Sfinții 40 de Mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324), fiind originari din părțile Capadociei, ostași creștini, bărbați viteji și vrednici în războaie. Erau conduși de Agricola, om păgân și rău din fire, și slujeau în cetatea Sevastia din Armenia. Deci, aflând Agricola că sunt creștini, i-a obligat să jertfească zeilor, dar căpetenia celor 40, Chirion, s-a împotrivit. Pentru aceasta au fost aruncați în temniță. Toate amăgirile, făgăduințele și amenințările nu i-au clintit în credința lor. Deci, venind în Sevastia un mare conducător de oaste, Lisie, acela le-a poruncit din nou să aducă jertfe idolilor, însă, cu aceeași nestrămutată credință, ostașii creștini s-au împotrivit. Înfuriați peste fire, căpeteniile au poruncit să fie dezbrăcați și siliți să intre într-un lac aproape înghețat, iar pe maluri au pus păzitori ca nimeni să nu fugă. Unul dintre ostași, nemaiputând îndura gerul, a primit să aducă jertfă zeilor, dar, ieșind din apa înghețată și intrând în baia caldă, a murit îndată. Atunci s-au arătat patruzeci de cununi strălucitoare peste capetele lor, însă una dintre ele stătea sus în văzduh. Văzând aceasta, temnicerul Aglaie s-a aruncat în lac, mărturisind prin gestul său pe Hristos-Domnul. Apoi au fost scoși din apă și li s-au sfărâmat gleznele cu ciocane grele și fiind arși de vii au primit cununa muceniciei. Moaștele lor, câte au scăpat de foc, au fost înmormântate la Sevastia, apoi s-au împărțit în toată lumea creștină.
(Pr. Ștefan Sfarghie, Ziarul Lumina)