasta Armeniei la începutul secolului al IV-lea. Pilda de statornicie și tărie în credință și dârzenie a mucenicilor înghețați în apa rece a lacului este pentru noi astăzi extrem de grăitoare, în contextul sacrificării idealurilor de dragul unui trai comod și cât mai relaxat.
Dintru început, creștinii au fost prigoniți pentru că aveau o altfel de credință, neînțeleasă de ceilalți. Ei erau suspectați de multe lucruri ascunse și în seama lor s-au pus multe fapte neadevărate, cum ar fi aceea a incendierii Romei, în vremea împăratului Nero. Creștinii nu sunt înțeleși nici astăzi, pentru că ei sunt printre puținii oameni care cred într-o altă lume, nu doar în aceea care se vede cu ochiul liber și se poate pipăi. Din acest motiv, creștinii nu se concentrează la acumularea de capital material, ci dimpotrivă, la îmbogățirea spirituală.
Persecuția împotriva creștinilor, reînnoită la sfârșitul secolului al III-lea, pe vremea împăratului Dioclețian, i-a afectat pe mulți cetățeni ai Imperiului Roman. Au avut de suferit pe motive religioase și cei care aveau funcții de stat sau soldați în armată. Prin scrisoarea adresată de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare lui Liciniu, care împărățea peste partea de est a imperiului, datată în 313, persecuțiile împotriva creștinilor ar fi trebuit să înceteze în întregul imperiu. În această perioadă tulbure, când guvernatorii de provincii încă mai urmăreau creștinii, are loc martiriul celor 40 de ostași romani în Armenia.
Tradiția ne spune că guvernatorul Agricola, în timpul împărăției lui Liciniu, a aflat că unii ostași cred în Iisus Hristos și a poruncit ca aceștia să fie prinși și închiși. După ce li s-a propus să se lepede de credință, iar aceștia au refuzat, ostașii au fost pedepsiți. Ca măsură extremă, ostașii cu pricina, în număr de 40, au fost aruncați pe o vreme friguroasă în apa lacului de lângă localitatea Sevasta din Armenia, actualmente localitatea Sivas din Turcia.
Cea mai veche consemnare a acestor mucenici se află într-o predică a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei, rostită într-o biserică ridicată în cinstea mucenicilor. Din această predică avem informații despre felul în care s-au produs evenimentele muceniciei ostașilor din Sevasta. În timp ce aceștia tremurau de frig, noaptea, în lac, unul dintre ei a cedat și a ieșit din apa înghețată. Văzând acest lucru, paznicul care avea grijă să nu fugă prizonierii, și-a declarat credința în Hristos și s-a aruncat în apă, unde a și murit. Spre dimineață, trupurile înțepenite ale ostașilor mucenici au fost scoase din apă, iar cei care mai trăiau au fost uciși. Trupurile au fost atunci arse, păstrându-se doar mici bucățele de oase care nu fuseseră mistuite de foc. Acestea au fost duse de creștinii evlavioși în diferite cetăți, dintre care una a fost și Cezareea, acolo unde s-a și zidit biserica vizitată de Sfântul Vasile. Un alt sfânt părinte capadocian, Grigorie de Nisa, a rostit două omilii despre Sfinții 40 de mucenici în biserica închinată lor. Sfântul Grigorie și-a înmormântat părinții trupești lângă părticelele din moaștele Sfinților mucenici din Sevasta. Sfântul Efrem Sirul, de asemenea, i-a elogiat pe cei 40 de mucenici. Istoricul bizantin Sozomen a asistat la aflarea moaștelor unora din cei 40 de mucenici la Constantinopol, în timpul împărătesei Pulheria. În Apus, Sfântul Gaudentius, Episcop de Brescia, după un pelerinaj făcut în Orient, a ridicat la întoarcere o biserică în cinstea sfinților mucenici, la începutul secolului IV, predica de la sfințirea căreia s-a păstrat până astăzi. Cultul sfinților 40 de mucenici a început apoi să ia amploare și în Apus. La Roma, în apropierea Bisericii Santa Maria Antiqua, la Forumul Roman, a fost descoperit un paraclis din secolul V, închinat de asemenea Sfinților 40 de mucenici. Pictura paraclisului, păstrată până azi, îi înfățișează pe cei 40 de mucenici în lacul din Sevasta.
(Ziarul Lumina)