Sfințenia sau desăvârșirea nu presupune numaidecât semne și minuni

Sfințenia sau desăvârșirea nu presupune numaidecât semne și minuni, așa cum suntem obișnuiți să credem. Nu toți sfinții au făcut minuni în viața aceasta.
Mântuitorul ne-a spus niște cuvinte care pe mulți ar trebui să-i pună pe gânduri: „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut? Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea” (Matei 7, 22-23). Minuni care pot să uimească pe oameni ajung să facă și vrăjitorii, ajutați de puterile întunericului; dar sfințenia nu pot să o dobândească decât cei blânzi și smeriți cu inima, cei plini de dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele lor.
– Unii oameni se nasc cu o putere mai mare de a primi și a dărui iubire
Alții primesc darul dragostei după ce se ostenesc mai mult timp pentru a duce o viață deplină în Dumnezeu. Căci ascultarea și supunerea față de Dumnezeu îl ajută pe om să intre întru bucuria iubirii dumnezeiești.
Iubirea de Mamă a Sfintei Fecioare o îndeamnă să sară imediat în ajutor acolo unde este chemat și cinstit Prea Sfântul Nume al Fiului ei Cel Unul Născut și acolo unde fiii ei după har – credincioșii râvnitori – o cinstesc și pe ea ca pe o adevărată Maică a Domnului.
Așadar, când suntem tulburați de necazuri, bântuiți și arși de patimi, să ne îndreptăm cu încredere mai ales către Maica Domnului, care este și Mama noastră, a pământenilor, știind că rugăciunea mamei mult poate înaintea Fiului ei. Să ne rugăm cu umilință, zicând către Dânsa așa: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, care ai adus pe pământ Lumina întregii zidiri, luminează întunericul minții și al inimilor noastre, ca să ne cunoaștem păcatele, să ne căim pentru ele și ca să nu le mai săvârșim”.
Maica Domnului – simbolul Bisericii
Tu, care ai născut cu trup pe Împăratul păcii, sădește în noi pacea Fiului tău și gonește din sufletele noastre viforul patimilor.
Tu, care ești izvor nesecat de vindecări, tămăduiește neputințele noastre și ne alină durerile, că toate le poți câte le voiești, ca o Maică a Celui Atotputernic. Nu cunosc un cuvânt mai dulce, auzit din gura Domnului, decât acela pe care îl adresează poporului Său prin profetul Maleahi: ”Iubitu-v-am pe voi…”
Și în același timp nu știu un cuvânt mai aspru și mai nedrept, decât răspunsul acestui popor: ”Cum ne-ai iubit Tu?…”
Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov îi scosese din robia Egiptului, îi adusese într-o țară bogată unde curgea miere și lapte, îi călăuzise prin profeții Săi; iar El rezuma toate acestea prin: ”Iubitu-v-am pe voi…” Nu te măsura cu cei mai slabi dintre oameni, ci mai degrabă cu cei înaintați în iubire, adică în virtute.
Cununia este Taina Dragostei pentru că la temelia ei stă Dumnezeu, Care este dragoste. Într-o căsnicie adevărată există mai ales iubirea jertfelnică, despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel în imnul de la I Corinteni. Dragostea jertfelnică este singura care nu se stinge dincolo de moarte.
Nu există un obstacol între ascultare și dragoste în viața de familie. Dragostea sfărâmă toate piedicile și atunci soții se ascultă unul pe altul și ascultă unul de altul, dar capul familiei rămâne bărbatul. Este bine ca cei doi tineri căsătoriți să aibă un același duhovnic la care să se mărturisească.
Și în viața de mănăstire, atunci când există iubire te deschizi și asculți, iar ceea ce faci în ascultare este bine primit înaintea lui Dumnezeu. Dacă monahul simte că nu are dragoste față de stareț sau în general față de oameni, atunci trebuie să-L roage pe Dumnezeu cu stăruință să-i dăruiască smerenia și dragostea, așa cum făcea Sfântul Siluan.