Sfinții 40 de mucenici din Sevastia

A trecut mărțișorul, a trecut și ziua femeii, dar asta nu înseamnă că s-a sfârșit și luna lui martie. De ce?….Pentru că și 9 martie este o zi specială, deosebită care la noi, românii, a dat naștere mai multor obiceiuri frumoase, creștine dar și precreștine, căci ziua celor patruzeci de mucenici este aproape de data echinocțiului de primăvară (atunci când ziua este egală cu noaptea).
Dacă în calendarele creștin ortodoxe în ziua de 9 martie se sărbătoresc Sfinții mucenici, mai există și versiunea conform căreia pe 9 este ziua celor 40 de pahare sau altfel spus, ziua bărbatului.
Dar cred că înainte de toate vă întrebați de ce suntem pe 9 martie și încă primăvara nu se face simțită? Ei bine, literatura spune că Sfinții mucenici se mai numesc și Mosi, deoarece urmează totdeauna la 9 zile după Babe. Dar asta nu trebuia deloc să vă înspăimânte fiindcă dacă Babele sunt rele și ne aduc ninsoare, ploaie, udeală și răceală, moșii, din contră, sunt buni. Ei, după credință și spusa românilor de pretutindeni, cum au încetat Babele, îndată încep a bate cu botele sau cu ciocanele, anume ca acesta să se dezghețe, să intre gerul și să iasă căldura, să crească iarba verde.
Dar înainte de a vă spune mai multe despre ziua de 9 martie, care sunt tradițiile și cum se sărbătorește, cum se întâmpină această zi în diferite zone ale țării să vedem mai întâi cine sunt cei patruzeci de mucenici?
– Cine sunt cei 40 de mucenici
Povestea lor se petrece în secolul IV când creștinii adesea erau pedepsiți pentru credința lor. În cetatea Sevastia era pe atunci un voievod pe nume Agricolae, mare dușman al celor care credeau în Hristos. Hotărându-se ca toți ostașii sunt datori să aducă jertfe zeilor, Agricolae a aflat cu mânie că patruzeci dintre soldații săi sunt creștini, și nu vor să asculte această poruncă. În fruntea lor se aflau trei viteji, greu încercați în războaie, pe nume Chiron, Candid și Domos. Chemându-i la el, Agricolae le spuse, cu vorbe meșteșugite: „Precum în războaie ați luptat vitejește pentru împăratul nostru, tot așa și acum arătați-vă credința și aduceți jertfele poruncite. Alegeți: ori vă supuneți, ori veți înceta de a mai fi oșteni și veți fi chinuiți!”. Și îi aruncă pe toți în temniță.
După șapte zile, sosind și un alt general, Lisie, cei patruzeci de soldați au fost scoși din temniță și aduși la judecată, în fața celor doi tirani. Văzând că nu acceptă să se închine zeilor, ei au poruncit ca mucenicii să fie loviți cu pietre. Însă, din voia Domnului, pietrele își greșeau ținta și se întorceau asupra celor care le aruncau. Când însuși Agricolae, mânios, a luat o piatră și a aruncat-o asupra unuia dintre sfinți, piatra s-a întors și l-a lovit în față. A doua zi, voievodul a poruncit ca toți cei patruzeci de sfinți să fie aruncați într-un iezer (lac adânc de munte) ce se află în apropiere. Apa acestui iezer era foarte rece, căci afară era un ger cumplit. Venind noaptea, unul dintre ei, nemaiputând răbda, a ieșit din lac, dar a murit pe loc. Ostașii de pe margine, care îi păzeau, adormiseră, numai străjerul temniței nu dormea. El a fost atât de impresionat de cele petrecute și de credința celor patruzeci de mucenici, încât a intrat în apă rece, strigând: „Și eu sunt un creștin!”. Numele său era Aglaie.
A doua zi, de dimineață, cei doi generali au mers pe malul iezerului și s-au mirat că oamenii din apă erau încă în viață. Mânioși, ei au poruncit că sfinții să fie scoși de acolo și să fie omorâți prin chinuri cumplite. Iar ei, dându-și sufletele în mâinile Domnului, se bucurau că s-au mântuit și nu s-au lepădat de Iisus Hristos.
Pentru a nu mai rămâne nimic din trupurile mucenicilor, Agricolae a poruncit ca ele să fie arse, iar oasele să fie aruncate într-un râu din apropiere. Dar nimic din toate acestea nu s-a pierdut, căci după trei zile, episcopul Petru, din acea cetate, a mers noaptea pe malul râului împreună cu alți creștini și au adunat de acolo toate oasele sfinților, căci erau luminoase, astfel încât puteau fi văzute și în întuneric. Ele s-au păstrat până în ziua de astăzi, părticele din moaștele celor patruzeci de mucenici găsindu-se în multe locuri ale lumii și chiar și în țara noastră, în câteva biserici, unde credincioșii ortodocși vin și se închină cu evlavie.
Se spune că pentru a le căpăta bunăvoința celor 40 de sfinți li se aduc ofrande: patruzeci de colaci copți în cuptor, numiți simbolic mucenici, sfinți, sugerând silueta umană.
Tradiția populară
În tradiția populară ziua de 9 martie continuă să reprezinte, prin multe obiceiuri – ritualul focurilor, menite a atrage duhul blând la primăverii, ilustrațiile prin apă și foc, inaugurarea simbolică a unor activități umane, practici divinatorii, o sărbătoare a reînvierii naturii, a regenerării anului la început de primăvară, o trezire din amorțeală și nepăsarea păcatului la curățare purificatoare și dătătoare de viață nouă și sfântă în Iisus Hristos Domnul nostru.
În unele părți ale Moldovei, și mai ales ale Munteniei există obiceiul ca oamenii și mai ales copii să iasă în ziua celor 40 de Sfinți și să bată cu botele sau cu maiul în pământ ca să intre gerul și să iasă căldura, zicând:” Ieși căldură din pământ / Intră tu frig în pământ!” Imediat ce Sfinții bat cu botele în pământ nu numai că încetează gerul ci și gheața începe să se topească și să se ducă pe ape.
În Bucovina, se obișnuiește ca oamenii și în special tinerii să bată câte o mătanie pentru fiecare sfânt, sau, după cum spun unii, chiar câte 40 de mătănii pentru fiecare sfânt, și aceasta pentru ca să dobândească mulți ani, să fie sănătoși în decursul anului și mai ales pentru ca să afle bani ascunși în pământ.
Tot în Bucovina există obiceiul ca în ziua de 9 martie să se meargă la pescuit, și cel ce va prinde patruzeci de pești și va reuși să înghită unul viu, va avea noroc tot anul la prin pește. Tot din această cauză se zice că în ziua de 40 de Sfinți e bine nu numai de a prinde, ci chiar și de a fierbe și a mânca 40 de peștișori sau chitici. (www.traditii.ro)