Biserica Ortodoxă, ca și cea Catolica, înțelege prin sfinți pe acei creștini desăvîrșiți, cu o credință deosebită, care și-au dedicat viața lui Hristos, au trăit în curățenie trupească și sufletească, au practicat virtutea și au fost învredniciți, în viață sau după moarte, cu darul facerii de minuni. Între sfinți, pe primul loc este Sfînta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, apoi Sfîntul Ioan Botezătorul, cel mai mare prooroc, Sfinții Apostoli, Sfinții Martiri, Sfinții Mărturisitori, Sfinții Ierarhi, Sfinții Cuvioși și Drepții.
Canonizarea este acțiunea prin care Biserica a trecut oficial în rîndurile sale pe sfinți, le-a dedicat un cult public, le-a orînduit slujbe, le-a pictat icoane, unele biserici au fost ridicate pe mormintele martirilor, creștinii le poartă numele, iar ziua morții lor fizice este considerată ziua nașterii la ceruri.
De-a lungul bimilenarei sale istorii, Biserica Ortodoxă Română a efectuat pînă acum numai trei canonizări oficiale.
Prima, la 16 August 1517, cînd a fost trecut în rîndul sfinților Mitropolitul NIFON al II-lea, fost Patriarh Ecumenic (+ 11 August 1508).
A doua, între 10 și 23 Octombrie 1955, cu prilejul aniversarii a 70 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române, cînd – urmînd hotărîrii Sfîntului Sinod din 28 Februarie 1950 – au fost canonizați: Sfîntul Ierarh CALINIC de la Cernica (+ 11 Aprilie 1868); Sfintii Ierarhi Mărturisitori ILIE IOREST (+ 12 Aprilie 1678) și SAVA BRÎNCOVICI (+ 24 Aprilie 1683), Mitropoliții Transilvaniei; Sfinții Cuvioși Mărturisitori VISARION SARAI, SOFRONIE de la Cioara și Mucenicul OPREA MICLAUS din Saliște (21 Octombrie), apărători ai Ortodoxiei ardelene în secolul al XVIII-lea. Sfîntul Ierarh IOSIF cel NOU de la Partos, Mitropolitul Banatului (+ 15 August 1656) a fost canonizat în anul 1956.
Tot în 1955 s-a generalizat cultul unor sfinți ale căror moaște se află în România, și anume: Sfîntul Dimitrie Basarabov (+ 27 Octombrie 1204); Sfînta Cuvioasa Paraschiva de la Iași (+ 14 Octombrie 1054); Sfînta Cuvioasa Filofteia de la Curtea de Arges (+ 7 Decembrie 1218); Sfîntul Grigore Decapolitul de la Bistrița olteana (+ 20 Noiembrie 842); Sfîntul Nicodim cel sfințit de la Tismana (+ 26 Decembrie 1406); Sfîntul Ioan cel Nou de la Suceava (+ 2 Iu-nie 1330), ale cărui moaște au fost aduse de la Cetatea Albă la Suceava de către Alexandru cel Bun la 24 Iunie 1402; Sfîntul Ioan Valahul sau Românul (+ 12 Mai 1662), canonizat de Patriarhia Ecumenică.
A treia, la 21 Iunie 1992, cînd Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a procedat la o importanta serie de noi canonizări, și anume: 19 noi sfinți au fost înscriși în calendarul liturgic al Bisericii noastre, 7 sfinți a căror cinstire locală fusese recunoscută în anul 1955 și-au văzut cultul generalizat în întreaga Biserica și 37 sfinți cinstiți în alte Biserici Ortodoxe au fost adăugați la sinaxarul Bisericii noastre. În sfîrșit, s-a instituit Duminica tuturor sfinților români, ce se va prăznui în fiecare an în a doua Duminica după Rusalii.
– SFINȚI DACO-ROMANI, secolele III și IV – (canonizați în 1992)
Pămîntul românesc, mai ales cel dobrogean, a fost sfințit de timpuriu de sîngele martirilor, al căror nume s-a păstrat în martirologiile, mineele și sinaxarele Bisericii, confirmate uneori de descoperirea moaștelor lor (Niculițel, 1971).
Cei mai multț aparțin perioadei împăraților romani persecutori, Dioclețian (285-305), Galeriu (305-311) și Liciniu (308-321) fiind martirizați în cetățile Scythiei Minor, adică Dobrogei sau cele situate de-a lungul Dunării.
1. Sfintii Martiri EPICTET și ASTION (+ 7 Iulie 290) la Halmyris (azi Dunavăț). Actul lor martiric este important fiind primul din literatura aghiografică dobrogeană și singurul document despre episcopul Evanghelicus de Tomis, asupra existenței căruia există unele rezerve.
2. Sfinții Mucenici PASICRATE și VALENTION, (24 Aprilie), IULIU Veteranul (27 Mai), NICANDRU si MARCIAN (8 Iunie), precum și ISIHIE (15 Iunie) martirizați la Durostorum (azi Silistra) în 298.
3. Sfîntul DASIUS (+ 23 Noiembrie 303), martirizat la Axiopolis (azi Hinog-Cernavodă).
4. Sfintii Martiri de la Niculițel ZOTIKOS, ATTALOS, KAMASIS și PHILIPOS (+ 4 Iunie 304) la Noviodunum (Isaccea), descoperiți în 1971 într-o criptă sub altarul unei bazilici cu trei nave, datînd de la sfîrșitul secolului al IV-lea. Numele lor fusese zgîriat în mortarul umed, în grecește. Importanța descoperirii este enormă, fiind prima descoperire de moaște de martiri la noi, confirmați de documentele aghiografice; bazilica de aici este cea mai veche de pe teritoriul românesc și are cel mai vechi „martyrion” descoperit pînă astăzi. Moaștele sînt păstrate la mănăstirea Cocoșu din județul Tulcea.
5. Sfînții Mucenici diac. Donat, pr. ROMUL, diac. SILVAN, și VETUST (+ 21 August 304) la Sirmium (Mitrovița).
6. Sfîntul Mucenic LUP (+23 August 304) la Novae (azi Sistov).
7. Sfîntul Mucenic IRINEU, episcop de Sirmium (+ 6 Aprilie 304), la Smirmium.
8. Sfinții Mucenici CLAUDIU, CASTOR, SEMPRONIAN și NICOSTRAT (+ 9 Noiembrie 304) la Sirmium.
9. Sfîntul Mucenic HERMES (+ 31 Decembrie 304) la Bononia.
10. Sfinții Mucenici ERMIL și STRATONIC (+ 13 Ianuarie 304) la Singidunum (Belgrad).
11. Sfîntul Mucenic MONTANUS, preot, cu soția sa Maxima (+ 26 Martie 304) la Singidunum
12. Sfîntul EMILIAN de la Durostorum (+ 18 Iulie 362), militar martirizat pentru vina de-a fi mărturisit că este creștin.
13. Sfîntul SAVA de la Buzău, zis Gotul (+ 12 Aprilie 372), martirizat de goți. Moaștele sale au fost mutate în Capadocia la cererea Sfîntului Vasile cel Mare (+ 379) în timpul lui Vetranion, episcop de Tomis.
14. Sfîntul VETRANION, episcop de Tomis (+ 25 Ianuarie 381), cunoscut în istorie pentru conflictul cu împăratul Valens din anul 369, la Tomis: Valens era arian, deci eretic, negînd divinitatea lui Iisus. Date despre Vetranion ne dau istoricii bisericești Sozomen și Teodoret din Cyr. Vetranion este autorul Epistolei „Bisericii din Gothia către cea din Capadocia”, redactată în greacă, fiind prima lucrare scrisă de pe teritoriul românesc (M. Pacurariu). Sînt atestate legăturile bisericești între Tomis și Cezareea Capadociei, păstorită de Sfîntul Vasile cel Mare.
15. Sfîntul TEOTIM I, episcopul Tomisului (+ 20 Aprilie 407) despre care ne dau știri Sozomen și Ieronim, care scria „hunii învață de la el psaltirea, iar frigurile Scythiei se încălzesc de căldura credinței”. Important pentru legăturile bisericești cu Sfîntul Ioan Gură de Aur, pe care l-a apărat la sinodul de la Constantinopol din anul 403.
16. Sfîntul NICETA de Remesiana (+ 7 Ianuarie 414), episcop sud-dunărean în comuniune canonică cu Roma, unde a făcut vizite în anii 398 și 402, prieten cu Sfîntul Paulian de Nola, care-i reliefează opera de misiune creștină și de romanizare la Dunăre. Sfîntul Niceta este autorul unor lucrări teologice în latină și al imnului Te Deum Laudamus, care nu trebuie confundat cu slujba cu același nume săvîrșită la unele solemnități bisericești.
17. Sfîntul IOAN CASIAN (+ 28 Februarie 435), monah dobrogean „de neam scit” cum scrie Ghenadie al Marsiliei și „roman după patrie” cum precizează Fotie. A trăit mai mult în Occident, a fost prieten cu Papa Leon I, iar în anul 415 a întemeiat la Marsilia două mănăstiri, una de călugări și alta de maici. Aici va scrie lucrări teologice în latină. Este important ca apărător și prieten a Sfîntului Ioan Gură de Aur, ca organizator și legislator al monahismului apusean și ca „unul din primii mesageri ai spiritualității românești peste hotare” (Marcu Bănescu). Moaștele sale se află în bazilica Sfîntul Victor din Marsilia. (Preot dr. Cezar Vasiliu)
